Stiri de ultima ora

O fată de 8 ani a pus pe jar zeci de poliţişti cu un apel fals, anunţând că e sechestrată într-un apartament. În cât timp au găsit-o poliţiştii

O fată de 8 ani a pus pe jar zeci de poliţişti cu un apel fals, anunţând că e sechestrată într-un apartament. În cât timp au găsit-o poliţiştii
Local
Poliţiştii din Slatina au căutat, miercuri, 13 noiembrie 2019, o fată care a sunat la 112 să anunţe că ar fi sechsetrată într-un apartament, după care a închis telefonul mobil.

În mai puţin de o oră poliţiştii au reuşit să localizeze mobilul de pe care s-a efectuat apelul şi să o identifice pe fată, care s-a dovedit că are 8 ani, într-o localitate din vecinătatea municipiului Slatina.     

„La data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 13.00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 de un copil, că ar fi sechestrat, fără a furniza alte detalii. După efectuarea apelului telefonul a fost oprit.

Poliţiştii de investigaţii criminale au demarat de îndată cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate.  În aproximativ 60 de minute, poliţiştii au stabilit faptul că, o minoră, de 8 ani, din comuna Valea Mare, în timp ce se afla în municipiul Slatina, ar fi apelat 112, sesizând că este sechestrată, fapt care nu s-a confirmat.

Minora a fost depistată de poliţişti în comuna Valea Mare. Gestul său a fost motivat ca o joacă“, a transmis IPJ Olt.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus