Stiri de ultima ora

Eurovision 2020: Belgia, Olanda, Franţa şi Spania, între primele ţări care şi-au anunţat reprezentanţii

Eurovision 2020: Belgia, Olanda, Franţa şi Spania, între primele ţări care şi-au anunţat reprezentanţii
Monden
Nouă ţări şi-au anunţat deja reprezentanţii pentru cea de-a 65-a ediţie a Eurovision Song Contest, care va avea loc în luna mai, la Rotterdam. De asemenea, Australia a anunţat că va reveni în concurs, alături de 40 de naţiuni care vor participa anul acesta.

Un număr de 41 de ţări vor participa anul acesta la Eurovision, concurs ale cărui semifinale sunt programate pentru 12 şi 14 mai, iar finala pentru 16 mai.

Treizeci şi cinci de naţiuni vor concura în semifinale, Bulgaria şi Ucraina revenind în listă, iar şase (grupul celor cinci mari plătitori - Franţa, Germania, Spania, Italia şi Marea Britanie -, şi ţara gazdă) direct în finală. 

Belgia a fost prima ţară care şi-a anunţat reprezentantul. VRT a precizat că grupul trip-hop Hooverphonic, cunoscut pentru piese ca „Mad About You” şi „Eden“, va urca pe scena de la Rotterdam, potrivit news.ro.  

Piesa compusă de membrii trupei, Alex Callier, Raymond Geerts şi Luka Cruysberghs, va fi cântată în limba engleză.

Olanda, ţara gazdă, va fi reprezentată de Jeangu Macrooy, care, potrivit reprezentanţilor reţelei naţionale de televiziune, a fost de mult timp luat în calcul. Cântăreţul născut în 1993, în Surinam, trăieşte în Olanda de şase ani şi a fost recompensat cu mai multe premii pentru muzica lui.

Franţa va fi reprezentată de Tom Leeb, care este şi actor. Piesa pe care o va interpreta va fi anunţată în săptămânile următoare, a menţionat France Télévisions, al cărei comitet de selecţie a analizat peste 100 de piese pentru a o alege pe cea care va fi interpretată în finală. Leeb, în vârstă de 30 de ani, a debutat discografic în septembrie 2019, cu „Recollection“. 

Spania l-a ales pe Blas Cantó, după ce a renunţat la show-urile selecţiei naţionale. La selecţie naţională a renunţat şi BBC. Marea Britanie îşi va alege acum reprezentantul pentru Eurovision cu ajutorul casei de discuri BMG.

Albania va fi reprezentată de Arilena, Georgia, de Tornike Kipiani, Bulgaria, de Victoria, Cipru, de Sandro, şi Austria, de Vincent Bueno. 

Despre Eurovision 

În septembrie 2019, Consiliul de Administraţie al televiziunii publice a aprobat participarea României la următoarea ediţie Eurovision. Ţara noastră va alege şi anul acesta reprezentantul cu ajutorul juraţilor şi al votului telespectatorilor. Ester Peony a reprezentat România anul trecut şi nu s-a calificat în finală.

Show-urile Eurovision, care sunt urmărite în medie de 180 de milioane de telespectatori, vor fi prezentate anul acesta de actriţa Chantal Janzen, de cântăreaţa Edsilia Rombley, care a participat de două ori la Eurovision, şi de solistul Jan Smit.

Concursul Eurovision este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. El se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

La Eurovision 2020 vor participa: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Republica Moldova, Olanda, Macedonia de Nord, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie.

Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Toto Cutugno, Celine Dion şi Johnny Logan. În 2015, a intrat în cartea recordurilor ca cel mai longeviv concurs muzical din lume.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus