Stiri de ultima ora

FOTO Ducii de Cambridge, fotografii de familie adorabile alături de cei trei copii

FOTO Ducii de Cambridge, fotografii de familie adorabile alături de cei trei copii
Monden
Palatul Kensington a postat în mediul online noi fotografii cu Ducesa Kate (37 de ani), Prinţul William (36 de ani) şi cei trei copii ai lor, George (5 ani), Charlotte (4 ani) şi Louis (un an), din timpul vizitei acestora la Chelsie Flower Show.

Ducii de Cambridge au dat publicităţii câteva fotografii adorabile făcute de Matt Porteous în timpul vizitei lor alături de cei trei copii la o grădină publică ce a fost amenajată după ideea Ducesei Kate, scrie News.ro . 

Kate Middleton pledează pentru beneficiile pe care le are timpul petrecut în natură asupra sănătăţii mintale şi pentru impactul pozitiv pe care natura şi mediul îl pot avea asupra dezvoltării copiilor.

„Cred cu adevărat că natura şi activitatea în aer liber are beneficii uriaşe asupra bunăstării noastre fizice şi psihice, mai ales pentru copiii mici. Sper ca această zonă împădurită pe care am creat-o va inspira familiile, copiii şi comunităţile să iasă să se bucure de natură şi să petreacă timp împreună“, a transmis ducesa de Cambridge.

O noutate ce poate fi observată în una din fotografii este că Prinţul Louis, în vârstă de un anişor, a învăţat să meargă. Acesta a fost imortalizat în timp ce ţine o creangă în mână şi păşeşte spre fotograf cu braţele deschise, sub privirea încântată a tatălui său, Prinţul William. 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus