Stiri de ultima ora

„Din culisele cinematografiei“. Cronica unei retrageri neaşteptate. De ce n-a mai făcut filme Liviu Ciulei după ce a fost premiat pentru regie la Cannes

„Din culisele cinematografiei“. Cronica unei retrageri neaşteptate. De ce n-a mai făcut filme Liviu Ciulei după ce a fost premiat pentru regie la Cannes
Monden
„Pădurea spânzuraţilor“, film care a avut premiera la 16 martie 1965 şi a obţinut ulterior prestigiosul premiu pentru „cea mai bună regie“ la Cannes, este cea mai valoroasă, dar totodată ultima creaţie cinematografică din palmaresul regizorului Liviu Ciulei, care mai cuprinde încă două titluri: „Erupţia“ (1957) şi „Valurile Dunării“ (1960).

Şerban Cantacuzino, întâiul Apostol Bologa

Filmul a intrat în producţie la 29 iunie 1963, iar filmările au avut loc între 14 ianuarie şi 31 mai 1964. Exterioarele s-au turnat în judeţul Braşov (Purcăreni, Feldioara, Hoghiz, Araci, Prejmer, Rotbav), judeţul Cluj (Bonţida, Turda) şi la Bucureşti, iar interioarele la Buftea. Distribuţia a fost una de excepţie şi i-a inclus pe Ştefan Ciobotăraşu (Petre), Liviu Ciulei (Klapka), György Kovács (Generalul von Karg), Anna Széles (Ilona), Gina Patrichi (Roza Jánosi), András Csiky (Sándor Varga), Emmerich Schäffer (Johann Maria Müller), Costache Antoniu (preotul militar), Emil Botta (Cervenco), László Kiss (Vidor), Nicolae Tomazoglu (medicul polonez), Constantin Brezeanu (procurorul militar), Ion Caramitru (fiul lui Petre), George Aurelian (Domşa), Mihai Mereuţă (caporalul), Gheorghe Cozorici (locotenentul român), Mariana Mihuţ (Marta Domşa), Toma Caragiu (un căpitan), Nae Roman (colonelul), Valeriu Arnăutu (Svoboda), Ferenc Bencze (plutonierul), Alexandra Polizu (Rodovica) şi Angela Moldovan (doamna Domşa). Pentru rolul lui Apostol Bologa a fost ales Şerban Cantacuzino, cu care au şi început filmările.

Totuşi, după două săptămâni, Liviu Ciulei s-a răzgândit. „Liviu m-a chemat să stăm de vorbă, deşi eu ştiam că începuseră filmările, am crezut că e pentru teatru. Când mi-a spus: «Uite, m-am gândit să joci tu Apostol Bologa», să cad jos. Nu eram la primul film, dar nu mai avusesem niciun rol de anvergură. La filmări, din punct de vedere organizatoric, totul a fost ireproşabil. Pregătirea, echipa, decorurile, fiecare pas era cu mult dinainte pregătit. La Braşov am stat două luni, acolo am filmat începutul şi sfârşitul filmului. Lângă Cluj-Napoca, la Bonţida, am filmat toată povestea cu castelul. N-a fost simplu. Liviu avea masa de montaj cu el şi monta la hotel seara, după filmare“, şi-a amintit Victor Rebengiuc cum a ajuns să interpreteze personajul care l-a consacrat în cinematografie.

Filmul a reuşit să atragă 5.448.270 de spectatori în cinematografele autohtone şi a obţinut, pe lângă premiul de la Cannes, şi o altă distincţie internaţională de prestigiu, în cadrul celui de al VI-lea Congres al Uniunii Internaţionale a Asociaţiilor de Tehnică Cinematografică de la Milano, în noiembrie 1964: premiul de excelenţă pentru calitatea fotografică a imaginii şi ingeniozitatea mişcării de aparat.

„«Regele Lear» am vrut să-l fac cu ţărani din Maramureş“

Paradoxal, deşi a fost premiat la Cannes, Liviu Ciulei (1923 - 2011) n-a mai regizat niciun film după aceea. A continuat însă să apară, ca actor, în diverse pelicule ale colegilor de breaslă, precum „Facerea lumii“ (Gheorghe Vitanidis, 1971), „Facerea lumii“ (Gheorghe Vitanidis, 1971), „Decolarea“ (Timotei Ursu, 1971), „Mastodontul“ (Virgil Calotescu, 1975) sau „Falansterul“ (Savel Stiopul, 1979). „Nu eu m-am îndepărtat de cinematograf, cinematografia a reuşit să mă îndepărteze pe mine...“, spunea regizorul în ianuarie 1971, în paginile revistei „Cinema“.

Proiecte care i s-au propus sau pe care a încercat să le introducă chiar el în planul tematic al cinematografiei autohtone au fost însă destule. Cu câteva luni înainte de a muri, cu ocazia unei proiecţii speciale a filmului „Pădurea spânzuraţilor“, la Muzeul Ţăranului Român, cineastul mărturisea: „Pe undeva am fost eu de vină. Toate filmele pe care le-am propus după «Pădurea spânzuraţilor» mi-au fost refuzate. Vroiam să fac «Visul unei nopţi de vară», trebuia să joace şi Monica Vitti, era o combinaţie cu italienii care a căzut. După aceea am propus tot un Shakespeare, «Regele Lear», am vrut să-l fac cu ţărani din Maramureş. Şi a fost refuzat. Iar ceea ce mi se oferea nu-mi plăcea. Mi s-a oferit «Reconstituirea» şi ştiam că o să aibă foarte multe necazuri, cum a şi avut. Şi i-am spus lui Pintilie, care voia neapărat să-l facă: «Fă-l tu, Pintilie». Apoi am propus «Baltagul», după Sadoveanu, şi vedeta principală era Anna Magnani, văzuse filmul meu şi voia să joace. Iar eu am fost atât de tâmpit – nu mi-e ruşine să spun – că am refuzat un scenariu extraordinar, care făcuse din Vitoria Lipan un fel de comeră italiană, care vorbea tot timpul. Ea îl descoperea pe Lipan, care nu se vedea în film, etapă cu etapă, şi se îndrăgostea de el. Ceea ce era o virtuozitate scenaristică“.

„Liviu nici nu era un om care să se zbată, să se lupte“

În februarie 1981, în paginile revistei „Cinema“, Eugen Barbu dezvăluia că fusese la un pas să-l convingă pe Liviu Ciulei să revină pe platourile de filmare. „Era cât p-aci să fac «Groapa» şi «Princepele» cu Liviu Ciulei, ajunsesem într-o fază înaintată de lucru şi sunt sigur că ar fi ieşit ceva de excepţie“, afirma scriitorul. Alte scenarii refuzate de Ciulei au fost „De trei ori Bucureşti“, realizat de Mihai Iacob, Ion Popescu-Gopo şi Horea Popescu, respectiv „Un film cu o fată fermecătoare“, care a ajuns pe mâna lui Lucian Bratu. Victor Rebengiuc regretă, la rândul său, faptul că reputatul cineast n-a mai avut ocazia de a regiza filme: „După «Pădurea spânzuraţilor» se deterioraseră şi condiţiile sociale, intrarea filmelor în producţie se producea după jumătatea anului, ceea ce impunea un galop echipei: regizorul primea scenariul şi într-o lună trebuia să realizeze distribuţia, să găsească locurile de filmare şi să termine filmul până la finalul anului. Or, Ciulei nu lucra aşa. Liviu nici nu era un om care să se zbată, să se lupte. Dacă vedea că nu există înţelegere, se retrăgea. Şi a plecat în străinătate“.

Aş dori filmului nostru să ofere tuturor frământările, răscolirile pe care cei ce l-au citit pe Liviu Rebreanu le încercau în faţa destinului tragic al lui Apostol Bologa

Fanny Rebreanu soţia lui Liviu Rebreanu („Cinema“ nr. 4 / 1965)

«Pădurea spânzuraţilor» cu tot premiul pe care l-a obţinut la Cannes, nu s-a vândut în măsura în care ar fi trebuit. Şi asta cred, datorită faptului că pe afiş nu erau nume de actori de circulaţie mondială. De aceea cred în coproducţie ca mijloc de pătrundere a filmului românesc pe piaţa mondială

Liviu Ciulei regizor („Cinema“ nr. 9 / 1968)

Am jucat în film numai atunci când rolurile mi-au permis sa fiu actor...Manicatide mi-a plăcut, aşa cum mi-a plăcut şi Mihai din «Valurile Dunării», şi Klapka din «Pădurea spânzuraţilor». De fapt, în mica mea carieră de actor — pentru că celelalte deprinderi ale mele au depăşit-o în timp — am satisfacţia de a nu mă fi repetat
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus