Stiri de ultima ora

Zeci de şoferi sancţionaţi de Poliţia Rutieră Alba, 9 permise reţinute şi amenzi de peste 17.000 lei

Zeci de şoferi sancţionaţi de Poliţia Rutieră Alba, 9 permise reţinute şi amenzi de peste 17.000 lei
Local
Zeci de şoferi au fost amendaţi de Poliţia Rutieră Alba, în cadrul unei acţiuni organizate pentru siguranţa circulaţiei. Sancţiunile sunt în valoare totală de peste 17.000 de lei, iar 9 conducători auto au rămas fără permise.

Acţiunea s-a desfăşurat în 7 februarie, fiind organizată de Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Alba şi polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, Biroului Rutier Sebeș, Compartimentelor Rutiere Blaj, Aiud, Ocna Mureș și Teiuș, împreună cu poliţişti ai Serviciului Transporturi Alba.

Poliţiştii au amendat şase şoferi care nu au respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată şi 83 de conducători auto care nu săvârşit diferite abateri rutiere.

Cu ocazia acţiunii au fost constatate 89 de abateri de natură contravenţională, în valoare totală de 17.810 lei.

Au fost reţinute 9 permise de conducere, din care cinci pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi patru pentru alte abateri rutiere.

Articole similare :
comments powered by Disqus