Stiri de ultima ora

BIO - Franco Zeffirelli, existenţă dedicată culturii. Maestru al operei, al teatrului şi al filmului

BIO - Franco Zeffirelli, existenţă dedicată culturii.
Maestru al operei, al teatrului şi al filmului
Monden
Scenarist, regizor de film, de teatru şi de operă, producător, Franco Zeffirelli a fost unul dintre geniile artei care şi-a dedicat viaţa culturii.

„La revedere, maestre”, a fost scris pe site-ul fundaţiei care îi poartă numele. După o luptă îndelungată cu boala, cineastul a murit pe 15 iunie, la Roma, la vârsta de 96 de ani. Va fi înmormântat în oraşul natal, Florenţa, la cimitirul Porte Sante.

În ultimul interviu acordat, potrivit Corriere della Sera, cineastul spunea: „Mă rog mult, îmi este teamă de moarte. Cred că, mai devreme sau mai târziu, nu mă voi mai putea bucura de această minune, nu voi mai vedea această frumuseţe”.

Şi-a început cariera ca asistent al lui Lucino Visconti, cu care a lucrat la „La terra trema" (1947), „Bellissima" (1951) şi „Senso" (1952).

În 1968, a regizat filmul „Romeo şi Julieta”, care i-a adus prima nominalizare la Oscar, iar filmul său din 1967 „Îmblânzirea scorpiei”, cu Elizabeth Taylor şi Richard Barton în distribuţie, este una dintre cele mai cunoscute adaptări cinematografice ale piesei de teatru omonime scrise de William Shakespeare. 

Miniseria de televiziune „Iisus din Nazareth” (1977) a întrunit aprecieri unanime din partea criticilor şi publicului. A primit a doua nominalizare la Oscar, în 1983, pentru scenografia şi decorurile filmului „La Traviata”.

A semnat, între altele, filme ca „Fratello sole, sorella luna” (1972), „The Champs” (1979), „Jane Eyre” (1996), „Tea with Mussolini” (1999) şi „Callas Forever” (2002).

El este unul dintre cei opt italieni nominalizaţi la Oscar, ceilalţi fiind Federico Fellini, Pietro Germi, Michelangelo Antonioni, Gillo Pontecorvo, Bernardo Bertolucci, Roberto Benigni şi Lina Wertmüller.

A fost premiat cu BAFTA, cu două premii Primetime Emmy, cu cinci trofee David Di Donatello, între care unul onorific. Trofee onorifice a mai primit la festivalurile de la Karlovy Vary şi Palm Springs.

Totuşi, spunea el, i-a lipsit sprijinul criticii italiene. „În Italia este ca şi cum n-aş fi existat”, spunea el în urmă cu două luni. Vedea bătrâneţea ca pe o povară, sfârşitul ţinându-l ocupat mental, după cum mărturisea.

Zeffirelli a semnat 25 de filme - lungmetraje de ficţiune, de televiziune, documentare şi scurtmetraje - şi a regizat actori precum Judi Dench, Elizabeth Taylor, Richard Burton, William Hurt, Charlotte Gainsbourg, Cher, Fanny Ardant şi Jeremy Irons.

A primit, în 1962, un premiu Tony special pentru scenografia şi regia spectacolului „Romeo şi Julieta” montat la Teatrul Old Vic. Anul următor, în 1963, a fost nominalizat la premiile Tony pentru design scenic („Dama cu camelii/ The Lady of the Camellias").

În 2004, a primit însemnele de Cavaler din partea reginei Elizabeth II.

În ianuarie 2018, actorul Johnathon Schaech l-a acuzat pe cineast că l-a agresat sexual în timpul producţiei filmului „Storia di una capinera” (1993). Zeffirelli a negat acuzaţiile.

Pe lângă cariera artistică prodigioasă, Zeffirelli a fost, în 1994, ales senator în Parlamentul italian din partea partidului Forza Italia, condus de Silvio Berlusconi.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus