Stiri de ultima ora

Lenovo ThinkVision P27u-10 - monitor UHD 4K pentru editare foto/video [REVIEW] (Monitoare)

Lenovo ThinkVision P27u-10 - monitor UHD 4K pentru editare foto/video [REVIEW] (Monitoare)
IT & Media
Prevăzut cu suport complet ajustabil, opţiuni avansate pentru conectivitate şi un ecran IPS 4K cu design borderless, Lenovo ThinkVision P27u-10 este o alegere interesantă pentru cei care doresc un monitor cu o calitate a imaginii peste medie şi preţ rezonabil.

Cu rol multifuncţional, ThinkVision P27u-10 dispune de hub cu 4 porturi USB 3.0 pentru ataşarea de periferice, dintre care unul suportă inclusiv tehnologia Quick Charge pentru încărcarea rapidă a telefoanelor mobile sau tablete compatibile.

Lenovo livrează acest model cu ecranul pre-calibrat din fabrică, garantând profesioniştilor în editare imagine o reprezentare fidelă a nuanţelor de culoare, chiar de la prima utilizare.

Cu de 4x rezoluţia unui ecran Full HD cu diagonală similară, ecranul IPS de 27” are o densitate de afişare de 163 ppi, suficient pentru a nu putea deosebi pixelii individuali de la o distanţă mai mare de câţiva centimetri. Claritatea imaginii este şi mai mult pusă în valoare de filtrul anti-glare cu granularitate redusă, care blochează reflexiile ambiante fără a da imaginii un aspect şters.

Având în vedere densitatea foarte de mare de afişare, folosirea în condiţii optime a ecranului de 27” la rezoluţia nativă Ultra HD presupune setarea funcţiei de scalare a interfeţei Windows 10 la valoarea de 150%, rezultând o suprafaţă de lucru comparabilă unui ecran WQHD cu diagonală similară, utilizat cu interfaţa Windows redată în modul nativ (scalare 100%). În cazul de faţă, dezavantajul este că nu toate aplicaţiile desktop PC funcţionează corect dacă este activată funcţia de scalare interfeţei, rezultatul fiind afişarea neclară sau disproporţionată a anumitor elemente de interfaţă.

Suplu şi cu greutate relativ mică pentru un monitor de 27”, ThinkVision P27u-10 atrage mai mult cu latura sa estetică, construcţia nefiind chiar atât de solidă. Dacă în privinţa aspectul exterior nu sunt prea multe de reproşat, piciorul ergonomic se arată inadecvat pentru susţinerea ecranului de 27”. Deşi are o amprentă generoasă pe masa de birou, piciorul slab rigidizat torsionează şi flexează alarmant de mult atunci când încercăm să ajustăm poziţia ecranului.

Din fericire, calitatea imaginii afilată pe ecranul IPS 4K este bine complementată cu designul exterior reuşit, care lasă ecranul încadrat cu o ramă foarte discretă, păstrând doar suficient spaţiu pentru includerea unui set de butoane la partea de jos.

Cum suprafeţele lucioase nu au ce căuta pe carcasa unui monitor profesional, Lenovo a optat pentru plastic negru-mat de bună calitate, ce contrastează în mod plăcut cu ecranul semi-glossy.
www.go4it.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus