Stiri de ultima ora

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din mai multe judeţe

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din mai multe judeţe
Meteo
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din 11 judeţe.

Potrivit hidrologilor, Codul portocaliu vizează, în intervalul 16 martie, ora 14:00 - 17 martie, ora 12:00, râurile din bazinul hidrografic Olt (sector aval S.H. Micfalău - amonte S.H. Sebeş Olt) - judeţele Covasna, Braşov şi Sibiu.

De asemenea, în intervalul 18 martie, ora 6:00 - 19 martie, ora 12:00 Codul portocaliu este instituit pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic - bazin superior (judeţul Cluj), Crişul Negru - bazin superior (judeţul Bihor), Crişul Alb - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj).

Pe de altă parte, a fost emis şi un Cod galben care va afecta, în intervalul 16 martie, ora 14:00 - 17 martie, ora 20:00, râurile din bazinele hidrografice Mureş - sector aval S.H. Glodeni - amonte S.H. Acmariu (judeţele: Mureş şi Alba), Târnava Mică - curs inferior (judeţele Mureş şi Alba), Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Teleorman - curs inferior (judeţul Teleorman), Neajlov - bazin mijlociu şi inferior (judeţele Teleorman şi Giurgiu), Sabar (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu).

Ulterior, în intervalul 17 martie, ora 9:00 - 19 martie, ora 20:00, Codul galben este instituit pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare) şi Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud).

În intervalul 18 martie, ora 6:00 - 19 martie, ora 20:00, se vor afla sub Cod galben de iundaţii râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţul Cluj), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Crişul Repede - bazin superior şi mijlociu (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş - bazin superior amonte confluenţă Arieş (judeţele Harghita, Mureş, Bistriţa Năsăud), Târnava Mare, Târnava Mică (judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), afluenţii Mureşului aferenţi sectorului aval confluenţă Arieş - amonte S.H. Radna (judeţele Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega - bazin superior (judeţul Timiş), Timiş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Caraş (judeţul Caraş Severin), Jiu - bazin superior şi mijlociu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt - afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Dolj şi Olt), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău).
www.rtv.net

Articole similare :
comments powered by Disqus