Stiri de ultima ora

Grecia are prima femeie preşedinte. Cine e Ekaterini Sakellaropoulou?

Grecia are prima femeie preşedinte. Cine e Ekaterini Sakellaropoulou?
Monden


Pentru prima oară în istoria elenă, o femeie a fost desemnată şef al statului. Iată câteva detalii despre ea.



Parlamentul de la Atena a ales-o pe Ekaterini Sakellaropoulou (63) în funcţia de preşedinte al Greciei, prima femeie care ocupă acest post în istoria ţării.



Într-o ţară în care una din cinci femei este şomeră, Ekaterini Sakellaropoulou a devenit deja, în octombrie 2018, prima femeie ajunsă la conducerea Consiliului de Stat (cea mai înaltă instanţă judiciară din Grecia), la propunerea premierului de la acea vreme, Alexis Tsipras.



Licenţiată în drept constituţional şi drept al mediului la Atena şi Sorbona, această judecătoare şi fiică de judecător a apărat drepturile refugiaţilor, minorităţile şi libertăţile civile, dar e expertă şi în dreptul mediului.







Fără apartenenţă politică, această feministă originară din Salonic, divorţată şi mamă a unui copil, trece de la cele mai înalte funcţii din justiţiei în cele ale statului. Ea a reunit în primul tur de scrutin voturile a 261 dintre cei 300 de deputaţi, fiind aleasă pentru un mandat de cinci ani de deputaţii partidului aflat la guvernare Noua Democraţie (conservator), ai formaţiunii de stânga Syriza şi ai mişcării de centru-stânga Kinal.





OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus