Stiri de ultima ora

Cât de bine poate să arate la 52 de ani! Halle Berry, topless pe reţelele de socializare

Cât de bine poate să arate la 52 de ani! Halle Berry, topless pe reţelele de socializare
Monden


E, fără doar şi poate, una dintre acele frumuseţi nemuritoare de la Hollywood! Iar de asta ne convinge cu fiecare postare a ei în social media.



Recent, Halle Berry a postat o imagine în care apare îmbrăcată cu o geacă de blugi, sfâşiată pe alocuri, care îi lasă la vedere sânii. Judecând după un asemenea cadru cu actriţa din „Monster`s Ball”, nimeni n-ar zice că are deja peste 50 de ani.



Halle Berry arată incredibil la cei 52 de ani, iar asta se datorează atât genelor bune, cât şi a orelor petrecute în sala de fitness. Să ne amintim că actriţa a dat tonul unei campanii în social media, sub hashtag-ul ”FitnessFriday”, prin care le îndeamnă pe femei să facă sport.







Şi pe plan profesional îi merge bine lui Halle Berry, ea ajungând să regizeze primul ei film. „Anul acesta, regizez primul meu film. Aşa că atunci când am spus că sunt pe ”modul bestie”, la asta m-am referit. E acel moment din viaţa mea în care intru într-o altă lumină, una faţă de care sunt foarte pasionată şi pentru care sunt foarte pregătită”, declara ea pentru Entertainment Tonight.

OkMagazine.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus