Stiri - Editia din date de 15-05-2018

Arhiva stiri din data de:
15-05-2018 Stiri de ultima ora din

Cum vă puteţi înscrie în audienţă la Avocatul Poporului

Local:Constanta
În data de 16 mai 2018, reprezentanții instituției Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Constanţa, vor fi prezenți în Medgidia și Cernavodă, pentru a acorda audiențe cetățenilor și pentru a primi petiții, venind în întâmpinarea persoanelor din aceste orașe și facilitând astfel accesul acestora la sprijinul oferit de instituția Avocatul Poporului. Activitatea se va desfășura la sediul Primăriei din Medgidia, începând cu ora 9.00, precum și la sediul Primăriei Cernavodă, începând cu ora 11.00, în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale.Acordarea audiențelor este gratuită, iar pentru cererile adresate instituției Avocatul Poporului nu se percep taxe de timbru. „Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor în raport cu autoritățile publice. Orice persoană fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică (prefecturi, primării, consilii județene, municipale, orășenești și comunale, direcții, inspectorate, case de pensii, servicii, oficii), cu excepţia autorităţii judecătoreşti, se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului”, explică Felicia Nedea, expertul coordonator al Biroului teritorial Constanţa al Avocatului Poporului. Astfel, instituția Avocatul Poporului contribuie la soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor dintre persoanele fizice și autorități ale administrației publice, prin mediere și dialog, în scopul soluționării problemelor cetățenilor. Nu intră în competența instituției Avocatul Poporului actele autorității judecătorești, ale Parlamentului, Președintelui sau ale Guvernului. Pentru persoanele interesate, reamintim că Biroul Teritorial Constanța al instituției Avocatul Poporului are sediul în municipiul Constanța, bulevardul Tomis nr. 51, camera 6; tel./fax – 0241.550.544, şi acordă audienţe de luni până joi, între orele 9.00 şi 16.00, şi vinerea, între orele 9.00 şi 14.00, iar petițiile pot fi trimise și prin poștă sau prin email la adresa: avpconstanta@avp.ro sau prin fax.



Articole similare :
21
aug.
avocatul poporului acorda audiente la medgidia si cernavoda
Local:Constanta
Reprezentanţii instituției Avocatul Poporului Biroul teritorial Constanţa vor fi prezenţi, săptămâna viitoare, pe 29 august, în Medgidia şi Cernavodă, la sediul celor două primării pentru a acorda audiențe cetățenilor...

05
oct.
avocatul poporului biroul teritorial constanta acorda audiente cetatenilor in medgidia si cernavoda
Local:Constanta
Avocatul Poporului Biroul Teritorial Constanţa acordă audienţe cetăţenilor în Medgidia şi Cernavodă Avocatul Poporului Biroul Teritorial Constanţa acordă audienţe cetăţenilor în Medgidia şi Cernavodă 05 Oct, 2018 09 32...

08
oct.
avocatul poporului acorda audiente la medgidia si cernavoda
Local:Constanta
Reprezentanţii instituției Avocatul Poporului Biroul teritorial Constanţa vor fi prezenti, miercuri, 10 octombrie, în Medgidia şi Cernavodă, la sediul celor două primării pentru a acorda audiențe cetățenilor și pentru...

18
iun.
cum poti intra in audienta la reprezentantul din constanta al avocatului poporului
Local:Constanta
Cum poţi intra în audienţă la reprezentantul din Constanţa al Avocatului Poporului Ştire online publicată Luni, 18 Iunie 2018. Autor Andreea PERHAIŢĂ Reprezentanţii instituției Avocatul Poporului...

13
iul.
ai o problema pe care nu ti o rezolva nimeni mergi in audienta la avocatul poporului
Local:Constanta
Ai o problemă pe care nu ți o rezolvă nimeni Mergi în audiență la Avocatul Poporului Ştire online publicată Vineri, 14 Iulie 2017. Autor Andreea PERHAIŢĂ Săptămâna...

comments powered by Disqus
Foto:






Evaluare/reevaluare active Wagner Invest Evaluare/reevaluare active Wagner Invest
Evaluare/reevaluare active
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : Local:constanta
Artilcole stiri grupate pe subiecte