Stiri de ultima ora

China: Bilanţul taifunului Lekima la 49 de morţi

China: Bilanţul taifunului Lekima la 49 de morţi
Meteo
Bilanţul taifunului Lekima din China s-a agravat, autorităţile raportând 49 de morţi şi 21 de dispăruţi, la trei zile după sosirea acestuia deasupra coastelor Chinei, conform AFP.

Actualizat: 13.08.2019 - 18:11

Bilanţul creşte în condiţiile în care taifunul, cel mai puternic din acest sezon, îşi continuă avansul spre nord, potrivit agenţiei de ştiri China Nouă. Precedentul bilanţ de duminică evidenţia 32 de morţi şi 16 dispăruţi, majoritatea victime ale alunecării de teren de sâmbătă care a înghiţit mai multe sate din provincia Zhejiang, la sud de Shanghai.

Taifunul Lekima a atins zona de uscat la primele ore ale dimineţii de sâmbătă în provincia chineză Zhejiang, însoţit de rafale de vânt de până la 187 km/h. Centrul furtunii s-a deplasat ulterior spre nord, prin Shandong. Multe dintre primele decese consemnate în urma taifunului Lekim au fost provocate de prăbuşirea unui baraj natural în Zhejiang după ce în regiune au căzut 160 mm de precipitaţii în doar trei ore. Biroul pentru situaţii de urgenţă din provincia Shandong a anunţat că peste 180.000 de persoane au fost evacuate.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus