Stiri de ultima ora

FOTO William și Kate, prima apariție după botezul lui Charlotte

Știți unde se află Ducii de Cambridge în acest moment? Nu, nu la conacul lor de la țară, ci chiar la turneul de tenis de la Wimbledon, acolo unde-l urmăresc jucând pe britanicul Andy Murray cu canadianul Vasek Pospisil.

Despre Kate știam că este un mare fan al tenisului și ne așteptam s-o vedem dintr-un moment în altul la acest mare eveniment sportiv. Iar mama lui Charlotte și-a lui George nu ne-a dezamăgit, afișându-se mai frumoasă ca niciodată în rochia ei roșie, semnată L.K Bennett, în timp ce soțul ei a îmbrăcat un costum într-o nuanță închisă.

Dar ducii care și-au botezat recent fetița n-au fost singurele fețe celebre de la meciul de azi, în tribune putând fi zăriți și Prințul Albert de Monaco, David Beckham și unul dintre băieții lui, Romeo, realizatorul TV Bear Grylls, verișoara lui William, Zara Tindall, și soțul ei, precum și mătușa ducelui, Sophie Wessex.

În momentul în care Kate și William și-au făcut apariția în loja regală din tribune, publicul i-a aplaudat, iar ducii au răspuns făcând cu mâna. Michael și Carole Middleton, părinții lui Kate, au fost zăriți și ei astăzi, la Wimbledon, însă nu se știe dacă aceștia au urmărit același meci ca ducii.
OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus