Stiri de ultima ora

Azi se decide cine este câştigătorul Eurovision România 2019: cine sunt cei 12 finalişti din Selecţia Naţională VIDEO

Azi se decide cine este câştigătorul Eurovision România 2019: cine sunt cei 12 finalişti din Selecţia Naţională VIDEO
Monden
În această seară, începând de la ora 20.30, va avea loc finala în care se va decide cine este câştigătorul Eurovision România 2019, care ne va reprezenta ţara la Tel Aviv în luna mai.

Finala Selecţiei Naţionale va avea loc în această seară, la Sala Polivalentă din Bucureşti, şi va fi transmisă în direct, începând cu ora 20.30, la TVR 1, TVR Moldova, TVRi, TVR HD şi online, pe TVR+.

Câştigătoarele Eurovision 2018 şi 2013, în recital în finala din România

Pe lângă cei 12 finalişti ai Selecţiei Naţionale, pe scena de la Sala Polivalentă vor urca, în premieră, două câştigătoare Eurovision – Netta (2018) şi Emmelie de Forest (2013), dar şi Inis Neziri, laureata marelui trofeu Cerbul de Aur 2018.

Cine formează juriul finalei Eurovision România 

Reprezentantul României la Eurovision 2019 va fi ales de un juriu internaţional format din: Tali Eshkoli, Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest, laureata ediţiei din 2013, Deban Aderemi şi William Lee Adams, jurnalişti şi influenceri consacraţi în fenomenul ESC, Şerban Cazan, Head of Production HaHaHa Production, şi celebrul artist moldovean Alex Calancea.

Cum se votează în finala Eurovision România 

Publicul este al şaptelea jurat al finalei Eurovision România 2019. Punctajele obţinute prin televot vor avea ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului.

Dacă doriţi să vă susţineţi favoritul, atunci vă puteţi exprima votul trimiţând numărul de intrare în concurs al acestuia (01, 02, 03,...12), prin SMS, la numărul 1264 (tarif: 0.5 euro, TVA inclus), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la acelaşi număr de telefon (1264) şi tastând numărul piesei favorite din concurs: 01, 02, 03... 12, cu acelaşi tarif. 

Important! De pe un număr de telefon se poate vota o singura dată pentru fiecare piesă în parte. Liniile telefonice se vor deschide la semnalul „START VOT!“ şi se vor închide la semnalul „STOP VOT!“. 

Cine sunt finaliştii Eurovision România 2019, în ordinea intrării în concurs

1. Linda Teodosiu – „Renegades“

Născută în Koln, Linda este fiica cunoscutului saxofonist român Flavius Teodosiu. La vârsta de doar 16 ani, tânăra interpretă a reuşit să cucerească Germania cu vocea ei, ajungând în finala concursului „Germania îşi caută superstarul“. Până la vârsta de 27 de ani, Linda a avut deja două piese în top 20 Germania, ultimul single lansat fiind intitulat „Du lebst mich kaputt“. Succesul i-a asigurat prezenţa pe lista scurtă a interpreţilor care au cântat în deschiderea concertelor faimoasei Beyonce în 2009 în Europa şi a urcat pe scenă alături de nume uriaşe ale muzicii internaţionale, precum Michael Bolton, Gloria Gaynor şi Johnny Logan. Din anul 2013, are rolul principal in show-ul lui Peter Maffay „Tabaluga“, difuzat în Germania, urmând să apară şi într-un lung metrajinspirat din celebra emisiune. În curând, Linda va juriza un nou show muzical produs de RTL.

2. Olivier Kaye – „Right Now“

Olivier Kaye (25 ani) este un cântăreţ autodidact dintr-o familie non-muzicală. Mai întâi a participat la concursuri de cântat în localitatea natală şi apoi la evenimente mai mari, precum competiţiile TV „X Factor“ şi „Vocea Belgiei“. A colaborat cu artişti precum Aleksander Rybak, Puggy, Quentin Mosimann, Ashley Hicklin, Alex Germys, Nicolas Dorian şi Pat Lemoine. În plus, a participat la spectacolul Talents Sing Eurovision, împreună cu Sandra Kim, Johnny Logan, Tom Dice şi talentele de la „The Voice Belgia“. Artistul nu este la prima experienţă Eurovision, după ce în 2017 a participat la Selecţia Naţională din Belgia. 

3. Laura Bretan – „Dear Father“

Născută la Chicago în urmă cu 16 ani, Laura Bretan a avut o evoluţie fulminantă în showbiz. În 2016, Laura fost selectată dintre peste 100.000 de aplicanţi la „America’s Got Talent“, unde s-a calificat în finala competiţiei. În România, a câştigat ediţia din acelaşi an a concursului „Românii au talent“, iar prestaţiile sale au devenit virale, fiind urmărite de zeci de milioane de oameni de pe tot globul. Laura a urcat pe scene din SUA, Germania, Italia, Emiratele Arabe, iar în România la Sala Palatului, Ateneul Român şi Opera din Cluj. Născută în Chicago, tânăra artistă a devenit un adevărat fenomen în SUA, cu apariţii la NBC, CBS, CNN, Windy City Live, WGN, WCIU, Today s Show, Country Living, Chicago Tribune. Pe lângă muzică, Laura îşi dedică o parte din timp activităţilor de binefacere, fiind ambasador al Star of Hope International, organizaţie de ajutorare a copiilor săraci, orfani sau cu dizabilităţi.

4. Teodora Dinu – „Skyscraper“

Teodora Dinu a început să cânte la vârsta de cinci ani. A participat la peste 60 de concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale, unde a câştigat premii de fiecare dată. Teodora nu este la prima experienţă Eurovision România - în 2016, a fost backing vocals pentru Ovidiu Anton, care a şi câştigat Selecţia Naţională cu „Moment of Silence“, iar în 2018 s-a calificat în finala naţională cu piesa „Fly“.

5. Claudiu Mirea – „We Are The Ones“

Câştigător al concursului Megastar 2009, alături de trupa Buzz, şi participant, în 2011, la emisiunea „Vocea Romaniei“, în echipa lui Horia Brenciu, Claudiu Mirea intră în concursul Eurovision România 2019 cu o piesă country pop dance. Acum trei ani a înfiinţat o trupă de cover songs, alături de care a concertat în cluburi din toată ţară. În prezent, Claudiu lucrează, în colaborare cu Mihai Ogăşanu, la propriile creaţii, urmând ca anul acesta să finalizeze un album.

6. Aldo Blaga – „Your Journey“

De la „Tip-Top Mini Top“ la jazz în Chicago şi New York şi emisiuni concurs precum „Vocea României“ şi „X Factor“. Cam aşa arată parcursul lui Aldo Blaga. Dacă la 4 ani obţinea locul 3 la „Tip Top Mini Top“, la 7 ani începea să studieze pianul, iar la 11 ani, clarinetul, Aldo urmează calea muzicală şi ajunge licenţiat al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ Cluj-Napoca. Anul 2007 înseamnă primul drum în Statele Unite ale Americii şi aprofundarea studiilor, ca în 2010 să cânte cu orchestra lui Bill Porter (trombonistul lui Frank Sinatra) şi alte nume mari ale jazz-ului din Chicago şi New York. Revine în ţară şi începe o colaborare cu Horia Brenciu, apoi, în 2011, participă la „Vocea României“, iar în 2016 la „X Factor“. Perioada 2011-2016 este marcată de concerte şi finalizarea albumului de debut – „Despre dragoste“. În 2017 se întoarce în America, iar în august 2018 îl cunoaşte şi ajunge să cântă alaturi de David Foster.

7. Ester Peony – „On a Sunday“ 

Ester Alexandra Creţu, cunoscută profesional ca Ester Peony, este o cântăreaţă şi compozitoare de origine română. Pasiunea ei pentru muzică a apărut încă din copilărie, pe când locuia cu familia în Montreal, Canada. În 2014, Ester s-a făcut remarcată în mediul online prin înregistrarea unor cover-uri în stil propriu, fapt care i-a adus aprecierea internauţilor, dar şi piatra de temelie către semnarea unui contract cu o casă de discuri din România. Un an mai târziu, a debutat pe radio şi TV cu piesa „Sub aripa ta“ (feat. Vescan), care s-a bucurat de succes, clasându-se săptămâni la rând în topurile radiourilor şi posturilor TV de muzică din România. Totodată, începe să concerteze atât solo, cât şi în cadrul unui turneu organizat prin ţară alături de Puya, Vescan, Doddy şi Anastasia. În 2018 lansează primul EP, „Dig It“, unde Ester se numără printre principalii compozitori. Împreună cu Alexandru Şerbu şi Ioana Victoria Badea scrie „On a Sunday“ cu care se încrie în Selecţia Naţională Eurovision 2019. În prezent, Ester lucrează la primul ei album care va fi lansat în 2019.

8. Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan – „Daina“

„Cred că tot ce sunt pot exprima pe scenă. Niciodată nu am reuşit să fiu eu însămi decât pe scenă. Iubesc muzica cu tot ceea ce reprezintă ea“, spune Letiţia Moisescu, cea care se reîntoarce la Eurovision România după ce, în 2011, a participat cu piesa „Dreaming of you“, scrisă de Play&Win. De la imaginea angelică promovată cu piesa „Dreaming of you“, la văduva neagră din piesa „Tot eu“, militând pentru drepturile LGBT prin lansarea single-ului „What is your problem, boy?“ sau interpretând melodii populare ca „Suflet bun, inima mare“, Letiţia s-a reinventat şi are un vis: să reprezinte România la concursul Eurovision 2019, alături de Sensibil Balkan, cu piesa „D A I N A“. Pentru aceasta, a colaborat cu Mihai Ogăşanu, cel care a compus şi hiturile „Le, le“ şi „Zig zaga“ pentru Loredana. 

Articole similare :
comments powered by Disqus