Stiri de ultima ora

După operaţia de îndepărtare a unei tumori, Rona Hartner a suferit o nouă intervenţie chirurgicală

După operaţia de îndepărtare a unei tumori, Rona Hartner a suferit o nouă intervenţie chirurgicală
Monden


Artista a ajuns din nou pe mâna medicilor, de această dată în Franţa. Iată care este starea ei.



Început de primăvară cu emoţii pentru Rona Hartner, care a descoperit că are cancer la colon. După o primă operaţie suferită la Bucureşti, la Spitalul Floreasca, care îi dădea mari speranţe, iată că artista a ajuns din nou la bisturiu, de data aceasta la o clinică din capitala Franţei.



Ca şi data trecută, când a fost nevoită să întrerupă filmările pentru "Scena misterelor" de la Antena 1, Rona Hartner a trebuit să-şi contramandeze toate obligaţiile, pentru a se putea opera. Şi asta pentru că, pe lângă tumora extirpată iniţial de medicul român Beuran, s-au mai descoperit alte cinci tumori.



Totodată, artista va trebui să înceapă cât mai curând tratamentul cu citostatice, dat fiind faptul că boala a avansat deja până în stadiul al treilea.



Iată ce a dezvăluit Rona Hartner, în exclusivitate pentru Antena Stars, chiar de pe patul de spital:






Articole similare :
comments powered by Disqus