Stiri de ultima ora

Cum arată acum Carol şi Susan, cuplul de lesbiene din serialul "Friends"?

Cum arată acum Carol şi Susan, cuplul de lesbiene din serialul "Friends"?
Monden
În celebrul serial Friends/Prietenii tăi, ele formau un cuplu de lesbiene, cu apariţii rare, ce-i drept, în producţia de succes.

Este vorba despre prima soţie a lui Ross Geller (David Schwimmer), Carol (Jane Sibbett), care a divorţat de acesta când şi-a dat seama că este lesbiană şi că s-a îndrăgostit de o femeie, Susan (Jessica Hecht). O poveste îndrăzneaţă pentru acele vremuri, anii 90, ce-i drept!

Ei bine, în plotul serialului, Carol şi Susan ajung să se căsătorescă şi să împartă custodia lui Ben, băieţelul lui Carol şi-al lui Ross, cu acesta din urmă.

Ei bine, actriţele Jane Sibbett şi Jessica Hecht sunt, în realitate, cât se poate de heterosexuale, ambele fiind căsătorite şi cu copii. Sau au fost, dacă ne referim la Jane, actriţa care a interpretat-o pe Carol. 

Aşadar, Jane Sibbett, în vârstă de 56 de ani, este mama a trei copii din mariajul cu producătorul de film Karl Fink, de care s-a despărţit, însă, în 2016. 

De cealaltă parte, Jessica Hecht, în vârstă de 53 de ani, este căsătorită cu regizorul Adam Bernstein şi mamă a doi copii.

Ce-am putea adăuga la aceste informaţii? Că ambele actriţe au îmbătrânit frumos, aşa cum o demonstrează şi această fotografie recentă cu acestea, invitate la o emisiune TV. 
OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus