Stiri de ultima ora

Angelina Jolie ar putea intra în politică

Angelina Jolie ar putea intra în politică
Monden
Actriţa hollywoodiană Angelina Jolie a sugerat că are în vedere o carieră în politică în viitorul apropiat. În cadrul unui interviu acordat emisiunii „Today” a postului BBC, starul de cinema a precizat că ar fi respins această ipoteză în urmă cu 20 de ani, însă, acum, ar merge oriunde este nevoie de ea.

Angelina Jolie, emisar special al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, a fost realizatorul-invitat al ediţiei de vineri a emisiunii „Today”. 

Jolie este un activist activ în mai multe domenii printre care cele ce vizează situaţia refugiaţilor, violenţa sexuală şi ocrotirea mediului. În cadrul unui interviu realizat cu prezentatorul Justin Webb, Angelina Jolie a abordat teme legate de politica din SUA, social media, violenţa sexuală şi criza globală a refugiaţilor. 

Întrebată dacă ar candida într-o bună zi la preşedinţia SUA, a declarat: „Dacă m-ai fi întrebat în urmă cu 20 de ani, aş fi râs… Spun întotdeauna că voi merge unde este nevoie de mine, nu ştiu dacă sunt pregătită pentru politică… însă apoi am mai glumit şi despre faptul că nu ştiu dacă am vreun schelet în dulap”.

„Sunt, de asemenea, capabilă să lucrez cu guverne şi sunt, de asemenea, capabilă să lucrez cu cadre militare şi aşa mă aflu într-un loc foarte interesant fiind capabilă să fac o mulţime de lucruri.” Când Justin Webb a sugerat că Angelina Jolie ar putea să se afle pe lista celor 30 sau 40 de democraţi care candidează pentru nominalizarea partidului pentru preşedinţie, actriţa nu a negat, replicând „Mulţumesc!”.

 Angelina Jolie este una dintre personalităţile care vor fi realizatori invitaţi, printre care se numără şi David Dimbleby şi Martha Lane Fox, care vor deveni realizatorii acestei emisiuni în perioada 22 decembrie – 1 ianuarie. 

Articole similare :
comments powered by Disqus