Stiri de ultima ora

Iulia Vântur, interviu despre viaţa în India, întâlnirea cu Dalai Lama şi cum a depăşit prejudecăţi: „Eram tot timpul percepută ca iubita lui Salman Khan“

Iulia Vântur, interviu despre viaţa în India, întâlnirea cu Dalai Lama şi cum a depăşit prejudecăţi: „Eram tot timpul percepută ca iubita lui Salman Khan“
Monden
Iulia Vântur (38 de ani) a vorbit, într-un interviu pentru site-ul Andreei Raicu, despre plecarea din România şi noua viaţă din India, despre relaţia cu actorul Salman Khan (52 de ani) şi întâlnirea cu Dalai Lama.

Fostă ştiristă Pro TV Iulia Vântur a vorbit într-un interviu publicat pe site-ul andreearaicu.ro  despre plecarea în India şi noul stil de viaţă care i-a adus împlinirea în urmă cu aproape doi ani. 

Vedeta mărturiseşte că s-a redefinit în India, unde a devenit cunoscută atât prin prisma relaţiei pe care o are cu actorul bollywoodian Salman Khan (52 de ani), dar şi prin talentul său actoricesc şi muzical. Iulia Vântur va lansa luna aceasta doua piese pentru doua filme indiene, potrivit sursei citate. 

Fosta ştiristă a povestit cât de greu i-a fost să o ia de la capăt într-o ţară total diferită de România, iar ceea ce a determinat-o să reziste a fost încrederea în forţele proprii, dar şi ambiţia de a demonstra tuturor că este o persoană capabilă şi talentată. 

„Experienţa asta de viaţă din India a fost cel mai bun exerciţiu pentru mine. Gândeşte-te, vii într-o ţară unde cultura, mentalitatea, tradiţiile, absolut orice, inclusiv look-ul, sunt total diferite. Limba, nu mai zic. Şi vii dintr-o dată într-un spaţiu în care nu mai contează cine ai fost tu, ce ai reuşit să faci în viaţa ta. Ei nu ştiau cine a fost Iulia Vântur în România şi nici nu le pasă. Ei mă cunoşteau ca pe o femeie care arată cum arată în momentul ăsta prezent, care vorbeşte în felul ăsta şi care încearcă să se adapteze spaţiului respectiv. 

Sincer, am avut o uşoară criză de identitate, trăind acolo la început, pentru că dintr-o dată m-am trezit dezbrăcată de toate straiele astea pe care le-am tot pus eu de ani de zile, prin jobul pe care l-am avut, prin cariera pe care am avut-o, prin oamenii pe care i-am cunoscut. Toate astea au dispărut dintr-o dată. Nu aveam nici familia acolo, nici prietenii, nici cunoscuţii, nici limba în care să mă simt confortabil şi să mă fac înţeleasă atât de clar şi de bine, inclusiv statutul. Statutul te face să ai o anumită conduită, să fii într-un fel. Ei, toate astea au dispărut instant. M-am dezbrăcat de ele forţat şi a trebuit să mă uit la mine, în oglindă aşa, dezbrăcată de toate astea şi să mă întreb: Cine sunt eu fără tot?“, a povestit Iulia. 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus