Stiri de ultima ora

Statistica oficială – de 160 de ani în slujba României

Statistica oficială – de 160 de ani în slujba României
Local
Pe 12 iulie 2019, statistica împlinește 160 de ani de existență oficială în România.

Primul care a înțeles rolul statisticii, ca instrument esențial în elaborarea politicilor sociale și economice, a fost Alexandru Ioan Cuza, care l-a și confirmat, în decretul de organizare a statisticii de stat emis la 1 iulie 1859: „Considerăm că, spre a se putea introduce neapăratele reforme în toate ramurile administrative îndeobște, cum și în așezarea dărilor de orice natură pe principiile constitutive ale convenției, este de neapărat a se aduna științele statistice, care să servească de bază atât guvernului, cât și puterilor legiuitoare pentru elaborarea și statornicirea legiuirilor între aceasta. Considerând că, deși științe de asemenea fire s-au adunat până acum la deosebitele departamente, totuși ele fiind necomplete și răzlețe, nu pot înfățișa un rezultat îndestulător în privirea lămuririlor create de nouă ordine de lucruri…”.

Fiind una dintre primele instituții publice apărute în România după Unire și, totodată, unul dintre cele mai vechi oficii statistice din Europa, statistica oficială românească a cunoscut evoluții și reorganizări, schimbându-și succesiv numele, fără a se abate, însă, de la principiile respectului față de adevăr și probitatea demersurilor sale, păstrându-și statutul de principal instrument de cunoaștere și evaluare a realităților țării. La progresul acestei instituții și păstrarea vie a principiilor și valorilor ei și-au adus contribuția foarte mulți oameni de seamă, personalități ale culturii românești, cu pregătire multidisciplinară (economiști, sociologi, filosofi, diplomați, geografi, istorici, matematicieni, medici), printre care îi amintim pe: Costache Negruzzi, Dimitrie Gusti, Leonida Golescu, Sabin Manuilă, Anton Galopenția, Nicolas Georgescu-Roegen, Virgil Madgearu, Grigore Moisil, Octav Onicescu și mulți alții.

În ultimele două decenii, statistica oficială a trecut printr-un proces continuu de modernizare, răspunzând astfel provocărilor și schimbărilor de ordin tehnologic, informațional, social și politic. Capitolul ”Statistica” a fost printre primele încheiate din aquis-ul comunitar, iar după intrarea României în Uniunea Europeană, statistica oficială românească a evoluat în deplină armonizare cu legislația europeană și cu prevederile EUROSTAT. Cercetările statistice s-au înmulțit și diversificat, metodele de colectare a datelor s-au modernizat, diseminarea datelor a devenit din ce în ce mai facilă utilizatorilor de date statistice. Ca recunoaștere a înaltei performanțe a statisticii oficiale românești, în anul 2019, România a devenit membru asociat, prin intermediul Institutul Național de Statistică, în cadrul comitetului de statistică și guvernanță statistică al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

Statistica oficială din România, așa cum se prezintă ea astăzi, răspunzând proactiv tuturor provocărilor și schimbărilor sociale, economice, politice, este rezultatul efortului conjugat al mai multor actori: Sistemul Statistic Național, statistica academică, guvernanți, legiuitori, furnizori și utilizatori de date, mass-media etc. La 160 de ani de la înființare, mulțumim tuturor colaboratorilor noștri, mulțumim furnizorilor de date și îi felicităm  din suflet pe statisticieni, care, cu devotament și pasiune, construiesc zi de zi, statistica oficială românească!
zch.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus