Stiri de ultima ora

Update-ul la Android 10 pentru OnePlus 7 Pro 5G va întârzia până anul următor (Telefoane mobile)

Update-ul la Android 10 pentru OnePlus 7 Pro 5G va întârzia până anul următor (Telefoane mobile)
IT & Media
OnePlus s-a remarcat în ultimii câţiva ani cu update-uri de software rapide, aproape la fel de rapide precum cele de pe seria de smartphone-uri Google Pixel. OnePlus 7 şi 7 Pro au fost printre primele dispozitive care au putut rula Android 10 încă din septembrie, însă unul dintre modelele recente a fost „uitat” de către companie. La peste două luni de la lansarea Oxygen OS 10, Pete Lau, CEO-ul OnePlus, vorbeşte într-o manieră oficială şi despre update-ul pentru OnePlus 7 Pro 5G.

Cei care au decis în această vară să cumpere un OnePlus 7 Pro 5G experimentează acum pe banii lor ce înseamnă să fii un „early adopter”. Pete Lau spune că actualizarea la Android 10 pentru acest model va mai întârzia, întrucât este nevoie de teste mai riguroase, repararea unor probleme şi optimizări în plus faţă de dispozitivele echipate cu hardware 4G. Acesta spune că Oxygen OS are nevoie de modificări substanţiale pentru a funcţiona corect pe 5G, fiind necesare optimizări la nivelul arhitecturii sistemului.

Astfel, cele câteva dispozitive OnePlus 7 Pro 5G livrate deja vor primi o actualizare de software abia în primul trimestru al anului 2020. De altfel, acest model rămâne singurul dispozitiv 5G pe care compania l-a lansat, întrucât variantele OnePlus 7T şi 7T Pro nu au venit şi în ediţii cu modem 5G. Este posibil ca software-ul să fi fost un factor important în decizia de a lansa doar modele 4G, întrucât seria 7T vine cu Oxygen OS 10 bazat pe Android 10 din fabrică.

Cel mai probabil însă, odată ce software-ul pentru OnePlus 7 Pro 5G este finalizat, acesta va servi drept bază pentru variantele de software din viitor pentru modele 5G de OnePlus 8, aşteptate la începutul verii viitoare.
www.go4it.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus