Stiri de ultima ora

PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Primele semne ale toamnei, vremea se răceşte brusc şi apar ploile

PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Primele semne ale toamnei, vremea se răceşte brusc şi apar ploile
Meteo
Vremea intră intr-un proces brusc de răcire, astfel că după canicula din ultimele săptămâni temperaturile avia dacă vor ajunge al 25 de garde în Bucureşti, va ploua, iar vântul va atinge la rafală 45 km/oră.

Miercuri, vremea va fi în general instabilă și se va răci, mai accentuat în sudul, estul și centrul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade în estul Transilvaniei și 30 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime, în general, între 8 și 16 grade. Vor fi înnorări temporar accentuate în regiunile sudice, estice și centrale, unde va ploua pe arii extinse și se vor semnala descărcări electrice, iar în celelalte regiuni cerul va fi variabil și doar izolat vor fi posibile ploi de scurtă durată. În Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul și sud-estul Transilvaniei precum și în nordul Olteniei și al Munteniei, cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp. În cursul zilei, temporar vântul va avea intensificări îndeosebi în sudul și sud-estul teritoriului, cu viteze la rafală, în general, de 45...55 km/h.

Şi la Bucureşti, miercuri, vremea se va răci accentuat, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade. Vor fi înnorări și mai ales după-amiaza și noaptea temporar va ploua. Vântul va avea intensificări în timpul zilei, cu viteze, în general, în jurul a 45 km/h. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade.

Joi, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă astfel încât maximele se vor situa între 21 și 28 de grade, iar minimele între 9 și 18 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Ziua cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate, averse și descărcări electrice, local în Carpații Meridionali, în Munții Banatului, în nordul Olteniei și al Munteniei și izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe litoral. Noaptea, cerul va deveni mai mult senin și în zonele joase vor fi condiții de ceață.

La Bucureşti, joi, vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua, când vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 26...27 de grade, iar cea minimă de 14...15 grade, mai scăzută în zona preorășenească, spre 12 grade.

Vineri, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse și descărcări electrice, ziua, pe arii restrânse, cu precădere în zona montană și deluroasă, iar noaptea, izolat în regiunile vestice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 31 de grade, iar cele minime între 10 și 20 de grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Pe suprafețe mici vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, vineri, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 14...16 grade, mai scăzută în zona preorășenească.
www.rtv.net

Articole similare :
comments powered by Disqus