Stiri de ultima ora

Mesajul lui Tudor Chirilă după crimele din Caracal: „Ştim câtă mizerie a ieşit la suprafaţă. Trebuie să stâm călare pe ei“

Mesajul lui Tudor Chirilă după crimele din Caracal: „Ştim câtă mizerie a ieşit la suprafaţă. Trebuie să stâm călare pe ei“
Monden


Crimele din Caracal, care au îngrozit România în ultimele săptămâni, au din nou ecou şi în rândul artiştilor, cel care a transmis un mesaj dur fiind de această dată Tudor Chirilă.



Prezent la Constanţa, acolo unde a susţinut un concert alături de trupa Vama, artistul a lansat, direct de pe scenă, un atac dur la adresa autorităţilor în general şi a poliţiei române, în special.



„Se împlineşte aproape un an de când cetăţeni nevinovaţi ai acestei ţări îşi luau bătaie într-un mod oribil de la Jandarmeria Română. Acum un an, pe 10 august, români din diaspora şi cetăţeni din România se adunau în Piaţa Victoriei în speranţa că acel miting va fi începutul unei schimbări. Nu s-a întâmplat. După acel miting, toată presa românească este zguduită de un nou caz care nu se poate numi Colectiv... E un caz singular, ştim despre ce este vorba, ştim câtă incopetenţă şi mizerie au ieşit la suprafaţă. Am aflat că Poliţia e mai prietenă cu interlopii decât cu cetăţenii şi am aflat încă o dată că trăim într-o ţară în care trebuie să ne fie frică. Întrebarea este ce se va întâmpla şi cum poate începe această schimbare. Eu cred că trebuie să stâm călare pe ei să-şi facă treaba şi să ieşim în stradă de fiecare dată când ne sunt încălcate chiar cele mai mici drepturi. E singurul lucru pe care îl mai avem“, a spus Tudor Chirilă.

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus