Stiri de ultima ora

Cyrcle Phone: telefonul cu ecran rotund şi două jack-uri pentru căşti (Telefoane mobile)

Cyrcle Phone: telefonul cu ecran rotund şi două jack-uri pentru căşti (Telefoane mobile)
IT & Media










Telefoanele din ultimii 13 ani, de la lansarea primului iPhone şi până în prezent, arată în mare parte la fel, cu diverse dimensiuni de ecran şi mai recent cu diverse tipuri de decupaje. O echipă independentă de dezvoltatori hardware crede însă că forma telefonului dreptunghiulară ar putea fi înlocuită cu una rotundă, prezentând anul acesta la CES Cyrcle Phone, primul smartphone modern cu ecran rotund, dezvoltat pentru generaţia „millenials”.







Cyrcle Phone: un design ciudat



Chiar dacă acesta ar putea fi primul smartphone modern cu ecran rotund, acesta nu ar fi primul telefon din lume cu un ecran de această formă. La începutul anilor 2000, mai multe companii cu tradiţie, printre care Motorola şi Siemens, au încercat să creeze telefoane cu ecrane rotunde, cu diferite grade de succes. Cyrcle Phone încearcă însă să aducă pe piaţă ecrane rotunde mari şi o interfaţă familiară, bazată pe Android.



Rezultatul este un dispozitiv cu ecran rotund, dar cu o formă exterioară extrem de ciudată. Avem în partea de jos o parte plată, care indică utilizatorilor care este partea de jos. Apoi, în partea de sus, există o protuberanţă în care este încadrată o cameră frontală. Având în vedere că există acum soluţii pentru a decupa ecranul şi a integra o cameră direct pe suprafaţa acestuia, acel „corn” din partea de sus pare foarte ciudat. Ba chiar face telefonul să semene cu un cronometru sportiv, partea de sus dedicată camerei fiind locul unde poate fi ataşat un şnur, de exemplu.







Momentan, design-ul nu este finalizat, dezvoltatorii din spatele Cyrcle Phone prezentând prototipuri realizate folosind carcase din plastic imprimat 3D. Acest lucru sugerează că Cyrcle Phone nu este încă într-un stadiu foarte avansat. Totuşi, reprezentanţii companiei spun că plănuiesc să lanseze acest model pe piaţă în următorul an.



Creatorii telefonului spun că acest design a fost ales pentru a se potrivi sitlului de viaţă activ al generaţiei millenial şi că spre diferenţă de dispozitivele tradiţionale, acest dispozitiv poate fi purtat în buzunarul de la spate fără ca o parte a sa să fie vizibilă.



Cyrcle Phone: două jack-uri de căşti şi sistem de operare Android



Modelul Cyrcle Phone prezentat pe scena CES 2020 era într-adevăr un prototip. Acesta rulează o versiune de Android AOSP, cu interfaţa veche, de pe vremea când nu exista Material Design. Telefonul va fi livrat însă în versiunea finală cu Android 9 sau Android 10, întrucât aceste versiuni beneficiază de suport pentru mai multe stiluri de ecrane, nu doar cele dreptunghiulare.



Chiar dacă echipa Cyrcle Phone a lucrat la acest dispozitiv încă din 2015, abia acum a venit momentul să se gândească serios la lansarea lui, întrucât software-ul a ajuns din urmă ambiţiile sale de a dezvolta telefoane cu ecrane neconvenţionale. Interfaţa principală, dar şi aplicaţiile ar urma să fie adaptate la noul format de ecran înainte de lansarea pe piaţă.







La capitolul hardware nu avem prea multe detalii concrete, însă ştim două aspecte clare ale lui Cyrcle Phone. Primul este legat de faptul că acest model dispune de două jack-uri pentru căşti. În timp ce producătorii de pe piaţă preferă să renunţe complet la această componentă, Cyrcle Phone adaugă încă una, pentru a putea asculta muzică alături de un prieten. Motivul din spatele acestei decizii a fost faptul că generaţia millenials cumpără multe splittere pentru căşti pentru a asculta muzică împreună. Alte companii precum Apple şi Samsung au rezolvat această „problemă” implementând funcţii de acultare simultană la mai multe dispozitive Bluetooth.



Cel de-al doilea detaliu este faptul că va integra un slot dual-SIM, prezentat drept o soluţie pentru cei care au un număr de serviciu şi unul personal, putând să le foloseşti pe acelaşi dispozitiv. Această problemă a fost de asemenea rezolvată în urmă cu peste 10 ani de companiile chineze care au lansat primele modele dual-SIM, înaintea lansării smartphone-urilor moderne.







Este greu de intuit dacă un telefon cu ecran rotund ar putea avea succes pe piaţă, mai ales acum, când companiile care produc smartphone-uri încep să se orienteze către o nouă categorie de produse cu ecran neconvenţional: ecranul pliabil. Vom afla probabil în următoarele 12 luni, dacă Cyrcle Phone va ajunge într-adevăr pe piaţă.



Citeşte şi: Lenovo propune un concept de telefon pliabil foarte ciudat. Ar putea fi „fratele” lui Motorola RAZR



Citeşte şi: HTC lansează Desire 12s, telefonul cu cel mai ciudat design din ultima perioadă



Citeşte şi: Cel mai ciudat dispozitiv pentru selfie-uri? Se prinde de pantof



  (...) Cuvinte cheie: cyrcle phone, ecran rotund, android, smartphone, Subiecte asemănătoare:» Telefoanele ieftine DIGI pe care le poţi cumpăra din magazinele RDS&RCS în luna ianuarie» Samsung lansează în 2020 un nou telefon care permite schimbarea bateriei, cu rezistenţă la apă IP69» Huawei P40 Pro: cum arată următorul telefon cu cameră de top şi ecran foarte curbat» OnePlus Concept One: un telefon extravagant, construit din piele, aur şi sticlă electrocromică» Nokia lansează Android 10 pe telefoane mid-range accesibileArticol original - Cyrcle Phone: telefonul cu ecran rotund şi două jack-uri pentru căşti, de pe site-ul go4it.ro



www.go4it.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus