Stiri de ultima ora

Ei sunt noii idoli de la Disney

Ei sunt noii idoli de la Disney
Monden
Au debutat în lumea artistică la vârste fragede. Când alţii copii învaţau primele litere ale alfabetului, ei câştigau deja zeci de mii de dolari pentru fiecare apariţie.

Şi-au început cariera timpuriu şi majoritatea au "sărit" peste etapa copilăriei. Pentru ei, platourile de filmare Disney sunt "locul de muncă", trambulina pentru cariera viitoare, dar şi locul unde se distrează şi leagă prietenii. Mulţi fac sacrificii pentru a ajunge acolo: au renunţat să meargă la o şcoală normală, preferă să participe la clasele şi lecţiile care se desfăşoară în studio sau în apropierea platourilor de filmare şi s-au mutat cu familiile la Los Angeles.

Ce au câştigat? Mini-actorii Disney sunt adoraţi de copii şi devin repede cunoscuţi pe plan internaţional. Majoritatea au parte de o carieră de succes şi, de la vârste fragede, câştigă zeci de mii de dolari pentru fiecare apariţie. De exemplu, Selena Gomez primea 30.000$/episod, Dylan and Cole Sprouse (The Suite Life of Zack and Cody) - 20.000$ fiecare/episod.

Astăzi, alţi tineri bat la porţile celebrităţii.

Laura Marano, 18 ani. Este actriţă şi cântăreaţă. Şi-a început cariera la 5 ani şi s-a făcut remarcată în "Without a Trace" şi "Back to You". Joacă rolul lui Ally Dawson în "Austin&Ally". În august 2013, a fost numită Ambasador UNICEF Trick-Or-Treat.

Ross Lynch, 18 ani. Ştie să cânte la chitară, pian, tobe, bass, ukulele şi studiază vioara şi mandolina. A devenit cunoscut ca Austin Moon din serialul "Austin&Ally". În 2013 a jucat rolul lui Brady în filmul "Plaja Adolescenţilor". Ross are şi o trupă, R5.

Debby Ryan, 20 de ani. Este actriţă, cântăreaţă , muzician, compozitor şi producător. A jucat în serialul "Jessie", dar este cunoscută şi pentru rolul lui Bailey Pickett din "The Suite Life on Deck". Debby a debutat în teatru la vârsta de 7 ani.

Genevieve Hannelius, 15 ani. S-a mutat în California pe o perioadă de trei luni, pentru audiţii. A avut succes şi s-a mutat definitiv în Los Angeles în anul 2008. A jucat rolul lui Avery Jennings în showul "Căţelul Blogger" de la Disney Channel.

Blake Michael, 17 ani. La 10 ani a fost ales gazda unui show rezultat în urma colaborării dintre Jucăriile Hasbro şi Cartoon Network. Apoi a jucat rolul principal în musicalul "Lemonade Mouth". Blake s-a remarcat şi ca regizor de scurt-metraje: Anonymous şi Notes of Hers.

China Anne McClain, 15 ani. Părinţii ei sunt producători muzicali şi mai are două surori care fac parte din trupa Surorile McClain. A debutat la 7 ani, cu rolul din filmul "The Gospel". Joacă în "Bobocii Isteţi".

Bridgit Mendler, 21 de ani. Actriţă, cântăreaţă, compozitoare şi producător muzical, Bridgit a debutat la opt ani. A jucat rolul lui Teddy Duncan în "Baftă Charlie" şi a interpretat-o pe Olivia în "Lemonade Mouth". În 2012 şi-a lansat şi albumul de debut, "Hello My Name Is…", care s-a vândut în aproape 173.000 exemplare.

Olivia Holt, 16 ani. Cunoscută pentru rolul lui Kim din seria Disney XD "Kickin", Olivia este actriţă şi cântăreaţă. Ea va juca în show-ul Disney Channel numit I Didn’t Do It, care va fi lansat în 2014, împreună cu Austin North.

O româncă printre vedetele

Disney Oana Grigoruş, cunoscută drept Oana Gregory (16 ani), se numără printre vedetele Disney. Originară din Negreşti- Oaş, familia ei a părăsit România când Oana avea 6 ani. Tânăra şi-a început cariera în 2010 cu un rol în "Spork". Colaborarea cu Disney Channel XD a început- o în 2011. În prezent, ea a joacă rolul Amandei, în "Crash & Bernstein". Serialul se difuzează în 26 de ţări, iar în România va ajunge în 2014.
evz.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus