Stiri de ultima ora

Exclusiv! Cristina Ţopescu a debutat în politică în 2014. Ce relaţie a avut cu Gabriela Firea

Exclusiv! Cristina Ţopescu a debutat în politică în 2014. Ce relaţie a avut cu Gabriela Firea
Monden


Cristina Ţopescu a avut o carieră de invidiat în presă, în televiziune, dar aceasta a cochetat şi cu politica. 



Într-un interviu exclusiv dat de Cristina Ţopescu pentru OK! Magazine, regretata jurnalistă vorbea despre intrarea ei în politică, despre relaţia pe care o avea cu Gabriela Firea, actualul primar al Bucureştiului.



Cum de te-ai gândit să intri în politică?



Am făcut multe campanii sociale şi voiam să le văd concretizate. Ştiu că a sunat politicianist când am spus, pe scena Congresului PSD, că sunt un om de stânga şi că simt de stânga. Eu, însă, n-am sânge de politician în mine, ci de jurnalist şi de activist, de ONG-ist, mai curând. Şi am fost foarte sinceră când am spus că trăiesc ca un om de stânga. Trăiesc foarte modest, banii mei nu se duc pe lucruri extravagante. Îmi place să mă îmbrac, ca oricărei femei. Şi îmi place să călătoresc, dar fac asta mult mai puţin decât aş putea s-o fac, pentru că satisfacţia pe care mi-o dă cheltuirea banilor pentru a face bine e mult mai profundă.



Ai avut unele promisiuni în politică?



Ca să fie clar, eu nu am făcut nicio negociere cu nimeni. Toată lumea a crezut că am intrat în PSD având ceva negociat, eventual un loc la europarlamentare. Dar eu nu am cerut absolut nimic. Am vorbit cu Victor Ponta, i-am spus că sunt un om de stânga şi că vreau să fac nişte lucruri, iar el a fost foarte încântat şi a zis: „Da, vino în partid!“.



Ştiu că Gabi Firea ar fi vrut să te sprijine.



Da, Gabi a fost foarte drăguţă. Dar ar fi trebuit să mă sprijin şi eu. Ar fi trebuit să am altă fire decât am. M-am lămurit cu ocazia asta că n-am nici defectele, dar nici calităţile unui politician. (zâmbeşte) Trebuia să dau din coate, să merg să cer favoruri, iar eu nu eram genul care să meargă cu „sărut mâna“. Eu voiam să pun nişte proiecte în practică, dar nu ştiam cum s-o fac exact. Şi am înţeles că, după ce Gabi Firea a spus că mă sprijină pentru europarlamentare, într-o reacţie absolut spontană a ei într-o emisiune, s-a creat o mare vâlvă în partid. Că vezi, Doamne, eu sunt nouă şi deja vreau o funcţie. Nici vorbă şi nici nu ştiu dacă mi s-ar fi potrivit povestea cu Bruxelles-ul.



Tatăl tău ce părere a avut despre alegerea ta?



Tatăl meu s-a obişnuit cu hotărâri de-astea de-ale mele bruşte şi nu-l mai surprinde nimic. (zâmbeşte) Mi-a spus, ca majoritatea prietenilor: „Nu prea văd cum o să te descurci în politică“. Dar eu am crezut în capacitatea mea de adaptare şi se pare că m-am supraevaluat.

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus