Stiri de ultima ora

Kirk Douglas împlineşte 103 ani! Imagini impresionante cu legendarul actor în rol de bunic

Kirk Douglas împlineşte 103 ani! Imagini impresionante cu legendarul actor în rol de bunic
Monden


Veteranul se apropie de o vârstă la care nu şi-a imaginat că va ajunge. Ce spune el că-şi doreşte de ziua lui?



Invitat la Jimmy Kimmel, fiul lui, Michael Douglas, în vârstă de 75 de ani, a declarat că tatăl lui nu îşi mai doreşte o mare petrecere de ziua lui, aşa cum făceau până acum în fiecare an, în preajma zilei de 9 decembrie, data lui de naştere. "Am trecut de faza în care ni se părea că 100 de ani este marea vârstă. Ne-am pregătit atunci. Am dat o mare pretrecere pentru el. Ok, a împlinit şi 100 de ani. A venit 101. Tata a zis: Ah, nu din nou o nouă petrecere. Dar tata, e o vârstă importantă. Apoi 102. Eu la fel, am vrut petrecere pentru el. Acum, înainte de 103, m-a implorat cu lacrimi în ochi: Te rog, hai să luăm doar o cină în familie. Adu copiii, asta e tot ce-mi doresc!", a declarat Michael, pe care îl vezi jos pe platourile de filmare ale primului lui film, în 1969, alături de tatăl lui.







Cu siguranţă Kirk şi-l doreşte din toată inima prezent la ziua lui pe nepotul Cameron Douglas, care a fost închis pentru trafic de droguri. Cu atât mai mult cu cât Cameron şi-a refăcut acum viaţa şi are o fiică, pe micuţa Lua Izzy (foto jos), cu partenera lui, Viviane Thibes.















Anne Buydens, soţia lui Kirk (foto jos), care are o căsnicie de 65 de ani cu el, a împlinit şi ea în aprilie... 100 de ani. "Anne e franţuzoaică, aşa că a minţit despre vârsta ei o viaţă întreagă", a spus plin de umor la aceeaşi emisiune Michael Douglas despre mama lui vitregă. "Îi spun: Anne, ai 100 de ani. Nu, nu, nu, cum îndrăzneşti să-mi spui asta?!" Mama lui Michael, Diana, care a fost căsătorită cu Kirk din 1943 în 1951, a murit în 2015, la vârsta de 92 de ani.



Cu Anne, Kirk s-a aflat la al doilea mariaj. Verigheta nu l-a împiedicat, însă, să-şi vadă în continuare de cuceririle lui amoroase, tolerate cu eleganţă de soţia sa: „Kirk nu şi-a ascuns niciodată flirturile cu alte femei“, declara, la un moment dat, Anne. Şi ce femei! Rita Hayworth, Patricia Neal şi fiica lui Joan Crawford, Chris­tina, sunt câteva dintre aventurile marelui Kirk. Dar au fost doar aventuri. Nimic mai mult. Şi asta pentru că Douglas şi-a dorit, în acelaşi timp, o familie fericită şi a încercat, din răsputeri, să o păstreze. „Să nu uiţi niciodată, draga mea, că am nevoie de tine“, i-a scris starul soţiei sale într-una dintre numeroasele scrisori de dragoste adresate.







 



Foto: Instagram

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus