Stiri de ultima ora

Alertă meteo în Europa. Cod ROŞU şi PORTOCALIU de vreme severă în mai multe ţări

Alertă meteo în Europa. Cod ROŞU şi PORTOCALIU de vreme severă în mai multe ţări
Meteo
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Croaţia, unde începând de sâmbătă sunt în vigoare Coduri roşu, portocaliu şi galben privind intensificări ale vântului. Din acest motiv, vor fi afectate transportul maritim şi furnizarea energiei electrice. Cod Portocaliu de vânt puternic a fost emis şi pentru Muntenegru şi în jumătatea de sud a Italiei. 

Potrivit MAE, în Croaţia, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, începând din de 28 decembrie, este în vigoare un cod roşu de vânt pentru canalul Velebit, fiind posibile intensificări ale vântului ce vor atinge o viteză de până la 130 km/h, un cod portocaliu de vânt puternic pentru regiunile Rijeka, Split, golfurile Kvarner şi Kvarnerić şi un cod galben de intensificări ale vântului pentru regiunile Osijek, Zagreb, Karlovac, Gospić, Knin, Dubrovnik, Istria şi Dalmaţia.

De asemenea, conform informaţiilor comunicate de autorităţile locale, vor fi afectate transportul maritim şi furnizarea energiei electrice.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.
www.rtv.net

Articole similare :
comments powered by Disqus