Stiri de ultima ora

Interviu video cu Franco Nero: "L-am jucat pe Nicuşor Ceauşescu"

Interviu video cu Franco Nero: "L-am jucat pe Nicuşor Ceauşescu"
Monden
Devenit senzaţia filmelor spagetti western după apariţia în pelicula Django din 1966 şi un sex simbol al cinematografiei europene, actorul italian care a vizitat recent România are în spate o poveste de viaţă fascinantă. Una care a şi inspirat un film în care a jucat alături de iubirea vieţii sale, actriţa Vanessa Redgrave

Este o legendă vie. A Italiei. Şi a întregii lumi. A jucat în peste 200 de filme, de la westernuri la filme de acţiune, politice şi musicaluri. A jucat şi în filmul propriei vieţi – o impresionantă poveste de dragoste, pe care o trăieşte în continuare cu Vanessa Redgrave. Iar azi, îşi continuă cariera cu o energie spectaculoasă pentru cei 77 de ani pe care i-a aniversat chiar la Bucureşti. Fiindcă aici l-a găsit seara de 23 noiembrie – o zi incredibil de lungă pentru Franco Nero, începută cu o conferinţă de presă prilejuită de discuţiile în vederea pregătirii ediţiei de anul viitor a Bucharest Best Comedy Film Festival. La finalul zilei, aniversarea surpriză pregătită pentru el mi-a oferit şi bucuria unui interviu.

„Întotdeauna mi-a plăcut să fiu un om liber“, mi-a spus Franco Nero cu o licărie în faimoşii lui ochi albaştri. De-asta a şi anulat un contract cu Jack Warner, producătorul care conducea împreună cu fraţii săi casa Warner Bros. „Aş fi putut avea mai multe şanse în America“, povestea el acum câţiva ani. „Dar asta a fost alegerea mea. Când am pus prima oară piciorul acolo, am filmat musicalul Camelot. Aveam un contract cu Jack Warner ca să fac încă cinci filme. Dar după Camelot, i-am spus lui Jack: «Îmi este foarte dor de casă. Trebuie să mă întorc în Europa». Mi-a spus că sunt nebun, fiindcă urma să devin un mare star hollywoodian. I-am spus: «Nu. Eu vreau să fiu în Europa, acolo unde mă simt în largul meu». Şi finalmente a fost de acord să anuleze contractul.“ A regretat vreodată alegerea? Franco spune că nu. Şi, la urma urmei, aşa şi-a câştigat libertatea fără a pierde, însă, statutul de star. A făcut filme în 30 de ţări, lucrând cu cei mai mari regizori europeni, de la Luis Buñuel la Claude Chabrol şi Serghei Bondarciuk. Iar prima lui apariţie, cea din Django, spaghetti westernul din 1966 al lui Sergio Corbucci, a creat un adevărat mit al cinematografiei mondiale – astfel că, atunci când Tarantino (foto jos) pregătea Django Unchained, a ştiut că din peliculă nu poate lipsi Franco. „Habar n-am avut, când am filmat în 1966, că Django va deveni aşa un fenomen. Îmi amintesc că atunci când făceam check in-ul la hoteluri, mă treceau Django în loc de Franco Nero. În Japonia, următoarelor mele filme tot Django le spuneau cei de acolo... Devenise o obsesie... Iar peste ani, povestea e incredibilă. La un moment dat, filmam în Spania cu Penélope Cruz. Ea mi-a spus că s-a întâlnit cu Tarantino, care voia să mă cunoască. După aceea l-am şi auzit în câteva interviuri spunând: «Franco Nero e idolul meu». Nu ne-am întâlnit atunci, ci peste alţi câţiva ani, când a ajuns el la Roma şi m-a invitat să luăm prânzul împreună. Ştia replici din filmele mele şi fredona coloanele sonore... Atunci mi-a propus să apar în Django Unchained şi m-am bucurat.“

Aşa şi-a început cariera fiul unui carabinier sever din San Prospero Parmense: cu rolul unui pistolar certat cu legea. După ce a studiat Economia şi Comerţul în Bedonia, a făcut o schimbare bruscă, plecând să studieze actoria la Piccolo Teatro di Milano. Iar în 1966, anul în care avea să apară Django, Nero a mai apărut în şapte filme, printre care Texas, Adios!, cimentându-şi statutul de star. Marea întâlnire a vieţii lui avea să se petreacă, însă, anul următor, la sosirea în America, pe platourile peliculei Camelot (foto jos), unde el îl juca pe Sir Lancelot, iar acolo îl aştepta a sa Guinevere. Nimeni alta decât Vanessa Redgrave. „La început a fost îngrozitor. Ajung acolo şi o văd pe tipa asta cu blugii rupţi, fără make-up şi cu ochelari de soare“, îşi amintea el câţiva ani mai târziu. „M-am dus imediat la regizor să-l întreb dacă e sigur că a făcut alegerea corectă“. La prima vedere, Vanessa, care pe-atunci avea 29 de ani, nu i-a făcut o impresie prea plăcută lui Franco cel de 24 de ani.

Totul s-a schimbat câteva zile mai târziu, când ea l-a invitat la cină, trimiţându-i un bilet scris într-o italiană perfectă. „Mi-a deschis uşa o femeie frumoasă... I-am spus că mă aşteaptă Vanessa Redgrave (foto jos). Mi-a zâmbit: «Eu sunt!»“. Şi odată cu acel zâmbet a început una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire din istoria cinematografiei. La fel de înaltă ca Nero (1,80 m), ea era căsătorită de cinci ani cu regizorul Tony Richardson, căruia îi dăruise două fiice: pe Joely şi pe Natasha. Mai mare cu cinci ani, măritată şi cu copii – adică tot atâtea motive pentru ca Francesco Clemente Giuseppe Sparanero (pe numele său real) să se retragă din această poveste. Dar în spiritul rebelului Django, actorul s-a aruncat cu şi mai mult elan într-o idilă interzisă, care a şi provocat divorţul Vanessei de tatăl celor două fiicei ale sale. Doi ani mai târziu, în 1969, din iubirea lor furtunoasă se năştea Carlo (foto jos), azi regizor şi scenarist care a lucrat în câteva rânduri cu faimoşii săi părinţi.

După Carlo, ar mai fi trebuit să fie un copil. Însă Redgrave a pierdut sarcina, trecând printr-o suferinţă care a început să le afecteze relaţia. La fel cum i-a afectat şi faptul că Redgrave primise în acest timp alte două nominalizări la Oscar: cea din 1969, pentru rolul din Isadora, şi cea din 1972, pentru Mary, Regina Scoţiei (care s-au adăugat celei din 1967, pentru Morgan: A Suitable Case for Treatment). Lui Franco asta nu făcea decât să-i amintească de ziua când hotărâse să rupă contractul cu Jack Warner, renunţând la Hollywoodul care, poate, ar fi putut să-i aducă şi lui măcar o nominalizare la mult râvnita statuetă... Toate acestea n-aveau cum să nu zdruncine iubirea celor doi actori. Iar prin fisurile apărute, Nero contempla deja, la cei 29 de ani ai săi, posibila libertate. Era încă atât de tânăr. Şi da, o iubea pe Vanessa, dar totul venise prea repede pentru el, tocmai când urca treptele succesului. Iar acum simţea că nu se putea bucura cu adevărat de avantajele faimei lui. Şi încă ce avantaje! În 1970, începea filmările cu reputatul regizor Luis Buñuel pentru Tristana, alături de atât de fermecătoarea Catherine Deneuve (foto jos), căreia i-a căzut atât de repede în mreje. Cu atât mai repede cu cât relaţia cu Vanessa trecea prin cea mai proastă perioadă.

Personalităţi extrem de puternice, ambiţioase şi orgolioase, Deneuve şi Nero n-au putut avea, însă, mai mult de-o aventură. Dar o aventură după care el nu s-a mai putut întoarce la Vanessa. Şi aproape trei decenii iubirea lor a părut că va rămâne undeva în timp... Fiecare şi-a văzut separat de viaţă, bucurându-se de succes. Redgrave a câştigat în 1978, cu rolul din Julia, Oscarul la care Franco poate încă mai visa. El, pe de altă parte, se bucura de succes comercial şi de atenţia celor mai dorite femei ale erei. După o idilă cu Goldie Hawn şi un western care a dat lovitura la box office, Keoma, Franco a aterizat în braţele superbei Ursula Andress. Ochii lui albaştri magnetizanţi îl făceau irezistibil. Iar el se bucura din plin de libertatea în iubire. Dar şi de libertatea unei cariere care îl purta peste tot. Astfel, după ce în 1987, a realizat Django Strikes Again, o continuare a succesului din 1966, puţini ştiu că Franco l-a interpretat pe Nicuşor Ceauşescu într-o mini-serie TV, intitulată Windmills of the Gods, care nu a mai fost, însă, lansată. Anul următor, în 1990, italianul apărea în Greu de ucis 2, alături de protagonistul Bruce Willis – o colaborare făcută de dragul flirtului cu Hollywoodul, la care şi acum se întoarce din când în când.

Probabil că în tot acest timp, Vanessa Redgrave afla de la prieteni comuni şi din presă despre escapadele amoroase ale lui Nero. Ea, în schimb, părea că-şi regăsise liniştea alături de actorul Timothy Dalton, cu care a şi rămas într-o relaţie de 15 ani, până în 1986. Ca o iubire cu adevărat predestinată, însă, după despărţirea de Dalton, Redgrave a înţeles că nu-l uitase, de fapt, niciodată pe Franco... Şi, undeva în anii 90, s-au reîntâlnit. Nu ştim exact când şi în ce circumstanţe - despre asta, amândoi au păstrat misterul. Pentru că, la urma urmei, este un episod care le aparţine doar lor. Actorul italian a povestit doar atât: „Vanessa mi-a spus: «Îmi pare rău că am întârziat atât». Iar eu i-am răspuns, luând-o în braţe: «În iubire, niciodată nu e prea târziu!»“. Suficient pentru a înţelege profunzimea acelui moment. Nici el n-o uitase, în ciuda atâtor cuceriri faimoase făcute de el, care se aşternuseră peste iubirea lor în cei 30 de ani cât stătuseră despărţiţi. De data aceasta, şi-au promis că împăcarea va fi pentru totdeauna. Iar în ultima zi a anului 2006, la jumătate de secol de la prima lor întâlnire, s-au căsătorit (foto jos). A fost, de altfel, un an 2006 fantastic pentru Franco – tot atunci a triumfat cu pelicula Forever Blues, în regia şi după scenariul lui, care a obţinut premiul special al juriului la Globurile de Aur. Patru ani mai târziu, iubirea lor a inspirat filmul Letters to Julliet, în care rolurile lor la tinereţe sunt interpretate de Amanda Seyfried şi Gael Garcia Bernal. Cât despre reîntâlnirea lor târzie, aceasta este jucată pe celuloid... chiar de Redgrave şi Nero, care au recreat astfel impresionanta scenă, dând autenticitate filmului.

Odată cu acest mariaj târziu cu iubirea vieţii sale, italianul pare că a găsit un nou izvor de energie. Fiindcă proiectele abundă în continuare – şi la 77 de ani. Printre ele se numără şi Bucharest Best Comedy Film Festival, care l-a adus luna trecută la Bucureşti, pentru discuţiile prealabile festivalului - şi care îl vor aduce din nou în România în 2019. Până atunci, însă, agenda lui este incredibil de încărcată. Mereu între două avioane, Franco are cinci filme în post-producţie şi alte zece proiecte anunţate. Printre acestea: Unforgettable, cu Joan Collins şi Tippi Hedren, Road To Capri, cu Virginia Madsen şi Alfred Molina, dar şi... Django Lives! – un proiect care i-ar încununa atât de frumos cei peste 50 de ani de carieră, începuţi cu acest rol.

Între proiecte, Franco îşi împarte timpul între casa din Londra a Vanessei, Los Angeles şi ferma lui din apropierea Romei – acolo unde uneori reuşesc să-şi reunească întreaga familie: fiul lor, Carlo, cu soţia şi copilul lor, dar şi Joely, fiica Vanessei, Michael şi Daniel, fiii actriţei Natasha Richardson din căsnicia cu actorul Liam Neeson (foto jos). Deloc surprinzător, Franco a fost foarte apropiat de Natasha, fiica pe care Vanessa a pierdut-o în 2009 în urma unui accident la schi. Atunci când s-a căsătorit cu Liam Neeson, cel care a condus-o pe Natasha la altar a fost nimeni altul decât Franco. „Eu îi consider pe copiii ei nepoţii mei“, spune italianul. Iar prezenţa lui a ajutat-o mult pe Vanessa să facă faţă dramelor în serie: după moartea fiicei, anul următor, în 2010, i-a pierdut pe fratele său, Corin, şi pe sora Lynn, amândoi victime ale cancerului. Nici ea nu are acum o stare a sănătăţii foarte bună. După un infarct suferit în 2015, a descoperit că plămânii ei funcţionează la doar 30% din capacitate, suferind de emfizem pulmonar după ani lungi în care a fost o fumătoare înveterată. Viaţa liniştită la ferma lui Franco îi face, însă, atât de bine. „Avem o relaţie incredibilă. În fiecare zi vorbim despre noi şi despre familie, chiar şi când sunt plecat. Dar mai ales când ne ocupăm de livada noastră cu peri, lămâi, pruni şi rodii“, spune Franco.

Mini-interviu cu Franco Nero

Prezent la Bucureşti, actorul italian a stat de vorbă cu OK! chiar în seara aniversării sale. Cum simţiţi vârsta de 77 de ani cu atâtea proiecte în derulare? Franco Excelent. Fiindcă sunt şi acum plin de entuziasm. Şi atâta vreme cât voi avea entuziasm, voi continua să fac filme. Când nu-l voi mai avea, mă voi opri. Nu sunteţi prima dată în România. Aţi filmat aici The Jester from Transylvania. Da, am filmat acum doi ani în Transilvania cu un regizor foarte bun, Adrian Popovici. Iar înainte de asta, acum 12 ani, am filmat în România o producţie germană. Şi cu mult înainte de asta, a mai fost un proiect legat de ţara noastră: Windmills of the Gods. Da, dar pe acela nu l-am filmat aici. Era un film american, cu Jaclyn Smith şi Robert Wagner. Şi da, acolo l-am jucat pe Nicuşor Ceauşescu. (râde) Ce v-a făcut să vă implicaţi acum în Bucharest Best Comedy Film Festival? Sincer? Kristina Cepraga, care trăieşte la Roma, m-a implorat să vin. Şi finalmente am acceptat. (râde) Deci nu comediile au fost motivul? Nu... (râde) Cândva, aţi anulat contractul hollywoodian cu Warner Bros. Acela a fost momentul când aţi ales libertatea? Am fost mereu un om liber. Mi s-a propus să fiu şi primar de oraşe în Italia, să intru în politică. Am refuzat, fiindcă mai presus de orice, îmi iubesc libertatea. Dacă libertatea a fost mai presus, atunci reunirea cu Vanessa Redgrave s-a petrecut la momentul potrivit? Aşa a fost să fie. Avem o familie minunată acum. Ne bucurăm să avem cinci nepoţi. Au fost şi certuri între noi, dar ne respectăm reciproc, iar asta e cel mai important. Oamenii se ceartă, însă noi am fost atât de inteligenţi încât să rămânem împreună. Vanessa spunea că aţi avut certuri, dar şi perioade când nu vă vorbeaţi. Dintre cele două, prefera cearta... (râde) După o discuţie aprinsă, poate nu ne vorbeam o zi-două, apoi în a treia zi ne purtam ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Mă gândesc că locul de unde Franco Nero îşi ia energia e la ferma sa de lângă Roma. Cum e acolo? Un loc foarte plăcut. Am mulţi prieteni fermieri şi pescari. Jucăm cărţi, tenis, activităţi în aer liber. Asta iubesc acolo. Nu-mi place viaţa în oraşele mari. Mă împart între Roma, Londra şi L.A.. Dar la fermă mă simt cel mai bine, cu prieteni, familie, Vanessa.
OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus