Stiri de ultima ora

Fotografiile de pe Facebook vor putea fi transferate automat pe Google Photos (Social media)

Fotografiile de pe Facebook vor putea fi transferate automat pe Google Photos (Social media)
IT & Media










Facebook a anunţat că porneşte o nouă capabilitate pe conturile de pe reţeaua sa de socializare, care va permite utilizatorilor să migreze fotografiile stocate pe serverele companiei, pe cele ale unui alt serviciu. Pentru început, acestea vor putea fi transferate automat către Google Photos, urmând ca în viitor să există migraţie către mai multe servicii similare, sub înţelegerea Data Transfer Project, pe care compania şi alţi câţiva giganţi din domeniul tehnologiei au semnat-o.



Data Transfer Project a fost o înţelegere între Apple, Facebook, Google, Microsoft şi Twitter, care să permită dezvoltarea unor unelte comune. Acestea ar facilita transferul rapid şi fără eforturi a utilizatorilor între platforme, putând lua datele personale dintr-o parte în alta. În primul exemplu de implementare al acestui proiect, fotografiile stocate pe contul personal de Facebook vor putea fi transferate automat pe Google Photos, putând apoi fi accesate folosind un cont Google.







Această capabilitate este momentan lansată într-o variantă de test în Irlanda, urmând ca în următoarele câteva luni să fie lansată în mod oficial şi în alte regiuni. De fapt, Facebook spune că posibilitatea de a transfera fotografiile pe Google Photos va fi disponibilă la nivel global în prima jumătate a anului 2020, deci nu va trebui să aşteptăm prea mult.



Totuşi, în timp ce această funcţie oferă mirajul controlului datelor personale, aceasta nu face decât să ofere şi altor companii datele utilizatorilor. Practic, Facebook nu renunţă complet la datele tale odată ce acestea au fost transferate. Google primeşte doar o copie a datelor, originalele fiind în continuare prezente pe serverele Facebook. Pentru a te asigura că Facebook nu mai deţine datele tale va trebui să îţi ştergi manual contul. Acest lucru este valabil şi pentru celelalte servicii care vor folosi proiectul Data Transfer în viitor.



Un avantaj pentru utilizatori este însă simplitatea cu care îţi poţi popula prezenta online de pe o altă platformă, folosind conţinutul deja disponibil, scăpând utilizatorul de nevoia de a petrece mult timp pentru a descărca manual fotografiile şi de a le urca apoi pe un alt serviciu.



Facebook încurajează şi alte companii să se alăture Data Transfer Project, pe lângă Apple, Microsoft, Google şi Twitter, spunând că această capabilitate ar putea ajuta în viitor problemele de intimitate a datelor personale pe care utilizatorii le-au identificat în trecut.



Citeşte şi: Facebook „împrumută” conceptul de clipuri video cu muzică de la TikTok şi îl integrează în Instagram cu „Reels”



Citeşte şi: Facebook a început testarea noii interfeţe desktop cu „dark mode” inclus



Citeşte şi: Facebook lansează Instagram Threads, o nouă aplicaţie de mesagerie dedicată prietenilor apropiaţi



  (...) Cuvinte cheie: facebook, google photos, fotografii, Subiecte asemănătoare:» Facebook Dating, serviciul de matrimoniale găzduit de Facebook, va putea afişa la profil şi stories-urile publicate pe Instagram sau Facebook» Reţeaua Facebook ar putea primi funcţie pentru derularea pozelor în stilul Instagram» Instagram începe să ascundă numărul de like-uri la nivel global. Testul are loc şi în România» Facebook Pay este o un nou serviciu de plăţi în cadrul reţelelor Facebook şi între utilizatorii acestora» Aplicaţia Facebook pentru mobil, descoperită activând pe ascuns camera foto. Facebook insistă că e un bug ce va fi remediatArticol original - Fotografiile de pe Facebook vor putea fi transferate automat pe Google Photos, de pe site-ul go4it.ro



www.go4it.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus