Stiri de ultima ora

Noi detalii despre Apple iPad Pro: ecran de 12,9", procesor A9, NFC, Force Touch şi stylus Bluetooth (Tablete)

Noi detalii despre Apple iPad Pro: ecran de 12,9, procesor A9, NFC, Force Touch şi stylus Bluetooth (Tablete)
IT & Media
Primele zvonuri despre tableta de mari dimensiuni iPad Pro au apărut , însă acest produs Apple încă nu ne-a onorat cu prezenţa. Conform unor informaţii neoficiale noi, tableta începe să prindă formă, confirmând într-un fel informaţiile recente care susţin că acesta va apărea în cursul acestei toamne.

Conform unui desen industrial care este datat decembrie 2014, tableta iPad Pro va folosi un ecran cu diagonală de 12,9” şi va avea dimensiuni de 305.7 x 222.6 x 7.2 milimetri. Aceasta a fost de altfel şi diagonala care a fost zvonită iniţial, informaţiile neoficiale ulterioare care au susţinut că vom avea de-a face de fapt cu un ecran ceva mai mic de numai 12,2” nemaiputând fi considerate prea credibile în acest moment.

Desenul confirmă zvonurile anterioare care au susţinut că tableta va folosi patru difuzoare, oferind astfel o separaţie stereo mai bună indiferent de poziţia în care este ţinută, şi dispariţia butonului Mute, la fel ca în cazul modelului iPad Air 2. Celelalte detalii sunt familiare, iPad Pro oferind butoanele şi conectorul Lightning deja cunoscut.

Câteva imagini anterioare au arătat prezenţa unui port suplimentar cu funcţie neclară, acesta putând fi un conector Lightning suplimentar sau un prost USB Type-C. Acesta nu figurează în imaginea ataşată în articol, însă un zvon apărut tot în decursul ultimelor zile susţine că iPad Pro va oferi totuşi un port USB Type-C.

Conform Apple Insider, iPad Pro va folosi un procesor Apple A9, nefiind prea clar dacă va fi vorba de modelul standard care va fi folosit pentru telefoane sau o versiune cu procesor grafic mai puternic din seria X. Viitoarea tabletă Apple va oferi o interfaţă radio NFC, o versiune particularizată a noii tehnologii Force Touch folosită de Watch şi noile laptopuri MacBook şi MacBook Pro, şi un port USB Type-C care va seconda actualul Lightning şi va oferi opţiuni mai buni de conectare.

Alte informaţii mai vechi susţin că tableta va oferi un stylus Bluetooth opţional care va oferi ceva mai mult decât banalele modele capacitive care sunt majoritare în acest moment şi un panou UHD, însă valabilitatea acestor afirmaţii este cam neclară în acest moment.

Acum aproape două luni, publicaţia Bloomberg a afirmat că Apple a intenţionat să lanseze tableta iPad Pro în luna aprilie a acestui an, însă furnizorii ecranului i-au creat probleme. Surse din interiorul industriei de profil afirmă că Apple intenţionează să lucreze cu Sharp, LG şi Japan Display Inc, însă aceste companii fie că se luptă cu probleme financiare, fie că nu au reuşit încă să-şi optimizeze liniile de producţie pentru a corespunde cerinţelor şi cantităţilor dorite de Apple.

Sursele citate de Bloomberg lasă să se înţeleagă că aceste probleme au fost depăşite sau vor fi depăşite în curând şi afirmă că iPad Pro va intra în producţie în cursul lunii septembrie pentru a putea fi disponibil în cantităţi suficiente în momentul lansării din octombrie.
www.go4it.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus