Stiri de ultima ora

Jennifer Aniston, super sexy la 51 de ani! Actriţa vorbeşte despre un viitor cu copii şi o copilărie în care nu s-a simţit în siguranţă

Jennifer Aniston, super sexy la 51 de ani! Actriţa vorbeşte despre un viitor cu copii şi o copilărie în care nu s-a simţit în siguranţă
Monden


Pe 11 februarie a împlinit 51 de ani, ocazie cu care vedeta serialului Friends a făcut un pictorial incendiar şi nişte declaraţii uimitoare despre trecutul dureros şi viitorul ei vesel.



În cadrul unui interviu publicat de revista Interview în ediţia lunii martie şi realizat de colega ei de breaslă, Sandra Bullock (55), Jen a lăsat garda jos şi a vorbit despre subiecte de mare interes pentru fanii ei. Întrebată ce crede ea că-i rezervă viitorul, Aniston a menţionat “râsete” şi “copii alergând”.



“Ce ţi-a mai rămas de făcut şi de-abia aştepţi să realizezi?”, o întreabă Sandra, iar Jennifer îi răspunde fără echivoc: “Am un flash în mintea mea, parcă vizualizez oceanul, aud râsete, văd copii alergând de colo, colo, aud cuburi de gheaţă în pahare, simt mâncarea cum se găteşte. Cam asta e imaginea plină de veselie din mintea mea.”







În ceea ce priveşte trecutul actriţei, veselia n-a fost cuvântul de ordine în primii ani de viaţă ai vedetei. “Cum de reuşeşti tot timpul să-ţi păstrezi optimismul, chiar şi când lucrurile nu merg cum vrei tu?”, e curioasă Bullock.



“Cred că mi se trage din copilărie, din faptul că am crescut într-un cămin destabilizat, care nu mă făcea să mă simt în siguranţă. Priveam adulţii cum nu erau drăguţi unul cu altul şi un anumit comportament uman, la care eram martoră, m-a făcut să mă gândesc că eu nu voiam să devin un astfel de om, nu voiam să simt ceea ce simţeam atunci. Nu-mi doream ca nicio persoană cu care aveam să intru în contact să simtă vreodată aşa ceva”, a mărturisit Jennifer.







După care actriţa a ţinut să adauge: “Cred că părinţilor mei trebuie să le mulţumesc. Poţi să devii furios sau chiar un martir sau poţi să ajungi să spui <OK, am lămâi, atunci hai să fac o limonadă!>”



Aniston a fost căsătorită cu Brad Pitt între 2000 şi 2005 şi apoi cu Justin Theroux, din 2015 până în 2017, şi s-a iubit cu mai multe staruri hollywoodiene, dar nu are copii şi este întrebată, în mod constant, despre acest lucru.



foto - interviewmagazine.com

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus