Stiri de ultima ora

Andrea Bocelli va cânta în Piaţa Domului din Milano fără public: când va avea loc concertul

Andrea Bocelli va cânta în Piaţa Domului din Milano fără public: când va avea loc concertul
Monden
Concertul de Paşte, susţinut de tenorul Andrea Bocelli în Piaţa Domului din Milano va fi fără public şi transmis prin streaming.

Din cauza stării de urgenţă, credincioşii vor fi nevoiţi să-şi petreacă aceste sărbători în propriile case. 

Duminica Paştelui, pe 12 aprilie, celebrul tenor Andrea Bocelli va susţine un concert în Piaţa Domului. Însă, fără public. 

Primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala, a comunicat zilele trecute pe pagina sa de socializare evenimentul. „Domul va fi gol, dar, prin streaming, vom oferi vocea lui lumii întregii“, a precizat edilul italian.

Sala a mai precizat: „Lui Bocelli i-am cerut să cânte muzică sacră, care va fi transmisă prin streaming în toată lumea“, scrie La Repubblica. 

Italia, una dintre cele mai afectate ţari europene de epidemia de Covid-19, cu un total de 16.523 de morţi pentru mai mult de 132.000 de cazuri, a început să spere la o acalmie după ce a înregistrat scăderi semnificative sâmbătă şi duminică în raport cu 766 de decese anunţate vineri.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus