Stiri de ultima ora

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare
Local
* Ctitoriile ştefaniene din Piatra-Neamţ: Biserica Sf. Ioan Domnesc şi turnul clopotniţă

Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare a fost fiul voievodului Bogdan al II-lea şi al doamnei Maria-Mălina Oltea, manifestând, încă din fragedă pruncie, o deosebită dragoste faţă de ţară şi credinţa strămoşească. Curând după uciderea tatălui său, este chemat la tronul Moldovei, la 12 aprilie 1457. Deşi a fost încercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinţe, domnitorul nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în Bunul Dumnezeu, purtându-şi cu evlavie crucea vieţii sale.A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei.

„Atletul creştinătăţii” a luptat pentru apărarea dreptei credinţe, menire pe care a considerat-o sfântă şi pentru care şi-ar fi dat oricând viaţa, aşa cum arăta în scrisoarea pe care o adresa în 25 ianuarie 1475 tuturor principilor creştini ai Europei, după biruinţa dobândită împotriva turcilor, la Podu-Înalt, lângă Vaslui.

Legenda spune că,  în cei 47 de ani de domnie, Ştefan a ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri pentru războaiele purtate. Ctitoriile erau apoi înzestrate cu pământuri şi împodobite cu Sfinte Evanghelii şi cărţi, cu epitafuri şi veșminte de brocarturi scumpe, cu cădelniţe şi sfeşnice de aur. Domnitorul a dăruit toată această zestre poporului român şi şi-a dorit ca poporului român să îi rămână. Dreptcredinciosul Voievod  a pus numeroasele victorii nu pe seama iscusinţei minţii sale ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu alături. Prin numărul mare de mănăstiri şi biserici zidite, atât în Moldova cât şi în Muntenia, Transilvania şi Muntele Athos, Sfântul Ştefan a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine.

L-a avut ca duhovnic şi sfetnic pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, de la care a învăţat să fie un om al înţelepciunii şi dreptăţii, al iubirii şi iertării: „Te-am iertat şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră”, scria voievodul, adresându-se boierului său, Mihu, unul din cei care participaseră la uciderea părintelui său.

Ştefan a murit pe data de 2 iulie 1504, cronicarul amintind că „l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere la mănăstire la Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi, ca după un părinte al lor”.

Biserica Sf. Ioan Domnesc – ctitorie a Sfântului Ştefan cel Mare

Sărbătoarea Sfântului şi Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare, alături de Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, se numără între sărbătorile însemnate pentru ţinuturile nemţene, dat fiind faptul că domnitorul moldovean este ctitor al Bisericii Voievodale şi al turnului clopotniţă din Piatra-Neamţ.

„La numai câteva zile de la Naşterea Sf. Ioan Botezătorul – Sânzienele, Biserica Sf. Ioan Domnesc îşi serbează ctitorul, prin oficierea sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, cu participarea unui sobor de preoţi şi, bineînţeles, a  credincioşilor ortodocşi din Piatra-Neamţ care doresc să-şi aducă prinosul de recunoştinţă faţă de faptele pe care le-a săvârşit atât pentru credinţă, cât şi pentru neam Sfântul şi Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare”, ne-a spus părintele Dan Ovidiu Cojan, preot paroh al Bisericii „Sf. Ioan Domnesc”.

Biserica voievodală a fost construită între anii 1497 – 1498, într-un timp record pentru vremurile actuale, adică într-un interval de un an şi câteva luni. A urmat construirea turnului clopotniţă, în anul 1499, ctitorie care se alătură celorlalte biserici şi mănăstiri ale Sfântului Ştefan.

«Chiar dacă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române abia în anul 1992 l-a canonizat pe voievodul moldovean, putem spune că sinodul infailibil al poporului l-a declarat sfânt încă de la moartea sa, în data de 2 iulie 1504, el intrând în evlavia şi credincioşia nu numai a moldovenilor, ci şi a tuturor românilor. Pentru noi, moldovenii, sărbătoare de 2 iulie este un prilej de a cinsti pe înaintaşii noştri, urmând cuvintelor Scripturii: „Priviţi la înaintaşii voştri, priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!”. Dacă Sf. Voievod Ştefan cel Mare, la vremea respectivă, spunea că Moldova nu este a lui, nici a urmaşilor lui, ci a urmaşilor urmaşilor lui, noi, cei de astăzi, trebuie să fim vrednici păstrători şi următori ai faptelor voievodului», a adăugat pr. Cojan.

O minune a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare

Vorbind despre sfinţenia voievodului Ştefan cel Mare, pr. prof Constantin Coman amintea, în articolul “Dreptcredinciosul domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt sau despre criteriile sfinţeniei”, publicat în volumul “Prin fereastra bisericii sau o lectură teologică a realităţii”, apărut la Editura Bizantină:

„O anumită parte a intelectualităţii noastre – mereu aceeaşi – face alergie la auzul numelui Domnitorului Ştefan cel Mare, mai ales când acestuia îi este asociată sfinţenia, recunoscută de Biserica Ortodoxă Română cu câţiva ani în urmă prin hotărârea Sfântului Sinod care, de fapt, a pecetluit o cinstire pe care poporul binecredincios român a acordat-o dintotdeauna bravului domnitor. O anumită presă care revendică pentru sine rigoarea, obiectivitatea şi corectitudinea a atacat verdictul popular prin consideraţii care trimit mai curând la suficienţa de sine, trufie şi dispreţ, vorbind despre “calităţile” de bătăuş şi vărsător de sânge ale domnitorului şi de alte aspecte care ar viza moralitatea acestuia (…) Atunci când pun în discuţie problema sfinţeniei lui Ştefan cel Mare, intelectualii in discuţie fac dovada unei incorecte cunoaşteri a conceptului de sfinţenie aşa cum este el perceput în Biserica Ortodoxă. Mentalitatea ai cărei exponenţi sunt cei în cauză operează cu o accepţie puţin deformată a sfinţeniei, socotind că aceasta ţine de performanţele mai ales morale ale unui om. (…) Mântuitorul Hristos limpezeşte odată pentru totdeauna aceste lucruri, deschizând uşa Împărăţiei cerurilor vameşilor, tâlharilor, desfrânatelor etc. Sfintele Evanghelii ne arată foarte clar că nu cei drepţi, ci cei păcătoşi se apropiau de Hristos şi tot aceştia sunt cei care-L primesc şi-şi oferă şansa împărtăşirii de puterea Sa dumnezeiască. Cei drepţi, sau mai curând cei care se considerau drepţi se închid asfixiant în limitele proprii şi în propria logică şi Îl resping pe Hristos cam cu aceleaşi argumente cu care resping contemporanii noştri sfinţenia lui Ştefan cel Mare.”

De asemenea, cronicarul spune că „după moartea lui până astăzi îi zic Sfântul Ştefan Vodă (…), pentru lucrurile lui cele vitejeşti, la care nimeni din domni, nici mai înainte, nici după aceea, n-au ajuns”.

Un alt argument al sfinţeniei domnitorului – o întâmplare minunată  - dovedeşte, o dată în plus, legământul de iubire dintre domnitor şi neamul său. În anul 1775, când Bucovina a fost răpită de austrieci, chipul Sfântului Ştefan de lângă mormânt s-a întunecat la cu faţă totul, iar clopotul cel mare a început să bată singur. Candelele de la mormânt, întotdeauna aprinse, s-au stins singure, iar biserica întreagă s-a umplut de o lumină stranie, semn că voievodul însuşi se mâhnise de mulţimea păcatelor acestui popor, din pricina cărora a ajuns sub stăpânire străină.

Se spune că la Judecata de apoi Sfântul Voievod Ştefan va răsplăti tuturor celor ce s-au jertfit pentru credinţa strămoşească, pentru ţară şi neam. Să ne facem vrednici de această răsplată, apărând cele din urmă redute ale unui neam atât de umilit şi îngenuncheat.
ziarulceahlaul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus