Stiri de ultima ora

EXCLUSIV Diana Enache de la Pro TV şi regizorul Adrian Horobeţ sunt un cuplu inedit

EXCLUSIV Diana Enache de la Pro TV şi regizorul Adrian Horobeţ sunt un cuplu inedit
Monden


„Suntem nişte boemi urbani“. Cum altel s-ar putea descrie un jurnalist şi un regizor, cu o viziune atipică asupra lucrurilor, chiar şi în materie de parenting?



Le-a plăcut de minune să se joace în faţa aparatului de fotografiat împreună cu fiul lor, Tomas (5), dar n-au vrut sub niciun chip să poarte haine colorate. Diana ne-a avertizat de la început că-i place stilul gotic. Doar la pupitrul ştirilor ProTV acceptă să poarte culori. Şi asta pentru că atât ea, cât şi partenerul său de viaţă, regizorul Adrian Horobeţ, văd viaţa într-un mod foarte artistic. Şi foarte în alb şi negru.



OK!: Am în faţă un cuplu în care unul e artist, celălalt e jurnalist.

Adrian: N-aş zice asta. Toţi suntem artişti peste tot, în orice, şi la mătură, şi la TV.



Eu aş zice că toţi suntem nişte personaje, nu neapărat artişti.

Adrian: Mai mult sau mai puţin, dar arta trebuie să fie acolo. Şi pe Diana o întreb în fiecare zi când se întoarce de la ştiri: „Cum a fost spectacolul de azi?“. Că nu doar citeşte de pe prompter şi gata. E ca un spectacol în fiecare zi.



Un spectacol cam dur, însă.

Diana: E spectacolul pe care ni-l oferă viaţa, realitatea.



Nu te oboseşte câteodată?

Diana: Nu, mă îngrijorează. Mă îngrijorează şi mă îndurerează multe ştiri, mai ales cele despre cazurile sociale, ştirile în care se vede clar incompetenţa autorităţilor pe care noi le plătim şi în care ar trebui să avem încredere. Mă îngrijorează ce se întâmplă în Parlament, la Palatul Victoria sau la Cotroceni, indiferent de ce guvern este la putere sau de ce personaj politic e vorba.



Cum spunea şi Adrian, e spectacolul vieţii. El îl vede ca artist, tu ca jurnalist. În alb şi negru, aşa cum ne-aţi arătat şi în faţa camerei foto.

Adrian: Da. Eu fiind fan al filmului mut şi al perioadei de început a cinematografiei, acolo am rămas.

Diana: Uneori aşa vedem lucrurile, eu în negru, el în alb şi viceversa, dar asta nu înseamnă în bine şi rău, neapărat. Doar că avem opinii diferite şi, la un moment dat, facem în aşa fel să ajungem la un numitor comun.



Griuri multe?

Diana: Da, asta înseamnă concesiile.

Adrian: La mine nu, ori e alb, ori e negru.



Deci concesiile le faci mai mult tu, Diana?

Diana: Sunt puţin mai împăciuitoare, el e mai inflexibil.



Adrian, eşti doar regizor sau şi actor?

Adrian: Am fost actor. Am făcut parte din trupa lui Dan Puric timp de 16 ani. Jucam alături de Andi Vasluianu, Dragoş Huluba. Încă pot să joc în zona aia, ca actor de pantomimă, de gest, dar zona cuvântului e altă poveste, n-o simt. Simt să dau eu indicaţii.



Îţi place să fii tu păpuşarul?

Adrian: Normal. De-aia am făcut regie de film! Întotdeauna mi-am dorit să fac asta. Încă din clasa a 9-a, mergeam la ATF, stăteam la toate cursurile cu toţi actorii şi, între timp, am şi jucat. Acum fac doar publicitate şi pregătesc un lungmetraj.



Am văzut un spot publicitar făcut de tine pentru Dana Budeanu, cu Mihaela Rădulescu.

Adrian: M-am dus mult şi în zona asta. Mai întâi am făcut regie de evenimente pentru Doina Levintza, pe urmă am făcut un spot pentru haine bărbăreşti, pentru Monocult – dar duse toate înspre film. Cu Mihaela Rădulescu e foarte mişto să lucrezi, pentru că se aruncă după visul tău. Ea nu e actriţă, dar pe bucata aia a fost bună, a fost din acel tablou. Nu mă uit la cineva care vine în faţa camerei ca la un actor, ci încerc să scot naturalul din el, cum am făcut şi în spotul realizat cu Andi Vasluianu. Publicitatea e altă meserie faţă de cea de regie de film. E altă viteză, trebuie să surprinzi altceva, actorul trebuie să dea mesajul în secunda aia, scurt.







 



Vă criticaţi reciproc pe teme profesionale?

Adrian: Da, îi mai dau Dianei nişte indicaţii strict pe apariţie, ipostaţiune...

Diana: Dar niciodată în timpul jurnalului, doar la final!



Te enervează asta?

Diana: Da, mă enervează.

Adrian: Eu i le spun detaşat.

Diana: Îmi spune foarte rar „a fost foarte bine“, poate o dată pe an.



Tu îl critici pe Adrian?

Diana: Da, îi spun foarte clar şi direct ce nu-mi place, cum a filmat, ce lumină a folosit, ce a ieşit din actor.



Vezi brutul sau finalul?

Diana: Îmi mai arată şi din brut.

Adrian: Uneori îi cer părerea, fac o vizionare cu ea ca şi cum aş face-o cu un prieten, să văd ce impact are la prima vedere, dacă a simţit ceva sau a observat ceva anume. De obicei, e foarte critică şi-mi spune imediat.



Universul vostru de acasă cum arată?

Diana: Eclectic. Suntem nişte oameni foarte liberi şi neconstrânşi, în general, şi încercăm să-l educăm şi pe Tomas în sensul ăsta, să ştie ce înseamnă, totuşi, norme sociale şi rigori. Dar să fie liber la cap şi să găsească soluţii întotdeauna, să nu rămână împotmolit, să-şi pună singur limitele de care are nevoie când va creşte, să iubească oamenii...



Am în faţă un visător şi un pragmatic? Unul care evadează şi altul care e ancorat în cotidian?

Diana: Da, fix aşa. Ne-ai descris foarte bine.

Adrian: Când ne întâlnim, facem switch: eu întreb ce s-a mai întâmplat în lume şi ea mă întreabă ce film vedem. E foarte frumos.

Diana: Da. Eu am nevoie de evadare şi el de cotidian.







Şi când vreţi să evadaţi ce faceţi?

Diana: Mergem la festivaluri, la concerte. Evadăm constant în film, în muzică şi în cărţi, ieşim la plimbare cu Tomas, ne mai ducem printr-un colţ de Bucureşti vechi şi ne bucurăm de el.

Adrian: Mergem şi la Art Safari. Am prieteni care au expoziţii şi le caut tot timpul lucrările, îi urmăresc şi pe Instagram. Chiar şi Instagramul, pentru mine, e ca o gură de aer.



Pe Tomas cât de departe îl ţineţi de Instagram, telefon, computer?

Adrian: Nu-l ţinem departe, stă cât vrea el. Evident că îl mai oprim un pic.

Diana: E o generaţie care are nevoie de asta şi trebuie să fie în pas cu tot ceea ce se întâmplă. Nu i-am spus: „Îţi dăm tableta doar 20 de minute pe zi“, pentru că el ar fi cerut şi mai mult şi am fi ajuns la scandal. Stă vreo jumătate de oră, după care o lasă singur şi merge la masa la desen sau îşi pune muzică. Singur se limitează.

Adrian: Tableta e doar un canal de unde el îşi ia informaţii. E-adevărat că eu încerc să-l mai păcălesc uneori să-i zic: „Vezi personajul ăsta din desenul animat?“, „Da“, „Vezi că e îmbrăcat în roşu? Hai să vezi merele din bucătărie, care sunt roşii.“ Şi mergem în bucătărie.



Păcăleala încă merge, pentru că are 5 ani.

Adrian: Da, e-adevărat...



Are un program anume, face cursuri de limbi străine sau vreun sport?

Adrian: Îl plimbăm prin toate zonele, dar nu l-am dus sistematic undeva. La grădiniţă face diverse lucruri.



Îndrăzniţi să visaţi ceva pentru el?

Adrian: Da, să fie tobar de jazz. (zâmbeşte)

Diana: Să fie sănătos şi fericit cu orice ar alege şi să întâlnească oameni buni care să-l iubească.



 



 



Programul vostru care este? Tu eşti destul de răsfăţată, dacă ai jurnalul de peste zi.

Diana: Nu mă trezesc la 3 dimineaţa precum colegii de la matinal, dar mă trezesc la 7.30, îl las pe Tomas la grădiniţă şi plec din redacţie la 18.00. Uneori prind şi jurnalul de la 17.00, dar mai fac şi muncă de redacţie, teren. Şi dacă se întâmplă ceva, sunt acolo să intru în direct. Întotdeauna e de muncă într-o redacţie de ştiri. Şi când eram reporter de teren munceam foarte mult, uitam să mănânc, să merg la toaletă – neavând de multe ori nici unde!, nu beam apă şi munceam câte 16 ore pe zi.



Acum vă ajută cineva cu copilul?

Adrian: Părinţii ne ajută mereu cu tot ce pot, dar nu putem să-i batem la cap, deşi Tomas vrea să îi vadă zilnic.



Aveţi roluri de genul good cop/bad cop?

Diana: Nu în mod clar. Eu sunt bad cop-ul, de obicei, dar suntem în consens.



Se vede clar ce a luat de la fiecare?

Adrian: Da. Şi mi-e frică că e ca o sugativă tot timpul. Ai senzaţia că se joacă şi că nu e atent, dar ia tot de la tine, eşti model pentru el. Ajungi să-ţi vezi şi unele gesturi făcute de el.



Vă dă replici trăsnite?

Diana: Chiar ieri a dat una, i-a spus unei doamne: „Ea este mama mea. Tatăl meu este artist. Eu şi tata suntem artişti.“

Adrian: Eu nu i-am zis niciodată ce e aia artist, nu ştiu de unde a luat-o.



Şi când te vede la televizor?

Diana: E deja obişnuit cu asta. Când vrea să-mi atragă atenţia şi nu răspund la „Mami, mami, mami!“, îmi spune „Diana Enache!“. Iar apropo de ce a luat de la fiecare dintre noi, cu siguranţă a luat talentul lui Adrian la desen, dar vocabularul l-a luat clar de la mine.







Câţi ani de relaţie aveţi?

Diana: 9 ani în ianuarie. Şi nu suntem căsătoriţi!

Adrian: Pentru că n-am avut când!



Cum v-aţi cunoscut?

Adrian: Într-un club în Centrul Vechi.

Diana: În Interbelic.

Adrian: Eram într-un grup de cunoştinţe comune, ea era cu toţi colegii ei acolo, dar niciunul n-a vrut să-mi spună nimic despre ea. Petre Fumuru n-a vrut să-mi dea numărul ei de telefon. Eu am vrut să fiu mai discret, să mă apropii de ea… Dar era bătaie pe Diana! Ideea e că, după ce am făcut cunoştinţă, Diana mi-a zis: „Dai o varză călită?“. Şi eu am zis „Da“ şi am invitat-o la un restaurant tradiţional. Când ne-am reîntâlnit, am avut un şoc când am văzut că e mică de statură. Seara, în club, era pe tocuri şi nu mi-am dat seama că e mignonă. Şi când am văzut-o la restaurant pe această Kylie Minogue apărând lângă mine, m-am fâstâcit puţin.

Diana: Venisem în tenişi. La club am fost pe tocuri. Normal că i s-a părut că am intrat la apă. (râde)

Adrian: Treaba e că în patru zile era luată de la ea de acasă, cu bagaje cu tot, la mine acasă – chiar dacă şi-a lăsat bagajele o lună la uşă şi se gândea dacă să plece sau să mai stea. (râde)

Diana: Stăteam cu chirie şi am continuat să plătesc chiria alte şase luni. Dar am rămas la el definitiv. Când ne-am întâlnit, eu aveam 32, iar el 37.



A fost dragoste la prima vedere?

Diana: Măi, nu. A fost… la prima varză. (râde) Nu ştiu, a fost dragoste la prima vedere?

Adrian: Din partea mea, da, la tine a fost mai târziu. (zâmbeşte)



Deci tot ea se lasă greu şi cu măritişul?

Adrian: Nu. Dar suntem foarte relaxaţi.



Şi mai vreţi să faceţi asta după 9 ani?

Adrian: Da, bineînţeles. Însă fără dar şi fără plic, să nu aud!

Diana: Doar ca să ne distrăm. Mie mi-ar plăcea să facem nunta într-o casă victoriană, dar să fim încălţaţi cu tenişi sau chiar desculţi. Mai atipic, ca noi. (râde) Am făcut, la un moment dat, o listă şi ne ieşiseră vreo 500 de invitaţi, la câţi oameni cunoaştem şi pe care i-am vrea la nuntă.

Adrian: Dacă va fi să facem nunta la biserică, acolo mi-ar plăcea să fim doar noi doi şi un martor. Doar petrecerea trebuie să fie mare, cu toţi prietenii.



Dar tu te-ai visat vreodată mireasă?

Diana: Da, cum să nu? M-am imaginat. Chiar şi aseară. Ne uităm la un serial pe Netflix, Străina, şi am văzut o rochie absolut superbă.



Dar nu era albă.

Diana: Nu. (zâmbeşte) Era crem cu gri şi negru. Ştiu ce întrebi. Nu, nu aş vrea o rochie tradiţională, în nici un caz.

Adrian: Mie mi-ar plăcea să mă îmbrac într-un costum englezesc din anii ’50-’60, cu ghetre – adică un fel de botine mai înăltuţe – dar nimic exagerat.



De cântat, ce-o să se cânte la nunta voastră?

Adrian: Rock, evident. Doar indie rock.



Invitaţii or să vină în negru?

Diana: (râde)

Adrian: Or să vină cum vor ei.



La naşi v-aţi gândit?

Adrian: Da. La botezul lui Tomas naşă a fost Oana Dobre-Dimofte, iar la nunta noastră naşii vor fi Carmen şi Adrian Tudor, oameni de televiziune şi de ştiri – de la altă televiziune, de la alte ştiri… Dar noi suntem nebuni. Plecăm cu un gând, după care vrem să plecăm la mare, după care vedem că nu mai sunt bilete de tren, după care decidem să plecăm spre Predeal. N-avem haine de mers la munte – deşi eu sunt foarte atent la ce pun în bagaj – şi ajungem la…

Diana: Slatina! (râde)



N-aveţi carnet de şofer?

Diana: Nu. (râde)

Adrian: Nu. Aici chiar e o problemă, cred că Diana o să mă dea şi afară din casă. Deci trebuie să-mi iau curând carnetul. (zâmbeşte)

Diana: Suntem nişte boemi urbani, care nu trăiesc după regulile tradiţionale.



Dar de gătit găteşti, Diana?

Diana: Foarte rar. Nu prea am timp.

Adrian: Dar super bine când o face! Există celebra supă de linte a Dianei Enache, este rară, nu mai există aşa ceva! Şi o combinaţie de salată de boef cu cea orientală căreia îi spun salată daneză, dar nu cunoaştem sursa. A făcut şi sarmale, care au ieşit cele mai bune – eu fiind un mare sarmalagiu!



Dar tu ştii să faci mâncare?

Adrian: Pun şi eu mâna. Doar preparatele italieneşti îmi ies foarte bine. În rest, nimic.



Şi varza cine o face?

Adrian: Mama. (râde)

Diana: Tu ştii că eu n-am făcut niciodată varză călită? Trebuie să facem! Măcar aşa, ca pentru 10 ani. (râde)

Adrian: Da, merită sărbătorit! (râde)



Make up: Ana-Maria Ionescu; Hairstyle: Andreea Meiros; Stilist: Madena; Vestimentaţie: COS, Schotch&Soda/Magazin Collective; Locaţie: mulţumim showroom-ului Roche Bobois, str. Gen. Constantin Budişteanu, nr. 28C, Bucureşti.

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus