Stiri de ultima ora

Ashton Kutcher s-a oferit să-i doneze inima fratelui său geamăn, grav bolnav. Mărturia emoţionantă a bărbatului: „O iubire profundă“ FOTO

Ashton Kutcher s-a oferit să-i doneze inima fratelui său geamăn, grav bolnav. Mărturia emoţionantă a bărbatului: „O iubire profundă“ FOTO
Monden
Ashton Kutcher (40 de ani) are un frate geamăn care se confruntă cu probleme grave de sănătate. Recent, bărbatu a povestit cum actorul american a vrut să-i doneze inima, în urmă cu mulţi ani, când tranplantul era singura lui şansă la viaţă.

Michael, fratele geamăn al artistului Ashton Kutcher, trăieşte cu paralizie cerebrală, o tulburare de mişcare, iar când era copil suferea de cardiomiopatie, o afecţiune din cauza căreia inima se poate mări şi de patru ori, scrie The Sun. 

Recent, la vârsta de 40 de ani, fratele actorului a mărturisit că Ashton Kutcher s-a oferit atunci să-l ajute. Starul american a vrut atunci să-i doneze inima fratelui său geamăn.

„Nu-mi găsesc cuvintele. Este o conexiune pe care nu pot să o explic. Este o onoare, o apreciere şi o iubire profundă pentru o persoană care ar sacrifica atâta pentru tine“, afirmă Michael, potrivit The Sun.

Michael şi Ashton Kutcher FOTO Getty Images

Michael a declarat şi că nu doreşte ca oamenilor să le fie milă de el pentru că „a tras paiul scurt“ şi s-a născut diferit şi îl încurajează şi pe fratele lui să se poarte ca atare, pentru că, spune Michael, şi-a găsit rostul, fiind menit să le vorbească oamenilor şi să le atragă atenţia asupra persoanelor cu dizabilităţi. 

Fratele actorului încurajează, de asemenea, oamenii să se înregistreze ca donatori de organe, în campania #BeThe Gift. 

„Sunt aşa cum sunt pentru un motiv bine întemeiat. Cred cu tărie că unul dintre motivele pentru care mă aflu în această situaţie este tocmai ca eu să pot deveni un avocat al persoanelor cu dizabilităţi şi un militant pentru donarea de organe. Cred că mi-am găsit menirea“, a declarat Michael pentru Us Weekley, citat de The Sun. 

Ashton Kutcher s-a remarcat în calitate de prezentator al emisiunii „Punk d“, difuzată timp de cinci sezoane de postul MTV, şi a făcut apoi trecerea spre marele ecran, jucând cu precădere în comedii romantice. 

Actorul american a fost căsătorit cu actriţa Demi Moore în perioada 2005 - 2013. În 2015 s-a căsătorit cu actriţa Mila Kunis (35 de ani), alături de care are doi copii. 

Ashton Kutcher a putut fi văzut pe marile ecrane în filmele „Mariaj de Vegas/ What Happens in Vegas“ (2008), „Ziua îndrăgostiţilor/ Valentine s Day“ (2010) şi „Fără obligaţii/ No Strings Attached“ (2011), „Steve Jobs. Omul care a schimbat lumea“ (2013), de Joshua Michael Stern, unde a jucat rolul cofondatorului companiei Apple. De asemenea, actorul a fost desemnat în acelaşi an cel mai bine plătit actor de televiziune, pentru rolul lui Walden Schmidt, un milionar excentric, în serialul „Doi bărbaţi şi jumătate“, pentru care a fost plătit cu 750.000 de dolari pe episod.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus