Stiri de ultima ora

Primăria Târgu Neamţ, nominalizată pentru premiul „Instituţia Anului în asistenţă socială”

Primăria Târgu Neamţ, nominalizată pentru premiul „Instituţia Anului în asistenţă socială”
Local
Astăzi, 19 februarie, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR) a dat start votului online.

Premiul „Instituţia Anului” este râvnit de 50 de instituţii în total, din mai toate judeţele ţării.

Etapa votului online durează până luni, 26 februarie, ora 0.00, iar nominalizaţii care vor obține un număr cât mai mare de voturi vor intra în etapa de jurizare (27 februarie-12 martie). Finaliștii vor fi premiați în seara de gală, la Ateneul Român, gazda evenimentului fiind și de data aceasta Andreea Marin.

„Această nominalizare ne onorează nespus. Felicitări domnului decan Doru Buzducea, preşedinte al CNASR, pentru modul în care promovează asistenţa socială!

Este un domeniu asupra căruia noi, ca instituţie, ne aplecăm cu prioritate alături de colegii de la Direcţia de Asistenţă Socială. Încercăm să venim în sprijinul persoanelor defavorizate, iar fiecare reuşită ne aduce şi o satisfacţie morală. Sunt convins că toate personalităţile şi instituţiile nominalizate contribuie la dezvoltarea permanentă a sistemului de protectie socială din România, aşadar le urez mult succes în continuare!”, a declarat Daniel Harpa, primarul oraşului Târgu Neamţ.

Evenimentul organizat de CNASR și își propune să celebreze Ziua Mondială a Asistenţei Sociale prin premierea celor mai dedicați asistenți sociali, dar şi a celor care au contribuit la promovarea asistenţei sociale.

Articole similare :
comments powered by Disqus