Stiri de ultima ora

Kirk Douglas & Anne Buydens, seniori în dragoste. Au învins infidelităţi, cancer şi moartea prematură a unuia dintre copii

Kirk Douglas & Anne Buydens, seniori în dragoste. Au învins infidelităţi, cancer şi moartea prematură a unuia dintre copii
Monden


Un mariaj cât o viaţă de om. 65 de ani petrecuţi împreună, din care n-au lipsit infidelitatea, falimentul, diagnostice precum cancerul şi atacul cerebral, dar şi moartea prematură a unuia dintre copii.



Este o adevărată minune că Anne şi Kirk mai sunt încă în viaţă, la 99 şi, respectiv, 102 ani, mai ales după viaţa tumultuoasă pe care au avut-o! După cei 65 de ani petrecuţi împreună, soţii Douglas ne dau cea mai valoroasă lecţie de iubire, încredere şi iertare.







Ce-i drept, numai moartea îi mai poate despărţi acum pe cei doi seniori de la Hol­lywood, însă, pe parcursul idilei lor atât de longevive, s-au ivit numeroase alte impedi­mente care i-ar fi putut separa. De fapt, nici măcar începutul relaţiei lor nu le-a garantat un viitor fericit împreună. Dimpotrivă. În 1953, când au făcut cunoştinţă pe platoul filmului Act of Love (el îşi căuta un publicist bilingv în Paris, iar ea i-a fost recomandată de regizo­rul peliculei), Anne era măritată cu un belgi­an, iar Kirk era logodit cu actriţa Pier Angeli. Dar nu angajamentul lor pentru propriul par­tener i-a împiedicat să devină un cuplu, din moment ce căsnicia lui Buydens era doar de formă (şi-a dorit o oarecare siguranţă în pe­rioada Celui de-al Doilea Război Mondial), iar logodna actorului nu-l împiedica pe acesta să mai calce şi strâmb. Refuzul categoric al lui Anne de-a ceda insistenţelor marelui sedu­cător hollywoodian n-a permis imprudenţe romantice între cei doi. „Nu-şi dorea deloc o simplă aventură!“, a scris Kirk în biografia Anne and Kirk: Letters of Love, Laughter and a Lifetime in Hollywood. Lucrurile au început să se schimbe între ei abia când el a demonstrat, în nopţile târzii când lucrau împreună, că este ceva mai mult decât o vedetă plină de sine. „Am încetat să mai vorbesc despre mine şi am început să o ascult pe ea“, spunea legendarul actor. Iar Anne, care părăsise Germania na­tală chiar înainte de ocupaţia nazistă, a plâns neîncetat pe umărul oferit de noul ei prieten. „Ceea ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de el a fost nu doar umorul lui extraordinar, ci şi capacitatea lui de-a mă surprinde plăcut“, a recunoscut, ani mai târziu, doamna Douglas. În ciuda atracţiei şi a apropierii lor, starul din Spartacus (1960) nu uita să-i amintească ti­nerei nemţoaice despre iminenţa nunţii lui cu Pier Angeli. „Cu Anne am ales inelul de lo­godnă pentru Pier. Cât de insensibil am fost!“, a mărturist actorul. Probabil acela a fost mo­mentul în care Buydens a pus piciorul în prag şi i-a pus în vedere iubitului ei că-l părăseşte. În timp ce Anne îşi făcea nervoasă bagajul, Kirk a avut o relevaţie. Era Revelionul din 1954, momentul perfect pentru conturarea unei rezoluţii pe viaţă. N-avea de gând să o lase să plece pe femeia la care ţinea cel mai mult, motiv pentru care a căzut în genunchi în faţa ei şi a cerut-o de soţie. A rupt apoi lo­godna cu colega lui de breaslă şi, după câteva zile, a fugit cu aleasa lui în Las Vegas pentru a-şi uni, pe veci, destinele.







Dar, cum mariajul lor n-a urmat fidel sce­nariul unei comedii romantice de la Hol­lywood, viaţa lor în doi n-a fost numai lapte şi miere. Verigheta nu l-a împiedicat pe Dou­glas să-şi vadă în continuare de cuceririle lui amoroase, tolerate cu eleganţă de soţia sa: „Kirk nu şi-a ascuns niciodată flirturile cu alte femei.“ Contrar bănuielilor noastre, n-au existat între ei mari certuri, în ciuda aventu­rilor pe care el le-a avut cu unele dintre cele mai frumoase femei din lume: Rita Hayworth, Patricia Neal şi fiica lui Joan Crawford, Chris­tina. Şi asta pentru că Douglas şi-a dorit o familie fericită şi a încercat, din răsputeri, să o păstreze. „Să nu uiţi niciodată, draga mea, că am nevoie de tine“, i-a scris starul soţiei sale într-una dintre numeroasele scrisori de dragoste adresate. De-abia se născuse primul lor fiu, Peter (63), şi proaspătul tătic nu-şi mai încăpea în piele de fericire. Iar jumătatea sa îi împărtăşea întocmai sentimentele: „Simt o nevoie atât de mare de-a fi cu tine!“, îi răs­pundea Anne cu acelaşi patos, în 1956.







Anii au trecut, însă devotamentul lor şi grija pe care şi-o poartă reciproc sunt la fel ca-n prima zi. Anne i-a salvat viaţa lui Kirk în 1958, când el trebuia să urce la bordul avio­nului în care soţul lui Elizabeth Taylor, Mike Todd, şi-a pierdut viaţa, iar ea a insistat să rămână acasă, din cauza unei presimţiri în­grozitoare pe care o avea. Mai mult, i-a sal­vat până şi averea, în 1953, când i-a propus să-şi investească salariul, scăpându-l, astfel, de faliment. Iar Douglas i-a întors „favoarea“ în momentul în care a fost diagnosticată cu cancer la sân şi recuperarea ei a fost posibi­lă numai datorită optimismului lui. La fel de uniţi şi de puternici au fost şi-n 2004, când aproape că i-a distrus vestea că cel de-al doi­lea fiu al lor, Eric (46), a decedat în urma unei supradoze accidentale de droguri. Şi lovitu­rile crunte primite de soţii Douglas nu s-au oprit aici. Kirk a suferit, în 1996, un accident vascular sever, în urma căruia şi-a pierdut abilitatea de-a vorbi şi-a dobândit o depresie care l-a dus în pragul sinuciderii. Şi-a reve­nit foarte greu şi doar cu ajutorul minunatei lui soţii, care a reuşit să-l convingă să nu-şi mai plângă de milă şi să înceapă şedinţele de logopedie. „Dintr-un star de cinema răsfăţat ajunsesem un idiot care nu putea scoate două vorbe“, povesteşte cel care a apărut în nu mai puţin de 93 de filme. Cum spuneam, e o minune că aceşti oameni sunt încă în viaţă, după toate cât au îndurat! Privind re­prospectiv, momentele critice i-au apropiat şi mai mult, le-au păstrat dragostea intactă decenii de-a rândul. Ce motiv mai bun de-a celebra legătura indestructibilă dintre ei? La a 50-a aniversare a căsniciei lor, Anne şi Kirk au făcut nunta fastuoasă de care nu avuse­seră parte până atunci. Şi-au reînnoit jură­mintele de iubire în faţa apropiaţilor şi şi-au confirmat promisiunea pe care şi-au făcut-o la început - aceea de a avea grijă unul de altul mereu.





OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus