Stiri de ultima ora

Copiii care învață în aceeași școală cu Prințul George și Prințesa Charlotte au fost testați pentru coronavirus - Elle.ro

Copiii care învață în aceeași școală cu Prințul George și Prințesa Charlotte au fost testați pentru coronavirus - Elle.ro
LifeStyle
Copiii care învață în aceeași școală cu Prințul George și Prințesa Charlotte au fost testați pentru coronavirus

Mai mulți elevi care învață în aceeași școală cu Prințul George și Prințesa Charlotte au fost trimiși acasă din cauza epidemiei de coronavirus.

de Braslasu Iulia

Câțiva elevi care urmează cursurile școlii Thomas’s Battersea, alături de Prințul George și Prințesa Charlotte, au fost testați pentru a vedea dacă au fost infectați cu noul coronavirus. Aceștia au fost trimiși acasă până când vor primi rezultatul analizelor pentru a se asigura că nu există semne de îngrijorare.

Numărul elevilor care au fost trimiși acasă nu a fost confirmat până acum. Se pare că doi dintre aceștia s-au întors dintr-o călătorie din nordul Italiei, iar de aici suspiciunile de Convid-19. Pentru a nu genera panică, școala privată Thomas’s Battersea va rămâne deschisă, în timp ce majoritatea școlilor din Marea Britanie au fost închise în ultima săptămână din cauza coronavirusului.

Reprezentații Școlii Thomas’s Battersea au transmis și un comunicat de presă în acest sens: „Precum alte școli, luăm foarte în serios potențialele riscuri de răspândire a Covid-19 și pentru asta aplicăm măsurile impuse de Guvern pentru prevenirea infecțiilor și gestionarea cazurilor în care elevii sau alți membri ai școlii prezintă simptome. Până acum avem un număr mic de elevi care au fost evaluați și vor rămâne acasă în așteptarea rezultatelor analizelor. Toți părinții au fost informați și menținem comunicarea pentru a ne asigura că informațiile importante sunt transmise cât mai repede”, au declarat reprezentații Thomas’s Battersea, conform publicației Mirror.
elle.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus