Stiri de ultima ora

Justin Bieber face declarații inedite despre relația cu soția sa, Hailey

Justin Bieber face declarații inedite despre relația cu soția sa, Hailey
LifeStyle
Justin Bieber a vorbit deschis despre căsnicia lui, oferind anumite detalii la care fanii cu siguranță nu s-ar fi așteptat.

de Braslasu Iulia

Justin Bieber a avut un concert spectaculos pe Arena O2 din Londra. Cu această ocazie, el a răspuns și la câteva întrebări, unele și mai personale. Unul dintre fanii artistului l-a întrebat cum decurge o zi din viața lui.

„Depinde de persoana cu care sunt în acea zi. Când sunt cu soția mea, noi.. cred că puteți ghici ce facem. Este destul de nebunesc.. cam asta facem noi. Ne place să ne uităm la filme pe Netflix și să ne relaxăm”, a declarat Justin Bieber.

În același clip, și Hailey a vorbit despre acel moment important din viața ei. „Totul s-a întâmplat așa cum trebuia, chiar cred asta. În ciuda evenimentelor mai puțin fericite care ni s-au întâmplat, cred că așa trebuia să fie.”

Hailey a făcut câteva declarații despre provocările pe care le-a întâmpinat până acum în căsnicia cu Justin. „El a fost foarte bolnav. A fost diagnosticat cu boala Lyme și a trebuit să ia destul de multe pastile. A fost dificil deoarece persoanele din jur erau rele și judecau, spunând că el ia droguri, când de fapt, el nu era sănătos și nu știam de ce. Am încercat să îl ajut să vedem ce este în neregulă și ce se întâmplă. Acum el este sănătos. Este un bărbat incredibil. Nu există nici un alt bărbat cu care aș vrea să îmi petrec restul vieții”, a declarat Hailey pentru ELLE USA.

Justin Bieber a fost extrem de sincer cu privire la boala cu care a fost diagnosticat. „Am fost recent diagnosticat cu boala Lyme și, totodată, am avut un caz grav de mononucleoză, pielea mea, funcțiile creierului, energia și întreaga sănătate fiind afectate. Au fost niște ani grei, însă tratamentul potrivit mă va ajuta să trec cât mai bine peste această boală incurabilă și să revin, să fiu mai bun ca niciodată”, a scris Justin Bieber pe Instagram.
elle.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus