Stiri de ultima ora

Video Căldură mare!

Video Căldură mare!
Meteo
În sudul României, oamenii au suportat cu greu a doua cea mai caldă zi din sezon, mai ales cei din zonele unde trebuie să poarte masca în spații deschise aglomerate. A fost cod galben de caniculă cu temperaturi resimțite de 43 de grade. Serviciile de ambulanță au fost solictate de un număr mare de persoane cărora li s-a făcut rău din cauza căldurii.

Căldură mare!

Zeci de persoane au cerut ajutorul ambulanței în oraşul Piteşti. Masca de protecție îngreunează respirația, iar persoanele cu afecţiuni cardiace și cele mai în vârstă au probleme de sănătate suplimentare în zilele toride.

La Drobeta-Turnu-Severin, de trei zile, mercurul în temometre trece de 36 de grade. Autoritățile au luat măsuri pentru a-i sprijini pe cei care trebuie să iasă din case.

Medicii le recomandă, în special celor vârstnici, să evite deplasările pe caniculă. Dar şi consumul de cafea, alcool și băuturi carbogazoase.

De mâine, temperaturile mai scad puțin, dar meteorologii au trimis deja avertizări de vreme instabilă în jumătatea de est a țării și în Carpații Meridionali, cu vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus