Stiri de ultima ora

Faceți concediul în străinătate? Atenție la convorbirile în roaming

Faceți concediul în străinătate? Atenție la convorbirile în roaming
IT & Media
În cazul în care utilizatorii călătoresc pe teritoriul României, în zonele de graniță, trebuie să știe că există riscul de a intra în roaming involuntar, dacă au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a rețelei. În aceste situații, echipamentul mobil se va conecta automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care aceștia se află.  Astfel, deși utilizatorii se află pe teritoriul României, vor fi facturați pentru serviciile de comunicații utilizate în roaming, ca și cum s-ar afla fizic pe teritoriul statului vecin.Călătoriile în spațiul UE/SEE

Odată cu intrarea în vigoare a regulamentului european „Roam like at home”, clienții operatorilor mobili din România care beneficiază de planuri tarifare cu acces la roaming în UE/SEE pot utiliza resursele naționale de voce, SMS și date și atunci când călătoresc în statele Uniunii Europene, în Norvegia, Islanda și Liechtenstein. „Roam like at home” se aplică și pe anumite teritorii europene „îndepărtate”, respectiv în Guyana Franceză, în insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparține de Franța), Azore, Madeira și Canare, în insulele Åland, precum și în Gibraltar (cel puțin până pe 31 octombrie 2019).

Călătoriile în afara spațiului UE/SEE

În cazul călătoriilor în afara spațiului UE/SEE, recomandările ANCOM sunt de a verifica dacă planul tarifar achiziționat este cu sau fără serviciul de roaming internațional. Utilizatorii pot beneficia de serviciul de roaming internațional numai dacă furnizorul de la care au achiziționat planul tarifar a încheiat contracte de roaming cu furnizorii din statele vizitate. Pentru că tarifele pentru serviciul de roaming în afara SEE nu sunt reglementate, ANCOM sfătuiește utilizatorii să verifice, înainte de a efectua o călătorie în, de exemplu, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Muntenegru, Rusia, Turcia, Egipt, Emiratele Arabe Unite (EAU), Maroc, Israel, Canada sau Statele Unite ale Americii, care sunt tarifele ce li se aplică în aceste state pentru serviciul de roaming internațional.Utilizatorii care călătoresc în străinătate trebuie să știe că au dreptul să beneficieze de un „plafon” la utilizarea serviciului de internet mobil în roaming. Operatorii au obligația să restricționeze accesul la serviciile de internet mobil în roaming atunci când costul suplimentar înregistrat ca urmare a utilizării acestui serviciu ajunge la 50 de euro/lună (fără TVA) dacă utilizatorii nu au optat explicit pentru un alt plafon din ofertele comerciale ale furnizorilor sau dacă nu au renunțat în mod expres la aplicarea plafonului implicit.



Mai multe informații găsiți pe www.ancom.ro

 

The post Faceți concediul în străinătate? Atenție la convorbirile în roaming appeared first on Revista connect Romania.

www.connect.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus