Stiri de ultima ora

Gerard Butler a ajuns la spital, în urma unui accident de motocicletă. Care este starea de sănătate a actorului

Gerard Butler a ajuns la spital, în urma unui accident de motocicletă. Care este starea de sănătate a actorului
Monden
Gerard Butler a  fost internat la spital, în urma unui accident de motocicletă FOTO Getty images

Actorul de origine scoţiană Gerard Butler, în vârstă de 47 de ani,  a fost spitalizat de urgenţă în urma unui accident de motocicletă, în Los Angeles.

Potrivit unui martor, actorul a fost acroşat de o maşină, în timp ce se afla în trafic, pe motocicletă, iar un trecător a sunat la numărul de urgenţă 911. Paramedicii au venit la faţa locului şi l-au transportat de urgenţă la cel mai apropiat spital, informează News.ro.

Din fericire, actorul nu are răni foarte grave şi va rămâne în grija medicilor pentru a se recupera: „Din fericire pentru el nu a avut oase rupte, doar tăieturi şi vânătăi“, scrie TMZ. 

Gerard James Butler s-a născut pe 13 noiembrie 1969, în Paisley, Scoţia. Butler provine dintr-o familie de catolici de origine irlandeză. 

Gerard butler FOTO Getty Images

A primit primul său rol în filmul „Mrs. Brown“ în 1997. În acelaşi an a apărut în pelicula „Tomorrow Never Dies“, iar în anul 2000 a jucat pentru prima dată în rolul personajului principal a filmului „Dracula 2000“. În 2007, a jucat rolul regelui Leonidas în filmul „300 - Eroii de la Termopile“.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus