Stiri de ultima ora

DxOMark: Galaxy S10+ este smartphone-ul cu cea mai bună cameră foto de pe piaţă (Telefoane mobile)

DxOMark: Galaxy S10+ este smartphone-ul cu cea mai bună cameră foto de pe piaţă (Telefoane mobile)
IT & Media
Samsung Galxy S10+ este smartphone-ul momentului, însă nu trebuie să aşteptăm până pe 8 martie, când acesta ajunge în magazine, pentru a afla mai multe detalii despre performanţa sa. DxOMark, compania franceză care se ocupă printre altele şi cu testarea camerelor foto de pe smartphone-uri, a testat deja noul flagship al companiei sud coreene şi a ajuns la un verdict: S10+ este telefonul cu cea mai performantă cameră de pe piaţă.

În acest moment, Galaxy S10+ este pe primul loc în clasamentul DxOMark . Acesta este listat cu un scor egal cu modelele Huawei Mate 20 Pro şi P20 Pro, însă vine cu avantajele sale, în special în cazul camerei foto frontale, care este semnificativ mai bună decât cea integrată de producătorul chinez pe flagship-urile sale de anul trecut.

Camera frontală s-a bucurat de asemenea de rezultate excelente. Aceasta este acum pe primul loc în topul DxOMark Selfie cu 96 de puncte, lăsând în urmă alte modele precum Google Pixel 3, Galaxy Note 9 şi Xiaomi Mi MIX 3. Modelele Huawei au primit la acest capitol un scor de 75, respectiv 72 puncte.

Rămâne de văzut însă pentru cât timp va rămâne noul smartphone Samsung în acest top pe locul întâi. Săptămâna viitoare sunt aşteptate anunţuri de noi smartphone-uri de la producători precum Nokia, Sony şi LG, fiecare fiind concentrat pe realizarea unui nou sistem performant de camere, în timp ce peste o lună, Huawei va anunţa modelele P30 în cadrul unui eveniment care va avea loc la Paris. Având în vedere că Huawei a stat pe primele locuri în acest top pentru aproape un an, cu siguranţă noua gamă de dispozitive va încerca să întreacă performanţa atinsă anul trecut.

Important de reţinut în acest moment este faptul că dispozitivele Samsung din gama Galaxy S10 nu vor dezamăgi la capitolul performanţă foto, în cazul în care acesta este unul dintre criteriile importante care pot influenţa cumpărarea unui nou smartphone.
www.go4it.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus