Stiri de ultima ora

INTERVIU Cristi Minculescu: „La primul meu concert cu Iris i-am dat şpagă portarului ca să mă lase să intru“ VIDEO

INTERVIU Cristi Minculescu: „La primul meu concert cu Iris i-am dat şpagă portarului ca să mă lase să intru“ VIDEO
Monden
Cristi Minculescu, solistul trupei Iris, a vorbit la „Adevărul Live“ despre concertul „Ca pe vremuri“, o mult aşteptată reuniune a triadei Iris-Compact-Holograf, care făcea senzaţie pe litoral în urmă cu mai bine de 20 de ani, şi a depănat amintiri din perioada de aur a rock-ului românesc.

După 40 de ani de carieră, timp în care generaţii întregi au crescut cu muzica lor, trio-ul de aur al rock-ului românesc se reuneşte în spectacolul „Ca pe vremuri“ la Arenele Romane, în data de 15 iunie 2017, de la ora 18.00.

Timp de cinci ore fără întrerupere artiştii, care au împărţit sute de zile de distracţie şi amintiri de neuitat, aceleaşi scene, aceiaşi fani, vor transforma din nou, ca de fiecare dată, şi acest concert într-o adevărată petrecere. Hituri precum „Fata din vis“, „Cântec pentru prieteni“ (Compact), „Baby“, „Cine mă strigă în noapte“ (Iris), „Banii vorbesc“, „Să nu-mi iei niciodată dragostea“ (Holograf) vor răsuna de pe scena Arenelor Romane şi de pe buzele miilor de nostalgici care îşi vor depăna amintirile cele mai dragi alături de trupele de suflet ale adolescenţei. Biletele se găsesc pe  iabilet.ro  şi în magazinele Flanco, la preţuri cuprinse între 64 şi 234 de lei.

Pe această cale, Cristi Minculescu ne-a împărtăşit cu nostalgie amintiri legate de începuturile sale în muzică, întâmplări din perioada comunistă şi cele mai inedite experienţe trăite de-a lungul carierei sale.

„Adevărul“: , tu cum ai ajuns în trupa Iris?

Cristi Minculescu: La sugestia basistului cu care eram în formaţia Harap-Alb, în decembrie 1979. Iris s-a scindat atunci, după un concert de Revelion, în Iris şi Domino. Irisul avea nevoie atunci doar de basist şi el a propus un solist vocal, fiind vorba de mine. M-am dus, am dat probă, şi chiar de ziua mea, când făceam 21 de ani, am ajuns la Iris. Apoi, până astăzi, ştiţi.

Ştiu că la primul tău concert în trupa Iris, ai avut parte de o întâmplare amuzantă.

Da, portarul de la clubul acela, actualmente sediul teatrului Metropolis, ştia Iris în formula veche, cu Sorin Chifiriuc, cu Lucian Chivu, pe mine nu mă ştia, iar în momentul în care făcusem probele de sunet, portarul nu era acolo. Am plecat până la Piaţa Romană, am mai întârziat puţin, trupa a ajuns pe scenă cu jumătate de oră înainte de cântare, iar eu am venit singur şi ăla nu voia să mă lase să intru. Eu i-am zis: „Cânt cu băieţii“ şi el mi-a zis: „Ştiu, mă, toată lumea asta care a venit la concert cântă cu băieţii“. Eu am încremenit, îţi dai seama. Nuţu urla de sus: „Hai, hai mai repede că începem!“ şi omul nu se îndoia deloc. M-am dus la o patiserie de lângă club şi am luat o fiola de tărie, i-am dat-o şi s-a rezolvat. Normal că a înţepenit când am ieşit, că a stat şi la concert. Apoi am rămas prieteni, cu ocazia asta vreau şi să-l salut, sper că mai trăieşte, că e un tip senzaţional.

Cum te-a primit publicul, tu fiind noul membru?

Nu au fost reţineri, formaţia era iubită indiferent de cine era solist vocal. A cântat la un moment dat Sorin Chifiriuc, apoi Lucian Chivu, Ioan Gecan - cu care au înregistrat „Corabia cu pânze“, apoi eu, au fost foarte mulţi solişti vocali, dar eu am fost cel mai mult în trupă de-a lungul timpului, aproape 33 de ani.

Trupa Iris, formată din Cristian Minculescu (voce), Nelu Dumitrescu (tobe), Valter Popa (chitara), Boro (bass) şi Relu Marin (clape)

Cum crezi că eraţi priviţi de comunişti?

Comunismul e un regim în care valorile se egalizează, luai salariu indiferent dacă munceai sau nu. La vremea aceea, fiind singurul debuşeu pentru tineri în a le oferi două ore de libertate, toate trupele erau iubite, începând cu cele din anii ’60. Pentru mine nu e o simplă coincidenţă că Iris s-a înfiinţat în anul în care a plecat Phoenix, în 1977, şi ne-a onorat foarte mult comparaţia, că am fost continuatorii a ceea ce au făcut ei - rezistenţă faţă de sistem.

Apropo de asta, cum aţi fost în relaţie cu Phoenix?

De niciun fel, nu ne-am cunoscut. Pe Mircea Baniciu l-am cunoscut în Club A, la un concert, în ’80. Eu i-am văzut la o emisiune, „Dialog la distanţă“ a lui Adrian Păunescu, la Sala Olimpia din Timişoara. Am rămas extrem de plăcut impresionat, pentru că arătau foarte bine, îmbrăcaţi în ii, cu nişte pantaloni raiaţi sau blugi şi tenişi albi şi cântaseră „Mama, mama“ şi „Te întreb pe tine soare“. Şi am zis, „Băi, asta e la noi?“. Nu-mi venea să cred... Eu ascultasem până atunci numai trupe din afară, din Marea Britanie. M-am bucurat enorm, i-am văzut în multe concerte, îl confundam pe Mircea Baniciu cu Nicu Covaci. Dar până la urmă m-am lămurit când a apărut albumul „Cei ce ne-au dat nume“, pentru că era toată componenţa şi ce face fiecare în trupă. Mi-a părut rău şi am plâns când au plecat, nu numai eu, ci generaţii întregi. Pe urmă l-am prins pe Mircea la Polivalentă, la primul spectacol după fuga lor şi era un public care a cântat o oră cu lacrimi în ochi, mi se pare că plângea şi el.

Am o curiozitate, când ţi-ai lăsat plete?

Atunci, în ’80, odată cu Iris. Aveam şi legitimaţie de la Clubul T4 de metodişti, pentru că erau razii pe stradă şi făceau cum se întâmplase cu nouă ani în urmă, cu tezele din 2-3 iulie ’71, de la Mangalia, când a venit Ceauşescu din Asia şi se tăiau blugii sau pantalonii evazaţi şi te tundea poliţia pe stradă. Îşi cântau suita în dubă. (Râde) Moţu’ Pittiş, pe vremea aia, ca să facă mişto de ei, umbla pe stradă cu scrumiera. Şi el a fost la un pas să fie luat şi tuns.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus