Stiri de ultima ora

„Din culisele cinematografiei“. Cum a băgat Lica Gheorghiu spaima în regizorii de la Buftea. Detalii neştiute

„Din culisele cinematografiei“. Cum a băgat Lica Gheorghiu spaima în regizorii de la Buftea. Detalii neştiute
Monden
Câtă vreme tatăl ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej, s-a aflat la putere, Lica Gheorghiu a trăit ca o vedetă hollywoodiană. Râvnind cu orice preţ statutul de vedetă a filmului, ea s-a implicat şi în luptele de culise, solicitând să fie inclusă în distribuţia unor filme şi cerând regizorilor să renunţe în schimb la alte prezenţe feminine despre care credea că ar fi putut-o eclipsa.

„Nu e talentată, dar e tare-n tată“. Asta se spunea în epocă - pe la colţuri, evident - despre Lica Gheorghiu, fata cea mare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Aşa cum Elena Ceauşescu s-a crezut mai târziu „savant de renume mondial“, Vasilica Gheorghiu - aşa cum o chema în acte - s-a visat actriţă de cinema. După ce şi-a abandonat studiile economice la Moscova, poziţia tatălui i-a asigurat, evident, statutul de vedetă a filmului românesc, ea fiind impusă în distribuţia mai multor filme importante ale epocii.

Prima peliculă în care apare ca interpretă a fost „Erupţia“ (1957). Debutul în regia de film al lui Liviu Ciulei. Pe afiş a fost trecută Lica Popescu, după numele soţului din acea perioadă, ministrul comerţului exterior, Marcel Popescu. „Să nu uităm niciodată că primul care a făcut o afacere cu tovarăşa Lica a fost Liviu Ciulei, cu a sa ,«Erupţie», film în care a jucat şi ea…De altfel, se zice că Liviu i-ar fi dat lecţii de joc actoricesc“, scria în memoriile sale regizorul Geo Saizescu.

Au urmat apoi „Avalanşa“ (1959, regia: Gheorghe Turcu), „Soldaţi fără uniformă“ (1961, regia: Francisc Munteanu ), pe platourile căruia s-a reîntâlnit cu Liviu Ciulei, de data aceasta doar ca intepret, „Lupeni 29“ (1963, regia: Mircea Drăgan), „Tudor“ (1963, regia: Lucian Bratu), „De-aş fi...Harap Alb“ (1965, regia: Ion Popescu-Gopo) şi „Procesul Alb“ (1965, regia: Iulian Mihu), dar şi o piesă de teatru radiofonic, „Baltagul“ (1963, regia: Constantin Moruzan). După moartea tatălui, a intrat rapid într-un con de umbră, iar filmele în care a jucat fie n-au mai rulat deloc, fie au circulat în versiuni amputate, din care au fost extrase secvenţele în care apăruse „Prinţesa Roşie“.

„Era incultă, capricioasă şi răsfăţată“

Paul Cornea, fost director al Studioului Cinematografic Bucureşti între 1958 şi 1965, i-a făcut Licăi Gheorghiu un portret mai mult decât elocvent, în volumul memorialistic „Ce a fost. Cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache“.

A vrut să-i ia locul Irinei Petrescu în „Valurile Dunării“

„Preliminariile turnării au fost dominate de căutarea unei interprete pentru rolul principal, fiindcă regizorul nu voia să recurgă la vreuna dintre actriţele de teatru cunoscute. După multe investigaţii, s-a oprit în cele din urmă la o fată tânără, zveltă, frumoasă şi inteligentă - Irina Petrescu. Probele ei arătau convingător, iar primele secvenţe turnate au confirmat opţiunea. Or, tocmai atunci am primit un telefon de la Constanţa Beşcu, persoana de legătură a Licăi cu lumea culturii. Mi se cerea să studiez posibilitatea înlocuirii necunoscutei descoperite de Ciulei prin vedeta din Primăverii. I-am răspuns pe loc că n-am ce studia: nu-mi revenea mie, nici nimănui altuia decât lui Ciulei să decidă distribuţia. O făcuse, căzusem de acord cu ea, se filmaseră deja două sute de metri care arătau foarte bine şi, oricum, intervenţia era tardivă. Am crezut că lucrurile vor rămâne aşa. Mă înşelam. După trei zile, Ciulei şi cu mine am fost invitaţi la Răutu. Ne-am dat, desigur, seama de scopul vizitei şi ne-am dus amândoi hotărâţi să nu cedăm. Primirea, foarte cordială, după obiceiul casei, n-a fost urmată, aşa cum se întâmpla când erai chemat la ordine, de un duş rece, ci dimpotrivă, de o conversaţie politicoasă. Am înţeles îndată că şeful Propagandei nu vrea să impună o soluţie, ci s-o negocieze. De altă parte, mi s-a părut că se simte oarecum stânjenit de sarcina ce-i fusese încredinţată. Neîndoielnic, percepea enormitatea cazului: un înalt funcţionar al partidului era obligat să-şi piardă timpul şi să coboare din Olimpul în care hălăduia de obicei ca să convingă un regizor de oportunitatea înlocuirii unei actriţe cu fiica prim-secretarului partidului. Misiune trivială şi sâcâitoare, din care n-avea decât de pierdut. Însă Răutu n-ar fost el însuşi dacă n-ar fi găsit o stratagemă care să-i învăluie intenţia în catifele. Sub pretextul interesului deosebit pe care-l poartă filmului, a argumentat că rolul Irinei Petrescu ar presupune mai degrabă o femeie matură decât o fetişcană, o interpretă cu ceva experienţă mai degrabă decât o necunoscută în anul întâi de facultate, care ar fi putut să eşueze din lipsă de experienţă. Cu accent iritat, dar stăpânindu-se, Ciulei l-a contrazis, justificându-şi alegerea şi declarând că, în orice caz, el nu e dispus să accepte. Am fost întrebat, la rându-mi, ce gândesc, şi am răspuns că sunt total de acord cu regizorul. S-au mai schimbat câteva replici, după care Răutu a conchis precaut: voise doar să sugereze unele căi de îmbunătăţire a filmului, în niciun caz să decidă în locul regizorului şi producătorului. Am plecat de la CC extrem de bucuroşi, tentaţi să atribuim victoriei obţinute o semnificaţie mai mare decât merita. De fapt, e probabil că Răutu bătuse în retragere fiindcă nu avusese un mandat imperativ“, explica Cornea. Nu trebuie scăpată din vedere nici influenţa lui Titus Popovici, co-scenarist al filmului „Valurile Dunării“, faptul că Lica Gheorghiu n-a fost distribuită în niciunul dintre filmele sale neputând fi doar o simplă coincidenţă.

„Nu admitea femei tinere şi frumoase în film“

Nu peste mult timp, într-o situaţie asemănătoare, acelaşi Răutu avea să procedeze altfel. „În vara anului 1961, Mircea Drăgan turnarea filmului «Lupeni 29», pe baza unui scenariu de Nicolae Ţic, Eugen Mandric şi el însuşi. Şi de data aceasta, şeful Propagandei a intervenit la o cerere a Licăi. Nu mai era vorba de includerea prinţesei în distribuţie, deoarece regizorul îi încredinţase deja principalul rol feminin, ci de excluderea din distribuţie a unei «rivale», interpreta unui rol secundar. Pur şi simplu, Lica nu admitea ca o altă femeie, cu atât mai mult cu cât era tânără şi frumoasă, să apară în film, spre a-i face concurenţă. De cum a aflat de prezenţa ei pe platou, mi-a trimis-o pe inconturnabila tovarăşă Beşcu să-mi pretindă s-o înlocuiesc ori să elimin din scenariu episodul în care apărea. Bineînţeles, am refuzat, declarând că n-am niciun motiv s-o scot pe interpreta aleasă de Drăgan, pe de altă parte amintindu-i că scenariul traversase toate vămile aprobărilor. În acelaşi timp, l-am prevenit pe regizor. Drăgan a hotărât atunci, cu acordul meu, să filmeze în viteză exact episodul cu pricina (un intermezzo liric, gândit ca un soi de contrapondere la atmosfera sumbră şi tensionată a intrigii, legată în special de greva generală a minerilor din 1929). Credea, la fel speram şi eu, că autoritatea faptului împlinit avea să potolească zelul tovarăşilor de la CC. De data asta, pasienţa nu ne-a ieşit. Lica s-a înfuriat şi i-a cerut lui Răutu să rezolve problema. Cât de grăbită şi cât de mânioasă era că nu i se satisfăcuse dorinţa reiese din graba cu care a acţionat şeful Propagandei. Deşi se afla în concediu de odihnă la mare, împreună cu familia, n-a pregedat să mă cheme la Neptun, împreună cu Drăgan şi cu nelipsita Beşcu. Ne-am dus imediat, lăsând alte treburi la o parte, ca şi când ar fi fost vorba de cine ştie ce chestiuni importante, de care atârnă soarta ţării. Discuţia a fost urâtă. Răutu a folosit o tactică asemănătoare celei utilizate în cazul «Valurilor Dunării». A făcut, desigur, abstracţie de fondul chestiunii, evitând orice referinţă la înlocuirea fără nicio motivaţie a tinerei actriţe, mutând discuţia pe terenul principial, de estetică şi ideologie. Ca unul care citise atent scenariul - ne-a declarat el - şi care doreşte un film de calitate, poate afirma că episodul idilic al iubirii celor doi tineri constituie o excrescenţă parazitară, care dăunează coeziunii filmului, gândit ca o evocare a unor momente eroice ale luptei clasei noastre muncitoare. De unde concluzia că acest episod apolitic trebuie eliminat. În felul acesta, Lica scăpa de o concurenţă nedorită, iar Răutu credea probabil că nu-şi mânjeşte mâinile. Drăgan s-a zbătut să-şi apere opera, i-am sărit în ajutor invocând argumentul financiar: dacă renunţam la partea deja filmată, pierdeam, fără recuperare posibilă, o mulţime de bani. «Ei şi?», mi s-a adresat Răutu, aruncându-mi o privire semnificativă. «Nu va fi nici prima, din păcate nici ultima pagubă a cinematografiei!». La un moment dat, plictisit că nu cădeam de acord şi-l reţineam, poate, de la masă, a ridicat tonul şi a pus capăt discuţiei: «Prin urmare, înţeleg că veţi îndepărta toate secvenţele acelea fără rost. Sunt convins că filmul îşi va atinge mai bine ţelurile educative!»“, şi-a reamintit Cornea.

„Tovarăşa Lica va crea un rol revoluţionar“

Şi regizorul Mircea Mureşan avea să constate pe pielea sa, toanele fiicei lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. „Mă aflam în pregătiri avansate cu «Răscoala», când am fost chemat la Mihnea Gheorghiu, care era preşedinte al Consiliului Cinematografiei: «Mircea am o veste bună, o şansă aş putea spune...Tovarăşa Lica Gheorghiu şi-a exprimat dorinţa să joace în film». I-am spus că n-am cum, cu tot regretul, că distribuţia e fixată, aprobată. A doua zi, am fost chemat la Comitetul Central, la tovarăşa Beşcu. Care m-a luat direct: «Tovarăşu’ Mircea, în familia tovarăşului Gheorghiu-Dej există o veche tradiţie revoluţionară. Şi tovarăşa Lica s-a înrolat în luptă, de aceea doreşte să participe la filme revoluţionare». Bineînţeles că mi s-au tăiat picioarele. Dar am avut o scânteie: «Sigur că da, pe bună dreptate, dar în film n-am decât două roluri feminine. Nadina, boieroaica, era cam curvă, iar Florica a fost violată de fiul arendaşului». La care îmi răspunde: «Nu, nu se poate. Alt personaj». Mi-au revenit imediat picioarele la sol. După care a continuat: «Ne-am gândit la soţia învăţătorului Dragoş. Am vorbit deja cu scenaristul, cu tovarăşul Sălcudeanu. Tovarăşa Lica va crea un rol revoluţionar». Deja îmi revenisem complet. Rolul era oricum nesemnificativ. Mai scrisese Petre două pagini, o aiureală. Era o adunare în casa învăţătorului, iar ea punea lapte copilului în camera de alături şi asculta ce se vorbea. Şi când îl arestează pe Dragoş, ea plânge pe lângă căruţă şi blestemă jandarmii. A doua zi, am primit un telefon: «Din partea tovarăşei Lica Gheorghiu. Vă mulţumeşte pentru că aţi invitat-o să joace în film. Tovarăşa vă transmite că se va ocupa personal de costume şi vă roagă să-i aduceţi scenariul cu scenele dânsei. Notaţi adresa...» În sfârşit. Au început filmările, prin persoana de legătură am informat-o pe tovarăşa că peste două zile aveam planificată filmarea de interior «casa învăţătorului», la Buftea. Mi s-a răspuns că tovarăşa e disponibilă, că va veni, la ora stabilită, machiată şi îmbrăcată. N-a venit! A doua zi, mi s-a transmis sec că tovarăşa a fost reţinută la un protocol oficial. Am replanificat filmarea. N-a venit nici atunci, aşa că am filmat până la urmă secvenţa cu ceilalţi actori, ca să nu mai pierdem timpul. Într-o bună zi, şi-a făcut apariţia. Într-un Jeep splendid, cu rulotă remorcată. Era în preajma Crăciunului, în condiţiile în care noi filmam de la sfârşitul lui septembrie. Am umplut cu figuranţi camera în care trebuia să fie adunarea din casa învăţătorului şi am filmat secvenţa cu ea. I-am propus să filmăm şi arestarea până în Revelion. A fost de acord, dar n-a venit! În martie 1965, a murit Dej. A plecat în doliu, prin Suedia. Şi-a cumpărat şi vreo zece mantouri de blană, ca să se consoleze. Eu nu filmasem arestarea, că trebuia să fie şi Lica în cadru. Am hotărât să filmez scena noaptea şi pe urmă s-o filmez şi pe ea, separat. A venit prin mai. Mă rog, scăpasem, iar prin septembrie, terminasem montajul, post-sincroanele, muzica. În septembrie, la nunta lui Mihai Iacob, a venit şi Mihnea Gheorghiu. Şi-mi zice: «Mircea, trebuie s-o scoţi pe Lica din film». I-am răspuns: «După ce mi-aţi băgat-o pe gât, mi-a încurcat filmările…N-o scot!». Dar în sinea mea m-am bucurat. Pe cât de grosolan mi-a fost băgată...Pe atât de simplu am scos-o....Două tăieturi de foarfecă!“, a povestit regizorul pentru „Weekend Adevărul“.

Epilog. Lica Gheorghiu stârneşte pasiuni nebănuite şi în zilele noastre. În 2014, un deputat, Adrian Solomon, propunea, împreună cu primarul de atunci, Constantin Constantinescu, ca cinematograful „Victoria“ din Bârlad să fie rebotezat „Lica Gheorghiu“: „Dincolo de păcatele tatălui, Lica a fost, vrem, nu vrem, o actriţă remarcabilă. Coincidenţa face că a strălucit cât tatăl ei a fost preşedinte!“.

„Dădea ordin să se aducă tot ce-i ceream noi“

Există însă şi oameni care au amintiri plăcute legate de Lica Gheorghiu. „Eu am colaborat excelent cu Lica la «Tudor», deşi era o fire dificilă în general. Numai pe mine mă accepta lângă ea. Cinematografia îi datorează enorm, în primul rând existenţa studiourilor de la Buftea. Ea dădea ordin să se aducă din Occident tot ce-i ceream noi. Aveam numai cosmetice de cea mai bună calitate. Păi cine îşi mai permite azi să lucreze numai cu Christian Dior? Ţin minte că într-adevăr a întârziat la o filmare, dar s-a scuzat şi a adus nişte platouri uriaşe de prăjituri pentru toată echipa. Iar în materie de machiaj de film am furat meserie de la Hagop Arakelian, cel care a fondat şcoala franceză de profil. Îl adusese tot Lica, la începuturile carierei sale cinematografice“, şi-a reamintit machiorul Mircea Vodă.

Nouă, lucrătorilor cinematografiei româneşti, ne revine sarcina de onoare de a oglindi pe ecran marile prefaceri din ţara noastră, chipul omului nou, constructor însufleţit al socialismului
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus