Stiri de ultima ora

Câştigătoarea Eurovision 2018: „Eu am participat pentru a face rost de concerte, pentru că îmi era greu să supravieţuiesc ca artist“ VIDEO

Câştigătoarea Eurovision 2018: „Eu am participat pentru a face rost de concerte, pentru că îmi era greu să supravieţuiesc ca artist“ VIDEO
Monden
Câştigătoarea Eurovision 2018, Netta Barzilai (25 de ani), a vorbit în cadrul conferinţei de presă organizate în urma competiţiei despre susţinerea primită din partea comunităţii LGBT, cât de greu a fost pentru ea să fie ambasadoarea Israelului şi despre momentul în care Salvador Sobral, câştigătorul de anul trecut care i-a criticat dur piesa, i-a înmânat trofeul.

Următoarea ediţie a concursului Eurovision se va desfăşura în Israel, după ce Netta Barzilai a fost desemnată câştigătoarea Eurovision 2018, graţie interpretării piesei „Toy“, care a obţinut un total de 529 de puncte. Este pentru a patra oară când Israel câştigă râvnitul trofeu. 

Netta Barzilai a luat parte, aseară, la conferinţa de presă organizată imediat după încheierea Eurovision 2018, unde le-a răspuns jurnaliştilor la curiozităţi.

Întrebată ce mesaj transmite comunităţii LGBT, care vede în ea un model, Netta răspuns: „Îi preţuiesc. Mare parte din echipa mea, care are grijă de mine şi mă susţine în această perioadă grea, face parte din această comunitate şi sunt nimic fără ei, fără energia şi veselia lor şi aş cânta pentru ei pentru tot restul vieţii. Voi fi prezentă la următoarea paradă din Tel Aviv“.

Criticată adesea pentru corpul ei, Netta spune că a învăţat să se simtă bine în pielea ei şi să se iubească, să se bucure permanent de propria persoană şi să fie ea însăşi în tot ce face.

„Nu am simţit niciodată că trebuie să transmit mai departe mesajul meu, ci doar că trebuie să fiu eu. Mă sărbătoresc pe mine, indiferent de mărimea mea, de starea mea, de cum îmi stă părul sau cum îmi sună vocea. Trebuie doar să fiu eu însămi şi să-mi ascult instinctul legat de muzica pe care doresc să creez“, a declarat Netta.

„În ultimele săptămâni pe care le-ai petrecut aici, reprezentându-ţi ţara, care, la fel ca şi tine, nu este întotdeauna apreciată pentru ceea ce este, ţi-a fost greu să joci rolul ambasadorului, cum te-ai simţit?“, a mai fost întrebată Netta de către unul din jurnalişti, prilej cu care cântăreţa a recunoscut că nu s-a aşteptat să câştige nici Selecţia Naţională din ţara ei, având în vedere stilul ei avangardist. Totodată, artista israeliană speră că prin victoria sa şi prin mesajul transmis, va reuşi să schimbe vieţi.

„Selecţia naţională din Israel durează în jur de 6 luni, este practic un reality show. (Râde) Eu am participat pentru a pune mâna pe nişte concerte, pentru că mi-era greu să supravieţuiesc ca artist. Nu mă aşteptam să câştig, pentru că eram prea avangardistă, făceam muzică cu looper-ul meu şi nimeni nu mai făcuse asta în Israel înaintea mea, în prime-time. Aşa că am participat la câteva audiţii şi apoi am câştigat. Nu mă aşteptam la asta, a fost greu, dar m-am gândit că pot face ceva cu adevărat special pentru mulţi oameni. Dacă copilul Netta m-ar fi văzut pe mine în prime-time, ar fi fost mai puţin nefericită. Pentru că ar fi fost o opţiune, mai era şi altcineva, încă un exemplu. De aceea fac ceea ce fac acum şi sunt foarte fericită că am făcut-o“, a mai subliniat artista.

Câştigătoarea Eurovision 2018 n-a scăpat nici de previzibila întrebare legată de momentul în care Salvador Sobral, câştigătorul Eurovision 2017, a urcat pe scenă să-i înmâneze trofeul, după ce portughezul a spus despre piesa Nettei că „este oribilă“. În plus, Salvador a declarat într-un interviu că dacă va câştiga israelianca, scena înmânării trofeului „va fi stânjenitoare“, dar că o va face zâmbind, chiar dacă va fi un „zâmbet fals“. 

Pus în faţa situaţiei de care se temea, Salvador s-a ţinut de cuvânt, a zâmbit, a felicitat-o, a sărutat-o politicos pe câştigătoare şi i-a înmânat trofeul, părăsind rapid scena fără alte gesturi.

„În ce-l priveşte pe Salvador, am simţit respect din partea lui atunci când mi-a dat trofeul, iar eu i-am transmis numai dragoste“, a răspuns cu diplomaţie Netta Barzilai.

La sfârşitul conferinţei de presă, unul dintre organizatori i-a înmânat artistei un trofeu nou, dezvăluind că cel iniţial s-a spart.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus