Stiri de ultima ora

Cea mai frumoasă zi din viaţa lor? Nici vorbă! Nunta acestor staruri a fost un dezastru!

Cea mai frumoasă zi din viaţa lor? Nici vorbă! Nunta acestor staruri a fost un dezastru!
Monden


Au plănuit în detaliu ceremonia nupţială, astfel încât totul să se desfăşoare conform planului şi doleanţelor mirilor. Însă neprevăzutul şi-a făcut simţită prezenţa în ziua cea mare şi a pus sub semnul întrebării întreaga nuntă. Ce s-a întâmplat în cea mai frumoasă zi din viaţa lor?



Sarah Michelle Gellar & Freddie Prinze Jr.: un uragan şi un cutremur au întrerupt ceremonia



Mama Natură pare că s-a opus cât de mult a putut în momentul în care cei doi actori şi-au propus să-şi unească destinele, în septembrie 2002, în Mexic. Mirii plănuiseră să profite de peisajul minunat şi să-şi spună jurămintele de dragoste pe plajă, însă au fost nevoiţi repejor să se mute, împreună cu invitaţii lor în interior, unde erau în siguranţă.







Uraganul Hernan tocmai începea să-şi facă simţită prezenţa în ziua lor specială, iar, a două zi, atât proaspeţii însurăţei, cât şi familiile şi prietenii lor au fost zguduiţi destul de tare de cutremurul de aproape 5 grade care s-a simţit şi în staţiunea în care se aflau, El Careyes. Culmea e că cei doi soţi sunt împreună şi-n ziua de azi!



Blake Lively & Ryan Reynolds: rochia miresei a luat foc



Ce-şi poate dori o mireasă decât o atmoferă romantică la nunta ei?! Ei bine, de aşa ceva a avut parte şi actriţa, în 2012, când i-a spus “Da!” în faţa altarului alesului ei. Însă petrecerea a schimbat radical buna dispoziţie a lui Blake. Şi asta din cauza unui incident memorabil din timpul ceremoniei.







“Florence Welch cânta la recepţie şi, ca să arate totul minunat, organizatorii nunţii au pus nişte artificii în décor, iar eu stăteam şi urmăream încântată spectacolul. Dar, la un moment dat, m-am uitat în jos şi am văzut că rochia mea avea o mare gaură de la artificii. Chiar în faţă îmi arsese rochia! Şi asta m-a întristat enorm!”, a povestit ulterior actriţa pentru Vogue.



Priyanka Chopra & Nick Jonas: prea multe nunţi



Nunta celor două staruri a avut loc în decembrie 2018 şi a durat trei zile. Una dintre ceremoniile nupţiale. Pentru că au fost mai multe. Câte mai exact? Le-am cam uitat numărul, oricum până şi mirele a ajuns să se sature de atâtea celebrări ale unirii destinelor lor.







Întrebat dacă nu cumva s-a gândit vreodată că au existat prea multe nunţi, el a răspuns sincer: “Ba da. Mi-a trecut prin minte gândul acesta mai ales în momentul în care m-am uitat la totalul facturilor pe care le aveam de plată.” Ups!



Miley Cyrus & Liam Hemsworth: fotografii XXX







Nici măcar în ziua nunţii ei nu s-a putut abţine cântăreaţa să nu facă glume nesărate, atât de specifice ei. Mireasa şi-a luat buchetul de flori şi l-a poziţionat astfel încât să pară un penis imens, iar momentul în care Miley s-a distrat aşa a fost imortalizat de fotograf, spre enervarea mamei ei, care o pusese să promită că nu va face nimic indecent la nunta ei.



 



Kate Upton & Justin Verlander: mirii au întârziat la propria nuntă



În momentul în care au trimis invitaţiile pentru familie şi prieteni, nu s-au gândit că e posibil ca mirele să fie ocupat pe terenul de baseball, jucând alături de echipa sa, în loc să-i facă declaraţii miresei lui, în faţa altarului. Dar fix asta s-a întâmplat!







Şi n-au amânat sau anulat ceremonia, ci doar au întârziat la ea. Şi nu doar câteva minute, ci atât de mult, încât invitaţii le trimiteau mirilor imagini de la propria nuntă. “Toată lumea e în Italia, la nunta voastră. Ce păcat că voi rataţi toată distracţia!” S-au prezentat până la urmă şi şi-au unit, până la urmă, destinele în cadrul unei ceremonii absolut memorabile.   



Chrissy Teigen & John Legend: vremea proastă a amânat ceremonia cu orele



Muzicianul şi modelul şi-au dorit o nuntă romantică în Lake Como, Italia, în septembrie 2013, însă nu au luat în calcul decât prognozele meteo din Europa, nu şi pe cele din SUA, unde au fost anulate zboruri din cauza unei furtuni năucitoare în Ohio.







Invitaţii au ajuns într-un final la nuntă, însă cu o întârziere considerabilă. “Cei care erau deja prezenţi au fost nevoiţi să servească cocktailuri timp de patru ore până să înceapă cu adevărat ceremonia”, a declarat Chrissy.  



Jessica Simpson & Eric Johnson: mireasa a încurcat numele în timpul jurămintelor de dragoste







Emoţiile pot fi covârşitoare în ziua cea mare! Şi aşa s-a întâmplat şi în cazul blondinei care, în loc să-i declare mirelui ei că-l va iubi o viaţă întreagă, şi-a pronunţat propriul nume în timpul jurămintelor de dragoste. Un gest cam egoist sau o greşeală nevinovată?



 

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus