Stiri de ultima ora

DORIN MĂRĂȘOIU: „ÎN 4 ANI, ECHIPA MANU – MÂNZÂNĂ A PLIMBAT O FLACĂRA PRIN JUDEȚ. BINE CĂ NU AU LUAT FOC”

DORIN MĂRĂȘOIU: „ÎN 4 ANI, ECHIPA MANU – MÂNZÂNĂ A PLIMBAT O FLACĂRA PRIN JUDEȚ. BINE CĂ NU AU LUAT FOC”
Local
„PSD Argeș, în persoana domnului Manu, obișnuit cu păcălirea electoratului, vine astăzi în Călinești și afirmă că vrea să înființeze un Centru de Permanență în cadrul Spitalului Călinești. Adică exact ce am propus eu public vineri ca obiectiv în programul meu electoral.

Într-un fel mă bucur că o idee a PRO România este preluată de administratorii spitalului, dar când știu că acest mandat de președinte de CJ este fără realizări de proiecte și că multe sunt în stadiul de hârtii, chiar nu mă pot abține. În 4 ani, această echipă Manu – Mânzână a plimbat o Flacăra prin județ (bine că nu au luat foc), și s-a ocupat de o simbolistică ieftină, abandonând multe proiecte de mare interes.

 „Rușine mare unor PSD-sti care nu se potoliesc cu făcăturile mincinoase!”

Dorin Mărășoiu consideră demersul C.J. Argeș de astăzi drept o „făcătură”.

„Mulți din PSD acum îmi dau dreptate cu ceea ce le explicam în acele vremuri, și recunosc că n-au înțeles ce se întâmpla de fapt. În fine!

Deci, vine acum președintele în extramandat și însăilează niște vorbe despre cum dorește de mult timp să înființeze acest centru.

Rușine mare unor PSD-sti care nu se potoliesc cu făcăturile mincinoase! Rușine, Domnule Manu!”,  declară Dorin Mărășoiu.
epitesti.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus