Stiri de ultima ora

FBI consideră aplicația rusească FaceApp "o potențială amenințare de contraspionaj"

FBI consideră aplicația rusească FaceApp o potențială amenințare de contraspionaj
IT & Media
FBI consideră aplicația rusească FaceApp "o potențială amenințare de contraspionaj"

Într-o scrisoare de pe 25 noiembrie către liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, un director adjunct al FBI a precizat că FaceApp - care le permite utilizatorilor să arate mai tineri sau mai bătrâni în fotografii - reprezintă o ameninţare din cauza numeroaselor mijloace prin care Kremlinul poate accesa "comunicaţiile telefonice şi online". "FBI consideră orice aplicaţie de telefon mobil sau produs similar dezvoltat în Rusia, cum este şi FaceApp, o potenţială ameninţare de contraspionaj, pe baza datelor pe care produsul le colectează, a politicilor privind intimitatea şi condiţiile de utilizare şi a mecanismelor legale aflate la dispoziţia guvernului rus care permit acces la date pe teritoriul Rusiei", a precizat directorul adjunct al FBI Jill Tyson în scrisoarea obţinută de Daily News. Prin urmare, a mai spus Tyson, FBI "va evalua dacă oficiali aleşi, candidaţi, campaniile politice sau partidele" din SUA au fost ţinte ale "unor operaţiuni străine de influenţare care au implicat FaceApp". Scrisoarea marchează primul moment în care FBI etichetează oficial FaceApp ca un potenţial pericol pentru securitatea alegerilor din SUA. Ea a venit ca răspuns la o altă scrisoare, trimisă de Schumer, în care se cerea ca FBI să investigheze dacă aplicaţia ar putea "reprezenta riscuri la adresa securităţii naţionale şi intimităţii pentru milioane de cetăţeni americani". Condiţiile de utilizare ale FaceApp îi permit dezvoltatorului acestui software să împărtăşească date fără consimţământ. În plus, utilizatorii trebuie să acorde aplicaţiei acces deplin şi irevocabil la aproape toate fotografiile şi datele de pe telefonul mobil, apărând riscul ca dezvoltatorii să distribuie informaţii unor terţe părţi. Compania care a dezvoltat FaceApp, cu sediul la Sankt Petersburg, a negat că vinde date unor terţe părţi.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus