Stiri de ultima ora

HTC One Max: gigantul familiei One (Telefoane mobile)

HTC One Max: gigantul familiei One (Telefoane mobile)
IT & Media
Noutatea hardware implementată de HTC este senzorul biometric pentru amprente. De tip capacitiv, acesta nu este însă un model care poate fi activat printr-o simplă apăsare, precum cel implementat pe iPhone 5S , ci unul care necesită deplasarea degetului de suprafaţa de contact. Aplicaţia care permite setarea senzorului este simplă, aceasta necesitând patru treceri succesive pentru memorarea corectă a unei amprente şi permiţând crearea de profiluri separate pentru trei degete, fiecare dintre acestea putând fi folosite pentru deblocarea telefonului sau pentru pornirea suplimentară a unei aplicaţii diferite.

Utilizat zi de zi, senzorul nu impresionează prea mult. Mai întâi de toate, suprafaţa de contact este mică, ceea ce înseamnă că senzorul nu va reuşi să memoreze în întregime o amprentă papilară. Din această cauză, atingerea cu o zonă uşor diferită a vârfului degetului sau atingerea din alt unghi va provoca o eroare de citire, senzorul fiind în plus sensibil la viteza cu care facem mişcarea de deblocare şi având o poziţionare destul de incomodă. În primele două zile de utilizare am încercat să experimentez cu diverse poziţii de memorare şi citire pentru descoperirea unei eventuale combinaţii câştigătoare care să fie comodă şi să genereze un număr cât mai mic de rateuri. Într-un final, am abandonat această căutare deoarece nu am reuşit să reduc numărul de erori la o limită acceptabilă, iar utilizarea senzorului în aceste condiţii ar fi fost mai mult o povară decât o facilitate.

Nici One şi nici One Mini nu au avut perioade de autonomie prea impresionante, însă One Max are o prestaţie cu totul diferită. Într-un regim mediu de utilizare cu telefonie, utilizarea de aplicaţii Web, puţină redare audio şi captură foto ocazională, One Max a reuşit să treacă uşor peste pragul de 48 de ore. Această autonomie a fost obţinută în condiţiile în care conexiunile Wi-Fi şi 3G au fost active câte 8 ore pe zi iar serviciile push au fost active pentru email, agendă, calendar, Facebook, Twitter, la care se adaugă actualizările periodice de vreme şi BlinkFeed. Pentru cei pentru care autonomia este foarte importantă, One Max este una dintre cele mai bune opţiuni disponibile în acest moment pe piaţă.

Software, telefonie

Deoarece am acoperit pe larg noutăţile din Sense 5.0 atunci când am prezentat telefonul One, ne vom rezuma doar la actualizările aduse de implementarea Android 4.3 şi Sense 5.5.

Noul BlinkFeed oferă acum sortarea tipului de conţinut afişat prin intermediul unui meniu lateral, permiţând astfel selectarea unei singure surse de ştiri atunci când utilizatorul doreşte să nu fie tulburat de alt tip de conţinut. Integrarea socială a fost îmbunătăţită cu posibilitatea  particularizării conţinutului afişat prin scanarea contului Facebook, cu integrarea cu Google+ şi cu afişarea corectă a adreselor Web sosite prin Twitter.  Nu în ultimul rând, BlinkFeed a devenit un client pentru ştiri mult mai competitiv deoarece oferă un mod Read it Later, pentru citirea ulterioară pe îndelete a unei ştiri interesante, şi permite încărcarea fluxurilor RSS.

Interfaţa Sense 5.0 de pe HTC One a oferit un Notification Area aproape gol, însă acesta a primit o listă de scurtături începând cu versiunea implementată pe One Mini şi beneficiază acum şi de opţiuni pentru particularizare. O opţiune nouă este Do Not Disturb, care blochează apelurile sau notificările şi permite crearea de excepţii pentru anumite contacte din agendă, însă acesta poate fi declanşat doar la comandă şi oferă în plus doar un timer, dar nu şi o programare completă între anumite ore. Restul noutăţilor sunt mărunte, remarcându-se o uşoară cosmetizare în Task Manager şi posibilitatea activării cu un gest făcut cu trei degete nu doar a streaming-ului Miracast, dar şi a serviciilor DLNA şi Bluetooth.

Singura noutate software importantă este Scribble, o aplicaţie care vrea să devină un punct central pentru conţinutului utilizatorului. Aplicaţia permite crearea de notiţe simple, liste de cheltuieli sau liste de activităţi, desenarea cu tuşe diferite, adnotarea unui calendar şi crearea de colaje foto. Produsul este interesant, însă nu oferă nici o posibilitate de integrare sau sincronizare cu alte servicii Web, fiind greu de crezut că cineva o va prefera în locul Evernote.

HTC a pierdut accesul la microfoanele pe care ST Micro le-a vândut fără acordul proprietarilor brevetului, însă schimbarea faţă de One este insesizabilă. Microfoanele au o fidelitate foarte bună şi un noise cancellation eficient, iar casca, sau mai bine zis difuzorul din partea superioară, are un volum şi o fidelitate excelentă. Evident, sistemul audio oferă un volum extrem de ridicat pentru tonurile de apel sau notificări, ceea ce, combinat cu sistemul puternic al vibraţiilor, vă va ajuta să auziţi telefonul chiar şi atunci când nu vreţi.

Captură foto şi video

One Max păstrează obiectivul cu deschidere mare F/2.0 şi senzorul cu dimensiuni de 1/3”, rezoluţie de 4 MP şi pixeli mari cu dimensiunea de 2 um, aşa-numiţii Ultrapixeli, care au fost implementate pe HTC One şi HTC One Mini. La fel ca One Mini, noul One Max nu mai oferă însă stabilizarea optică de pe HTC One, ceea ce-i reduce performanţele nocturne şi este un aspect cam dezamăgitor pentru un telefon atât de scump.

Pozele făcute cu One Max se remarcă prin culorile foarte frumoase, dinamica bună, contrastul ridicat şi expunerea corectă. La fel ca în cazul One, rezoluţia de numai 4 MP nu reuşeşte însă să susţină un nivel prea ridicat al detaliilor, acestea fiind şi alterate suplimentar de rutinele de post procesare. În plus, nivelul de zgomot redus, care ar trebui să fie punctul forte Ultrapixelilor, nu este mai impresionant decât cel remarcat pe alte terminale cu senzor standard.

Lipsa stabilizării optice este tolerabilă în lumina ceva mai scăzută, Ultrapixelii reuşind să obţină până la un punct imagini suficient de clare. Peste un anumit nivel, acolo unde s-a făcut remarcată stabilizarea optică de pe modelul original One, mai marele One Max nu mai face faţă şi este nevoit să urce cu sensibilitatea până la ISO 2000, rezultatul fiind nesatisfăcător.

Ce am afirmat în cazul One rămâne valabil şi acum: telefonul este excelent pentru pozele puse pe Twitter, Facebook sau Instagram, unde lipsa detaliile nu se cunoaşte iar celelalte avantaje primează, însă dacă doriţi decupare sau editare ulterioară, un telefon cu un senzor de 8 MP de bună calitate ar fi o idee mai bună.

Captura video 1080p foloseşte un  bitrate mare de 21 Mbps, rezultatul fiind un fişier H.264 în container AVC care are culori frumoase, un nivel mulţumitor de detalii şi un sunet bun, remarcându-se şi aici dispariţia stabilizării optice.

Aplicaţia de captură oferă o multitudine de setări, cum ar fi captura în rafală, ajustarea sensibilităţii şi expunerii, captură HDR de bună calitate, captură foto în timpul înregistrării video şi un set de filtre asemănătoare celor din Instagram.  Cei care vor dori să captureze imagini în format 4:3 vor trebui să se mulţumească cu o rezoluţie şi mai mică, de numai 3 MP, deoarece doar formatul wide permite utilizarea celor 4 MP. Singura opţiune nou apărută este captura concomitenta cu ambele camere, aceasta fiind oferită atât pentru captura video cât şi pentru cea foto.

Interesantul mod de captură ZOE şi galeria media au primit câteva funcţii noi în plus, prima putând salva fişierele video şi în format GIF animat, iar cea doua două oferind mai multe teme stiluri pentru Video Highligths şi o paginare mai aerisită a conţinutului foto/video.

Redare audio/video, senzor infraroşu, GPS

Atât One cât şi One Mini au avut o prestaţie audio bună, iar One Max se descurcă chiar ceva mai bine. Cei care doresc un player audio portabil se vor bucura de un sunet extrem de puternic, bas profund bine definit, medii puternice clare şi o fidelitate bună. La fel ca în cazul HTC One, se remarcă o uşoară saturaţie şi metalizare în zona înaltelor, însă prestaţia generală este una care va satisface orice utilizator. Utilizatorii atenţi au putut remarca deja din imagini dispariţia procesării Beats, HTC vânzând participaţia în această companie, însă nu cred că ar trebui să plângă nimeni după sunetul cu bas exagerat şi înalte saturate. Din păcate, HTC nu a implementat în locul acestei procesări software nici măcar un egalizator banal, ceea ce împiedică ajustarea sunetului după preferinţele personale.

HTC nu a implementat un player video dedicat nici în Sense 5.5, filmele putând fi accesate doar din galeria multimedia. Aceasta oferă însă un set satisfăcător de opţiuni, cum ar fi suportul pentru subtitrări cu tot cu posibilitatea de schimbare a codului de pagină sau a culorii textului, streaming wireless, Pan and Scan cu opţiuni de Full Screen şi Best Fit, captură de ecran şi setul standard de butoane pentru controlul redării. Suportul pentru formatele media este doar mulţumitor, aplicaţia putând reda formate precum DivX, XviD, H.264 sau FLV, dar neoferind suport AC3, DTS sau WMA multicanal.

Deja caracteristice pentru gama One, sistemul de difuzoare stereo BoomSound completează foarte bine un terminal media cu ecran mare de bună calitate. Având un bas modest, din motive evidente legate de dimensiune, acestea au însă un volum foarte ridicat şi o claritate surprinzător de bună pentru nişte incinte atât de mici. Acestea sunt puse cel mai bine în valoare în timpul vizionării filmelor sau jocurilor, unde chiar şi separaţia stereo se face simţită destul de bine.

La fel ca terminalul One, noul One Max oferă şi el un senzor infraroşu pentru controlul televizorului sau altor echipamente media cu telecomandă. HTC a simplificat procesul de iniţializare, utilizatorul nemaifiind nevoit să născocească coduri poştale fictive din alte ţări pentru a trece de pasul iniţial pentru că România este inclusă şi ea pe listă. Aceasta este însă doar o simplă setare regională, aplicaţia neoferind un ghid electronic al programelor.

Aplicaţia TV oferă  o interfaţă de control facilă, fiind regretabilă însă dispariţia butoanelor pentru control rapid din Notification Area pe care am întâlnit-o la HTC One. În cazul în care televizorul nu se află în lista produselor compatibile, aplicaţia oferă şi un mod de definire a unei telecomenzi noi particularizate, pe care l-am testat cu un amplificator audio şi a funcţionat foarte bine.

Modulul GPS încorporat nu are un nivel prea ridicat al semnalului, însă acesta a reuşit să obţină una dintre cele mai precise localizări întâlnite până acum chiar şi în medii ceva mai dificile, în timp ce viteza de iniţializare este bună. Software-ul are însă mici probleme: în unele situaţii am remarcat că indicatorul poziţiei reacţionează cu foarte mare întârziere la punerea în mişcare, recuperând repede şi funcţionând apoi cu precizia obişnuită, iar în alte situaţii am remarcat că telefonul uită pur şi simplă să actualizeze o poziţie pe hartă.

Concluzii

Nu sunt un adept al telefoanelor de mari dimensiuni, însă HTC a reuşit să creeze un telefon-gigant deosebit. Deşi este unul dintre cele mai mari şi cel mai greu din gama lui, One Max recuperează neaşteptat de bine prin forma ergonomică. La designul bun putem adăuga un ecran impresionant, o autonomie excelentă, o redare media de bună calitate şi cele mai bune difuzoare stereo pe care le puteţi găsi pe un telefon mobil. HTC One Max nu aduce însă ceva cu adevărat deosebit care să pună în valoare ecranul mare, cum face de exemplu familia Galaxy Note cu stylus-ul şi software-ul aferent, terminalul părând doar un HTC One mărit căruia i s-a adăugat un senzor pentru amprente neconvingător dar a rămas fără apreciata stabilizare optică din camera foto.
www.go4it.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus